Anchetă la Spitalul Clinic de Urgență Sf. Pantelimon București! Mai mulți pacienți ar fi decedat după administrarea incorectă a unui medicament

Ministerul Sănătății trimite Corpul de Control la Spitalul Clinic de Urgență Sf. Pantelimon București de unde au apărut informații că ar fi decedat 20 de pacienți printr-o administrare incorectă a unui medicament. 

Potrivit unui comunicat al Ministerului Sănătății, în urma sesizărilor primite de la directorul de îngrijiri al Spitalului Clinic de Urgență Sf. Pantelimon care se refereau la împiedicarea exercitării atribuților sale în cadrul spitalului, ministrul Sănătății a decis trimiterea Corpului de Control pentru verificarea aspectelor sesizate. 

„Totodată, în cursul zilei de 11.04.2024, managerul spitalului a fost informat în scris de către directorul de îngrijiri că există informații provenite de la un asistent medical (nenominalizat), că în perioada 4-7 aprilie, în cadrul secției ATI ar fi decedat 20 de pacienți printr-o administrare incorectă a unui medicament. Conducerea spitalului a alcătuit o comisie formată din medici din alte secții care să verifice aspectele sesizate.

De asemenea, și Corpul de Control al Ministrului Sănătății se va implica în verificarea acestor acuzații grave legate de siguranța pacienților. 


Fiind vorba de o activitate profesională medicală s-a solicitat sprijinul Colegiului Medicilor din Municipiul București, iar concluziile, dacă se impune, vor fi înaintate și altor instituții abilitate“ - au mai precizat reprezentanții Ministerului Sănătății.

Citește și: 

Măsuri pentru sprijinirea categoriilor de cupluri mamă-nou-născut defavorizate! Ce prevede Ordonanța de Guvern adoptată astăzi

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Constanța! Tânăr bătut după ocuparea unui loc de parcare. S-a lăsat cu o trimitere în judecată

25 Jan 2024 1369

Noutăți din ancheta incendiului de la Spitalul de Boli Infecțioase Constanța! Urmează eventuale puneri sub acuzare

03 Aug 2023 2110

Anchetă la Spitalul Județean Sibiu după ce un pacient a căzut de la etajul al treilea

03 Jun 2023 1003

Oficial de la IPJ Constanța despre accidentul de muncă de la Petromidia. Un bărbat a murit și o femeie este internată în stare gravă în spital (VIDEO)

14 May 2023 2344

Un pacient a murit după ce a căzut de la etajul 6 al spitalului unde era internat. Unde s-a produs tragedia

21 Aug 2022 2407

Bărbat decedat după ce a ajuns la spital cu viermi ieşind din corp. Ce spune DSP Arad

20 Jun 2022 3350

Un copil de 13 ani s-a împușcat accidental cu un pistol cu aer comprimat. Anunțul Poliției

19 Jun 2022 1127

Opt luni de la incendiul de la Spitalul de Boli Infecțioase din Constanța. În ce stadiu este ancheta (GALERIE FOTO+VIDEO)

04 Jun 2022 2674

Prahova Anchetă după ce un bărbat a decedat în fața spitalului. Paznicul nu ar fi alertat cadrele medicale

27 May 2022 1113

Cernavodă! Cum s-a terminat ancheta în dosarul copilului care și-a salvat mama înjunghiată sunând la 112 (VIDEO)

16 Apr 2022 1810

Un copil de 13 ani a fost rănit după ce a căzut de la etajul 1 al unei școli

19 Mar 2022 1190

Anchetă la Spitalul Judeţean de Urgenţă Satu Mare. Un pacient s-ar fi spânzurat de mânerul unei ferestre de la toaletă

13 Feb 2022 1506

Trei pacienți și-au pierdut câte un ochi după ce au fost operați la spitalul din Miercurea Ciuc. Manager "Ne exprimăm regretul pentru situaţia ivită"

11 Feb 2022 2520

Percheziții la două instituții medicale din Mangalia. Vizată, vaccinare anti-Covid. Ce spune Alina Dan, managerul Spitalului Municipal Mangalia (VIDEO)

21 Dec 2021 5565

Cercetări pentru ucidere din culpă și vătămare corporală, în urma incendiului de la Spitalul de Boli Infecțioase Ploiești

11 Nov 2021 1135