Tot mai mulţi minori devin infractori

Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa a sesizat, ieri, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Constanţa cu propunere de luare a măsurii arestării preventive faţă de inculpatul Elvis Chirieac, cercetat în stare de reţinere pentru săvârşirea a două infracţiuni de tâlhărie calificată. Din probele administrate până în acest moment în cauză, s-a reţinut faptul că, pe 15 august, în jurul orei 21.30, în timp ce persoana vătămată I.T.I., în vârstă de 18 ani, se deplasa cu autobuzul nr. 48, în dreptul Cinematografului „Republica“, situat pe bulevardul Ferdinand din municipiul Constanţa, a fost acostată de inculpat. Acesta a deposedat-o, prin întrebuinţarea violenţei şi a ameninţărilor, de suma de 50 de lei pe care persoana vătămată o avea în buzunarul pantalonilor.
 
Prin acelaşi mod de operare, pe 23 august, în jurul orei 19.30, în timp ce persoana vătămată C.D., în vârstă de 17 ani, se deplasa cu autobuzul nr. 48, între staţiile ICIL şi Republica din municipiul Constanţa, a fost acostată de inculpat, care, prin ameninţări cu acte de violenţă, a deposedat-o de suma de 17 lei şi de un pachet de ţigări marca Kent, pe care persoana vătămată le avea în buzunarul pantalonilor.
 
Judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Constanţa a admis propunerea formulată şi a dispus arestarea preventivă pe o perioadă de 30 de zile.

Tâlhari de la vârste fragede

De asemenea, Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa a sesizat, ieri, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Constanţa cu propunere de luare a măsurii arestării preventive faţă de inculpatul minor A.I., cercetat în stare de reţinere pentru săvârşirea infracţiunilor de tâlhărie calificată şi tentativă la furt calificat.

Din probele administrate până în acest moment în cauză, s-a reţinut faptul că, pe 9 august, în jurul orei 11.45, inculpatul împreună cu alte două persoane - una în vârstă de 13 ani, iar alta care nu a fost găsită -, prin smulgerea grilajului metalic şi forţarea ferestrei tip PVC de la balcon, au pătruns în apartamentul persoanei vătămate B.S.C. din municipiul Constanţa, şoseaua Mangaliei nr. 57, parter, şi, din interior, au sustras mai multe bijuterii din argint, cauzând un prejudiciu în cuantum de 1.000 de lei, iar ulterior, pentru a-şi asigura scăparea, au exercitat acte de violenţă asupra unui martor ocular.
 
De asemenea, în ziua de 25 august, în jurul orei 11.15, inculpatul împreună cu o altă persoană, în vârstă de 13 ani, au pătruns în locuinţa persoanei vătămate B.M., situată în municipiul Constanţa, şoseaua Mangaliei nr. 40, prin dislocarea grilajului metalic şi forţarea ferestrei de la sufrageria imobilului, cu intenţia de a sustrage bunuri, fără însă a reuşi acest lucru, deoarece au fost surprinşi de persoana vătămată. Prejudiciul cauzat se ridică la 200 de lei.

Tâlhării în plină zi

Ca urmare a activităţilor Biroului de Investigaţii Criminale (BIC) cu privire la tâlhăriile comise în data de 15 august asupra unui tânăr de 18 ani, din Constanța, în timp ce se afla pe bulevardul Ferdinand, în dreptul Cinematografului „Republica“, şi în data de 23 august, ora 19.30, asupra unui alt tânăr, de 17 ani, tot din Constanţa, în timp ce se afla în autobuzul nr. 48, poliţiştii constănţeni au stabilit că autorul celor două fapte este constănţeanul Flori Elvis Chirieac, de 20 de ani.
 
Cercetările sunt continuate de poliţiştii Biroului de Investigații Criminale, în vederea documentării întregii activităţi infracţionale.
 
Precizăm că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.
 
 
 

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Petre Roman și Gelu Voican Voiculescu, puși sub acuzare în dosarul Mineriadei

25 Apr 2024 366

IPJ Constanța Infracțiuni rutiere, constatate de polițiști

23 Apr 2024 393

Infracțiuni rutiere, depistate de polițiști pe raza județului Constanța. Au fost întocmite dosare penale

20 Apr 2024 582

Infracțiuni la regimul rutier, constatate de polițiști în județ și municipiul Constanța

10 Apr 2024 584

În ultimele 24 de ore Infracțiuni la regimul rutier, constatate de polițiști în județul Constanța

07 Apr 2024 625

Infracțiuni rutiere în județul Constanța Condusul mașinii sub influența băuturilor alcoolice duce la dosar penal

04 Apr 2024 465

Infracțiuni la regimul rutier, constatate de polițiști, în județul Constanța. Șoferi băuți depistați

31 Mar 2024 428

CSM a decis! Iată cine va conduce Serviciul pentru militari din DNA

20 Mar 2024 865

Infracțiuni rutiere constatate de polițiști, în municipiul Constanța

19 Mar 2024 424

Infracțiuni la regimul rutier, constatate de polițiști pe raza județului Constanța

17 Mar 2024 607

„Infracţiuni de corupţie“ Militar din Constanța trimis în judecată pentru cumpărare de influenţă!

17 Mar 2024 1084

Infracțiuni rutiere în județul Constanța, depistate de polițiști

13 Mar 2024 523

Infracțiuni la regimul rutier, constatate de polițiști în județul Constanța. S-au întocmit dosare penale

05 Mar 2024 647

Infracțiuni rutiere depistate de polițiști în municipiul Constanța

04 Mar 2024 540

Controale ale polițiștilor rutieri în municipiul Constanța. S-au întocmit dosare penale

02 Mar 2024 982