Tragedie în județul Bihor! Un copil de 7 ani a murit într-un teribil accident rutier (GALERIE FOTO)

Accident mortal în județul Bihor. Foto: ISU BihorÎn seara zilei de luni, 14 noiembrie a.c., la ora 20.20, Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Crișana” al județului Bihor a fost sesizat cu privire la producerea unui accident rutier în localitatea Hidișelu de Sus, la ieșirea înspre localitatea Tășad, eveniment în care au fost implicate un autoturism în care se aflau două persoane adulte și o căruță în care se aflau trei adulți și un copil.

Potrivit ISU Bihor, pentru salvarea victimelor, la locul accidentului au fost mobilizate operativ echipajul de pompieri militari din cadrul Detașamentului 2 Oradea, cu o autospecială de primă intervenție, echipajul de terapie intensivă mobilă al SMURD Oradea, autospeciala SMURD cu medic de urgență și un echipaj al SAJ.

„Echipajele medicale și cele de pompieri militari paramedici au procedat la evaluarea victimelor și acordarea îngrijirilor necesare celor șase persoane, în cazul copilului, aflat în stop cardio-respirator, efectuându-se manevre de resuscitare. Din nefericire, copilul în vărstă de aproximativ 7 ani, a decedat“ - au mai precizat reprezentanții ISU Bihor.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

FOTO+VIDEO Tragedie la Lazu! Un medic de familie și un tânăr, condamnați definitiv pentru ucidere din culpă!

04 Apr 2024 5883

Pieton accidentat mortal pe Autostrada A2, în apropierea orașului Cernavodă

01 Apr 2024 926

Rechizitoriu pentru cunoscutul bancher Gheţea Radu Graţian! Trimis în judecată, la Constanța, pentru ucidere din culpă! (VIDEO+DOCUMENT)

24 Mar 2024 1098

VIDEO Accident mortal la Kogălniceanu! Militar condamnat, la Constanța, cu executare, iar un civil cu suspendare

20 Mar 2024 2671

UPDATE Accident rutier mortal pe autostrada A 2 București-Constanța!

16 Mar 2024 1447

Oficial de la IPJ Constanța despre accidentul de la Băneasa! Un pieton a murit

14 Mar 2024 899

FOTO+VIDEO Tragedie rutieră la intrare în Ovidiu! O tânără de 17 ani a murit, în aprilie 2021! Începe procesul

12 Feb 2024 2555

FOTO+VIDEO. Un motociclist şi pasagerul, decedați! Dublă tragedie pe DN 2A, lângă Dorobanțu, în 2019. Dosarul, amânat la Curtea de Apel Constanța

12 Feb 2024 2349

Știri Constanța Informații de ultimă oră despre șoferul care a provocat accidentul mortal de pe DN2A

07 Feb 2024 1693

Constanța Coincidențe macabre în cazul accidentului mortal de pe DN2A! Ambele victime sunt născute în februarie și aveau același prenume(GALERIE FOTO+VIDEO)

07 Feb 2024 5611

Îngrozit de impactul mortal produs între Mihail Kogălniceanu și Constanța Cum a descris șoferul de tir momentul impactului tragic de pe DN 2A (VIDEO)

06 Feb 2024 4851

Viteza a curmat două vieți, pe DN 2A! Imagini de impact din bordul autoturismului unde doi bărbați au murit (VIDEO)

06 Feb 2024 3749

Accident mortal între Mihail Kogălniceanu și Constanța! Detalii de ultim moment de la IPJ Constanța (VIDEO)

06 Feb 2024 3832

Știri Constanța azi UPDATE. LIVE. Accident rutier mortal între un autoturism și un tir între Mihail Kogălniceanu și Constanța! Doi bărbați au murit (FOTO+VIDEO)

06 Feb 2024 9607

Motociclist implicat într-un accident rutier pe Șoseaua Mangaliei din Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)

05 Feb 2024 1726