Tragedie rutiera doi morti si doi raniti grav

Zi neagră pe şoselele constănţene. Două persoane, soţ şi soţie, au murit pe loc, iar alte două au ajuns, în stare gravă la spital, după ce şoferiţa unei Dacii a fost proiectată pe contrasens şi a intrat în coliziune violentă cu un Peugeot. Tragedia s-a produs, ieri, pe drumul naţional DN2A, la ieşire din Constanţa spre Ovidiu.

Potrivit Serviciului Poliţiei Rutiere Constanţa, la volanul autoturismului Dacia, înmatriculat CT 05 CZK, era Marilena Cârjaliu, în vârstă de 37 de ani. Pe „locul mortului" se afla soţul său, Florin Cârjaliu, în vârstă de 33 de ani. Cuplul de constănţeni se îndrepta către oraş, însă nu a mai ajuns. Într-o clipă fatidică, şoferiţa a pierdut controlul direcţiei şi a intrat pe contrasens, unde s-a izbit frontal într-un Peugeot, înmatriculată B 26 LAS, condusă de Nicolaie Zarzalie, în vârstă de 29 de ani, din Constanţa.

Forţa impactului i-a proiectat pe cei doi prin parbriz, direct pe asfalt, unde s-au prăbuşit fără suflare. Dacia a fost făcută praf.

Peugeotul s-a transformat şi ea într-un morman de fiare, însă şoferul şi pasagerul de pe locul din dreapta, Daniel Geambazu, în vârstă de 27 de ani, din Constanţa, au supravieţuit. Tinerii au rămas încarceraţi între fiarele contorsionate ale autoturismului. Scenele şocante ale tragediei rutiere s-au derulat sub ochii celorlalţi participanţi la trafic. Unul dintre şoferi a sunat imediat la 112 pentru a cere ajutor. La locul impactului au ajuns, în scurt timp, două echipaje SMURD şi un echipaj de la Descarcerare, precum şi un echipaj de la Rutieră. Pompierii s-au chinuit mai bine de jumătate de oră să-i recupereze pe cei doi supravieţuitori din autoturism. Răniţii au fost transportaţi, în stare gravă, la Urgenţa Spitalului Clinic Judeţean Constanţa, iar medicii spun că ambele victime au suferit multiple traumatisme în urma accidentului.

Poliţiştii de la Rutieră au rămas la faţa locului pentru a efectua măsurători şi au fost nevoiţi să dirijeze circulaţia pentru a degaja traficul şi a evita producerea unor blocaje. Traficul s-a desfăşurat cu dificultate mai bine de o oră.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Petrut

14 Oct, 2009 20:22

D-lor, ce ziaristi sunteti ? Nimeni nu s-a chinuit sa scoata victimele dintre fiare ! Au iesit singure ! Pentru spectacol puteati scrie ca Dacia s-a rupt in trei bucati iar mortii au fost aruncati in cruce ! Chiar asa a fost !

tot eu

13 Oct, 2009 08:15

...era sa uit... accidentul nu a fost in aopropiere de Ovidiu ci in apropiere de M.Kogalniceanu

constanta

13 Oct, 2009 08:08

alooo, voi nu cititi ce scrieti?, la inceput soferita a fost proiectata pe contrasens si se loveste de Peugeot ( asa se scrie nu Peugeout:)), mai jos se izbeste frontal de o Skoda...

Articole asemanatoare

Judecătoarea Popoviciu Ioana Ancuța, din Judecătoria Mangalia, vrea să plece de la Mangalia! Iată când s-ar putea decide totul (DOCUMENT)

18 May 2024 354

Știri Constanța Accident rutier la intersecția bulevardului Ferdinand cu strada IG Duca (GALERIE FOTO)

18 May 2024 1016

Oficial de la IPJ Tulcea despre accidentul de pe DN 22A. Coliziunea s-a produs la depășire

17 May 2024 854

UPDATE ISU Delta Tulcea despre accidentul rutier de pe DN22, cu opt persoane implicate (Galerie FOTO)

17 May 2024 740

Trafic blocat pe DN22 Tulcea-Babadag, din cauza unui accident rutier!

17 May 2024 661

Știri Constanța Șofer băut, prins la volan de polițiști după ce a cauzat un accident rutier

17 May 2024 376

Oficial de la IPJ Constanța despre accidentul dintre Corbu și Năvodari, în care culturistul Costel Căileanu a decedat

16 May 2024 835

Constanța Doliu în sport. Culturistul Costel Căileanu, mort în gravul accident rutier dintre Năvodari și Corbu. Campionul avea doar 54 de ani! (GALERIE FOTO)

16 May 2024 6317

IGPR InfotraficTrafic oprit pe DN 67

16 May 2024 224

Mesaje de condoleanțe pentru bărbatul decedat în accidentul de pe DJ 226 din județul Constanța (FOTO)

16 May 2024 2804

UPDATE Accident rutier grav între Năvodari și Corbu! O persoană a decedat (GALERIE FOTO+VIDEO)

16 May 2024 7187

IGPR InfotraficTrafic blocat pe E 70

16 May 2024 228

Accident rutier în apropiere de localitatea Greci, județul Tulcea! (FOTO)

15 May 2024 659

Justiție Constanța Dosarul tragediei de la 2 Mai! Se cer despăgubiri de peste 33 milioane de euro

15 May 2024 1557

IPJ Constanța Accident rutier pe Bulevardul Tomis, Constanța

15 May 2024 697