Trei suspecti de trafic de droguri trimisi in judecata

Virginia Laura Koshiba, Vasile Tiba şi Alexandru Mihai Zainea, cele trei persoane suspectate de apartenenţă la o reţea internaţională de traficanţi de droguri, au fost trimişi în judecată de procurorii DIICOT Constanţa. 

Procesul va debuta în luna septembrie, iar, între timp, cei trei sunt în libertate, cu interdicţia de a părăsi localitatea de domiciliu, după ce şi-au petrecut luna noiembrie 2008 în arestul IPJ Constanţa. Vasile Tiba are 42 de ani, este din Iaşi, şi este suspectat, alături de fraţii Alexandru Mihai Zainea, de 25 de ani, din Bucureşti, şi Virginia Laura Koshiba, de 31 de ani, din Ialomiţa, de trafic de droguri de mare risc. Fraţilor Zainea şi Koshiba li se impută că ar fi instigat diverse persoane la comiterea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc. În luna octombrie 2008, procurorii DIICOT s-au sesizat cu privire la posibila existenţă a unui grup infracţional organizat transfrontalier, implicat în traficul de cocaină. Capul reţelei se pare că ar fi fost Vasile Tiba. Potrivit anchetatorilor, gruparea acţiona încă din anul 1995, timp în care a organizat cel puţin 18 transporturi de cocaină din America Latină către Australia, contra unor sume de peste un milion de dolari. Teritoriul României era evitat. La rândul lui, Vasile Tiba era căutat de autorităţile australiene de 13 ani, dat fiind faptul că se sustrăgea de la executarea unei pedepse primite tot pentru trafic de cocaină. Cei trei au fost prinşi de anchetatori când puneau la cale un transport de zece kilograme de cocaină din Brazilia în Europa. Conform procurorilor, Zainea l-ar fi recrutat pe un anume Eugen Temistocli, căruia i-ar fi cumpărat biletele de avion, pentru această călătorie. Temistocli a fost prins pe aeroportul din Amsterdam, având asupra sa nu mai puţin de 9,993 kg de cocaină. La momentul respectiv, Eugen Temistocli a fost arestat de autorităţile olandeze. Rămâne de văzut ce curs va urma în instanţă dosarul celor trei suspecţi.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Investiție de peste 140.000 de euro a companiilor Chimpex și AmeropaGrains Sală de sport, inaugurată la Școala Gimnazială nr. 30 „Gheorghe Țițeica” din Constanța chiar de ziua unității școlare (GALERIE FOTO+VIDEO)

24 Apr 2024 617

Ședință CJC Au fost stabiliți câștigătorii proiectelor sportive care vor beneficia anul acesta de finanțări nerambursabile (DOCUMENT)

23 Apr 2024 857

LIVE TEXT Companiile Chimpex și Ameropa Grains investesc în infrastructura școlară din Constanța. Sală de sport inaugurată la Școala Gimnazială Nr. 30 „Gheorghe Țițeica” (GALERIE FOTO+VIDEO)

23 Apr 2024 874

Cumpărări directe Constanța Primăria Topraisar dotează sala de sport cu aparatură și echipamente specifice (DOCUMENT)

22 Apr 2024 604

Chimpex și Ameropa Grains - companii cu tradiție în proiecte destinate comunității Școala Gimnazială Nr. 30 „Gheorghe Țițeica” din Constanța are o nouă sală de sport, construită integral cu sprijinul grupului de companii AMEROPA

22 Apr 2024 774

Peste 15 milioane lei fără TVA Primăria Constanța încheie un nou acord-cadru pentru toaletarea copacilor şi a spaţiilor verzi din zona II a municipiului Constanța (DOCUMENTE)

21 Apr 2024 650

Constanța Micii voleibaliști au jucat în amintirea lui Paul Cămui, la memorialul care-i poartă numele (GALERIE FOTO+VIDEO)

21 Apr 2024 866

Hagi, după Farul Constanța - CFR Cluj 5-1 „Un meci perfect. Bravo lor! Am făcut diferența la ritm și intensitate“ (GALERIE FOTO)

19 Apr 2024 1488

Locuri de muncă Constanța Direcția Județeană pentru Sport și Tineret angajează. Detalii

18 Apr 2024 721

Cumpărări directe Constanța SC Degreen SRL tunde gazonul de pe terenuri de sport din comuna Topraisar (DOCUMENT)

17 Apr 2024 522

Cumpărări directe Constanța În satul Moșneni, comuna 23 August, se va construi un teren de sport multifuncțional (DOCUMENT)

16 Apr 2024 757

Fotbal județul Constanța Rezultatele de la Liga a 5-a și clasamentele. CS Peștera a câștigat cu 12-0

15 Apr 2024 1293

Cumpărări directe Constanța Alsar Pro Construct SRL a bifat trei contracte cu Primăria Grădina în valoare de peste 300.000 lei (DOCUMENTE)

14 Apr 2024 462

Constanța „Nu te vom uita!“. Competiție memorială în amintirea celui ce a fost Paul Cămui, antrenorul de volei decedat la numai 27 de ani

14 Apr 2024 1087

Farul Constanța Pe lângă Louis Munteanu, și Mihai Popescu ar fi pe lista de achiziții a FCSB. Ce a declarat Gheorghe Hagi

12 Apr 2024 1092