Vandalism în Galați! Mai mute mașini cu anvelope distruse prin înțepare și caroserii stropite cu vopsea

Foto cu rol ilustrativ
  • La data de 2 decembrie 2023, în jurul orei 9:30, un echipaj de poliție din cadrul Secția 3 Poliție Galați, în timpul executării atribuțiilor de serviciu a constatat că pe strada Oltului, în tronsonul de drum cuprins între strada Doctor Petru Groza și strada Barboși, 11 autoturisme parcate pe ambele sensuri de mers prezintă distrugeri, în sensul că au o parte din anvelope distruse prin înțepare, iar elementele de caroserie au fost stropite cu vopsea de culoare neagră.
     
La data de 2 decembrie 2023, în jurul orei 9:30, un echipaj de poliție din cadrul Secția 3 Poliție Galați, în timpul executării atribuțiilor de serviciu a constatat că pe strada Oltului, în tronsonul de drum cuprins între strada Doctor Petru Groza și strada Barboși, 11 autoturisme parcate pe ambele sensuri de mers prezintă distrugeri, în sensul că au o parte din anvelope distruse prin înțepare, iar elementele de caroserie au fost stropite cu vopsea de culoare neagră, transmite un comunicat din partea Inspectoratului de Poliție Județean Galați.

După efectuarea cercetării la fața locului, precum și din verificările preliminare efectuate de polițiști, s-a stabilit faptul că în cursul nopții de 01/02.12.2023, două persoane necunoscute de sex masculin, posibil minori, ar fi încercat portierele mai multor autoturisme, recurgând ulterior la actele de vandalism.

De asemenea, s-a stabilit faptul că cele două persoane ar fi vandalizat și alte autoturisme parcate în proximitatea străzii Oltului, urmând a se stabilit cu exactitate numărul acestora, precum și prejudiciul cauzat.

A fost întocmit un dosar penal pentru infracțiunea de distrugere, iar polițiștii desfășoară activități, în vederea identificării celor două persoane și luarea măsurilor legale care se impun, a încheiat sursa citată.


Citește și:
Poliția Română: Avansări în grad, la IPJ Arad, de Ziua Națională a României

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

UPDATE Galați 100 de elevi și profesori evacuați după ce un elev de clasa a VIII-a a adus un obuz la școală (Galerie FOTO+VIDEO)

14 Mar 2024 876

Accident mortal pe calea ferată. O femeie a fost lovită de trenul de pe ruta Galați-Buzău

04 Feb 2024 982

Scandal între familii, la Galați. S-a lăsat cu amenzi și rețineri

25 Jan 2024 4987

Scandal pe strada Pescărușului din Galați! Polițiștii, chemați în ajutor

24 Jan 2024 822

La Galați 10.000 țigarete de contrabandă, descoperite în urma unui control în trafic.Țigările erau din Republica Moldova

20 Jan 2024 998

Alertă la Galați pentru găsirea unui minor de 14 ani dispărut! Adolescentul fusese luat de tată de la școală după ce ar fi fost agresiv cu colegii

11 Jan 2024 722

Bărbat prins în flagrant în timp ce încerca să vândă ilegal o armă letală

06 Jan 2024 688

Șofer beat și drogat depistat în trafic la Galați! Suspectul a încercat să fugă de polițiști

06 Jan 2024 674

Mai multe persoane rănite într-un accident rutier la Galați

03 Jan 2024 1257

Scandal într-un bar din județul Galați! Un bărbat, bătut cu bestialitate

20 Dec 2023 829

Un TIR scăpat de sub control a spulberat o autoutilitară în județul Galați! Un bărbat, grav rănit

12 Dec 2023 930

Oficial de la IPJ Galați despre accidentul soldat cu trei victime! Cum s-a petrecut evenimentul rutier

04 Dec 2023 1032

Un polițist beat a intrat cu mașina într-un copac! Ce alcoolemie avea în momentul accidentului

24 Nov 2023 822

Film de groază la Galați! Tânără bătută de soț, copii răpiți de bunică! Cine a ajuns după gratii

22 Nov 2023 866

Județul Galați Un bărbat a fost găsit decedat într-o fântână. Ce au constatat polițiștii

13 Nov 2023 712