Verificări pentru respectarea măsurilor anti-Covid la trenuri și mijloacele de transport pe Dunăre. Ce au găsit polițiștii constănțeni

  • Polițiștii au aplicat 57 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 22.780 de lei, dintre care 29 la Legea 55/2020.

În perioada 21-23 august a.c., polițiști din cadrul Secției Regionale de Poliție Transporturi Constanța au desfășurat o acțiune pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică în zona stațiilor CF, trenurilor de călători și pe fluviul Dunărea, cât și pentru prevenirea și limitarea răspândirii virusului SARS Cov-2.

În urma activităților, la care au participat peste 50 de polițiști, au fost verificate 44 de trenuri de călători și 25 de stații CF, totodată fiind legitimate aproximativ 230 de persoane.

Polițiștii au aplicat 57 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 22.780 de lei, dintre care 29 la Legea 55/2020.

De asemenea, au fost întocmite 2 dosare de cercetare penală.

Exemple:
Pe brațul Sulina al fluviului Dunărea a fost depistat un minor, de 17 ani, care conducea un autovehicul de tip ski-jet, fără a deține certificatul de capacitate corespunzător.

Tot pe fluviul Dunărea a fost depistată o persoană, în timp ce desfășura activități de pescuit comercial cu ajutorul unei unelte de pescuit de tip setcă din fir textil, cu dimensiunea ochiului de plasă sub dimensiunile minime legale.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Controale de amploare în porturile Constanța și Constanța Sud – Agigea. Au fost aplicate mai multe amenzi

30 Sep 2023 949

Concurs! Brigada de Operațiuni Speciale din Constanța, vizată de un anunț important al Poliției Române

16 Sep 2023 2101

Turiști, fiți pe fază Poliția a confiscat o întreagă marcă contrafăcută în Constanța! Iată cum procedau vânzătorii (FOTO)

30 Jun 2023 1198

Doi polițiști din Constanța au dat în judecată Statul Român, pentru repararea unor prejudicii cauzate de erori judiciare

01 Dec 2022 1324

Constanța. Cargoscan, sistemul mobil al Poliției Române de scanare a containerelor (GALERIE FOTO și VIDEO)

28 Jan 2022 3806

Asociaţia Piloţilor Maritimi Trident, dosar important în legătură cu serviciul de pilotaj al navelor

14 Jan 2021 2273

Asociaţia Piloţilor Maritimi din România „Euxin Pilot“, la judecată cu Ministerul Transporturilor

24 Nov 2020 2256

Acuzații de contrabandă, în Portul Midia. Ce au găsit polițiștii de la Transporturi

10 Jun 2020 2414

Acțiuni ale polițiștilor pentru prevenirea și combaterea furturilor de metale, sub egida RAILPOL (galerie foto)

14 Nov 2019 1434

Constanța. Tânăr din Vietnam, returnat sub escortă din România

10 May 2018 1925

De ce au fost suspendate manevrele în portul Constanţa Sud-Agigea

27 Feb 2017 2106

Bilanţ Garda de Coastă Peste 150 mc cherestea confiscaţi şi sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 116.000

15 Dec 2016 1436

Porturile rămân închise, din cauza vântului puternic

17 Oct 2016 1656

UPDATE! Portul Agigea a fost redeschis

17 Aug 2016 3344

Mii de perechi de încălţăminte, susceptibile a fi contrafăcute, descoperite într-un container

09 Jun 2016 1932