O primă victorie în instanţă Veste bună pentru constănţenii care au credite în franci elveţieni

Judecătoria Constanţa a luat prima decizie din judeţul nostru privind consolidarea francului elveţian la valoarea de la încheierea contractului de împrumut.
 

Mai precis, conform portalului instanţelor de judecată, în urmă cu puţin timp, instanţa mai sus precizată a obligat Bancpost SA să realizeze conversia în lei, la cursul de schimb LEU/CHF reglementat de BNR pentru data de 29.07.2008, a unui împrumut acordat în baza unui contract de credit, precum şi a tuturor costurilor (accesoriilor) acelui împrumut. Potrivit unor surse avocăţeşti, principalele argumente invocate în cauză au constat în „promovarea agresivă de către bancă a produselor în CHF, în condiţiile în care reclamanta nu avea nevoie şi nu s-a adresat, iniţial, băncii pentru acordarea unui credit în aceasta monedă (căci aceasta nu circula pe piaţa internă), suma împrumutată a fost pusă de bancă la dispoziţia reclamantei în lei şi în euro, şi nu în CHF“.
 
Mai mult decât atât, conform surselor mai sus amintite, banca nu ar fi respectat obligaţia de „informare a împrumutatului asupra riscului de hipervalorizare a monedei elveţiene şi aplicarea teoriei impreviziunii contractuale“. Hotărârea Judecătoriei Constanţa nu este definitivă, ci este supusă apelului în termen de 30 de zile de la comunicare.
 
Facem precizarea că am încercat să obţinem un punct de vedere de la reprezentanţii unităţii bancare, prin intermediul serviciului Info Center Bancpost, însă acest lucru nu a fost posibil.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Ion tzepesh

10 Jun, 2015 23:34

Se apropie franghia de par , si pt cea mai nesimtita si agresiva banca din romania...

paruba nicolae

10 Jun, 2015 15:43

bine ca sa rezolvat in final si eu sunt in postura aceasta cu credit in franci 2008

Articole asemanatoare

Tribunalul Constanța, decizie importantă pentru cei care au credite în franci elvețieni

05 Feb 2021 2591

Interviu cu Laura Cristina Andrei, avocat în Baroul Tulcea Vești bune pentru cei care au credite în franci elvețieni!

29 May 2020 5195

Veşti bune pentru constănţenii care au credite în franci elveţieni! Cursul de schimb franci elveţieni - lei, îngheţat de judecători într-un dosar

18 Jul 2018 5921

Curtea Constituţională a României a amânat pronunțarea pe sesizarea referitoare la conversia creditelor în franci elvețieni

18 Jan 2017 2272

Decizia CCR privind legea conversiei creditelor a fost amânată

23 Nov 2016 2415

Plafonul de 250.000 de franci elvețieni, eliminat din proiectul privind conversia creditelor de Comisia juridică

17 Oct 2016 2086

Rădulescu (BNR) Impactul conversiei creditelor în franci elvețieni la cursul istoric va fi de 2,4 miliarde lei

03 Oct 2016 1990

O nouă victorie pentru românii care au credite în franci elveţieni. Iată ce a decis Judecătoria Constanţa!

24 Feb 2016 4492

„Caracter abuziv“ al unor clauze privind comisionul de risc Încă un succes pentru constănţenii care au credite în franci elveţieni (document)

16 Jun 2015 3641

Memoriu depus la Guvern de persoanele cu credite în franci elveţieni

14 Jun 2015 2033

BNR 65.000 de persoane cu credite în franci elvețieni, în portofoliile băncilor comerciale din România

14 Jun 2015 2246

Atenţie la neatenţie De azi, începe conversia creditelor din franci elveţieni de la Volksbank la Banca Transilvania

05 May 2015 2344

Fostul primar din Cogealac, Cati Hristu, executat silit pentru un credit în franci elveţieni (document)

11 Feb 2015 4063

Zeci de constănţeni cu credite în franci elveţieni au protestat împotriva BNR (galerie foto+document)

09 Feb 2015 2141

Constanţa Protest al cetăţenilor cu credite în franci elveţieni (galerie foto + document)

08 Feb 2015 2739