Violată de faţă cu iubitul, în parcul Tăbăcăriei

Poliţiştii Secţiei 2 cercetează trei bărbaţi suspectaţi de participarea la comiterea unei infracţiuni de viol asupra unei tinere de 21 de ani, în cursul nopţii precedente într-un parc din municipiul Constanţa.

La data de 20 septembrie, ora 23.33, poliţiştii Secţiei 2 Constanţa au fost sesizaţi de către un tânăr cu privire la faptul că în timp ce se afla pe o bancă în parcul Tăbăcăriei, împreună cu prietena sa, în vârstă de 21 de ani, au fost acostaţi de două persoane de sex masculin, una dintre ele l-a ameninţat, iar cealaltă a luat-o pe tânără de lângă el, şi sub ameninţări, a violat-o şi a supus-o la perversiuni sexuale, după care au fugit în direcţia mall-ului din apropiere.În urma activităţilor de investigare desfăşurate de poliţiştii Secţiei 2, cu sprijinul colegilor de la Năvodari, în cel mai scurt timp de la sesizarea faptei au fost identificaţi pe raza localităţii Năvodari, Mihai Aftene, de 54 de ani, din Constanţa, ca principal suspect de comiterea faptei, Valentin Şifarul, de 21 de ani şi Marian Călin, ambii din localitatea Mihai Viteazu, judeţul Constanţa. Ieri, Mihai Aftene şi Valentin Şifarul au fost reţinuţi pentru 24 de ore. De menţionat că Aftene, celcare a violat-o pe fată,fuseseeliberat condiţionat dinpenitenciar pe data de 5 octombrie 2010 pentru bună purtare.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Știri Constanța „Un patruped maltratat...așa a fost sesizarea“. Proprietarul, reținut (FOTO)

25 Apr 2024 705

Inspecția Judiciară propune suspendarea din funcție a judecătoarei Popoviciu Ancuța, de la Mangalia! Totul s-ar putea decide azi la CSM!

23 Apr 2024 609

UPDATE CSM judecă azi propunerea Inspecției Judiciare de suspendare din funcție a judecătoarei Popoviciu Ioana Ancuța, de la Mangalia

17 Apr 2024 786

Constanțeanul supărat Bariera improvizată care bloca parțial accesul pe strada Mihai Eminescu a fost înlăturată. În locul ei au reapărut stâlpișorii

13 Apr 2024 555

Sesizarea ÎCCJ în legătură cu organizarea alegerilor din 9 iunie, analizată de Curtea Constituțională pe 14 mai

12 Apr 2024 546

Curtea de Apel Constanța sesizează Curtea Constituțională într-un dosar deschis deschis municipalității de un investitor imobiliar din oraș (MINUTA)

26 Mar 2024 710

CCR permite posesorilor de permis categoria B să conducă scutere

20 Mar 2024 533

Justiție Constanța Se cere sesizarea Curţii Constituţionale în cazul fostului profesor acuzat că și-ar fi atins elevii în zonele intime

17 Mar 2024 464

Judecătoria Mangalia, termen nou azi în dosarul tragediei de la 2 Mai! Matei Vlad Pascu, judecat pentru moartea a doi tineri (VIDEO)

13 Mar 2024 962

Monica Macovei, fost ministru al Justiției, accident la Mangalia! Latura civilă, amânată pentru aprilie 2024 (VIDEO)

12 Mar 2024 935

Dreapta Unită a depus la Prefectură un Memoriu prin care solicită sesizarea Guvernului cu privire la adoptarea OUG privind organizarea și desfășurarea alegerilor (DOCUMENT)

11 Mar 2024 590

ISU Bihor Proiectil funcțional descoperit în comuna Sânmartin

07 Mar 2024 311

Averea și interesele Judecătoarea Ioana Ancuța Popoviciu, în atenția Inspecției Judiciare! Rudele tinerilor morți în accidentul de la 2 Mai vor strămutarea dosarului de la Judecătoria Mangalia (DOCUMENTE)

23 Feb 2024 7565

Și Consiliul Superior al Magistraturii sesizează Inspecţia Judiciară în cazul judecătoarei Ioana Ancuța Popoviciu, de la Judecătoria Mangalia!

23 Feb 2024 799

Inspecția Judiciară s-a autosesizat în cazul judecătoarei Ioana Ancuța Popoviciu, de la Judecătoria Mangalia! A întrebat dacă Sebi, decedat în accidentul de la 2 Mai, este în sală

23 Feb 2024 3262