Doi bebeluşi prematuri au murit la cel mai mare spital asediat din Gaza

foto: Pexels
ONG-ul israelian Physician for Human Rights-Israel a anunţat sâmbătă că "doi bebeluşi prematuri (sunt) morţi" după oprirea forţată a terapiei intensive neonatale din cauza lipsei de electricitate la spitalul al-Shifa, cel mai mare din Fâşia Gaza şi aflat sub asediu, informează France Presse.

Există de asemenea "un risc real pentru vieţile celorlalţi 37 de bebeluşi prematuri" în acest serviciu, avertizează ONG-ul, în timp ce lupte intense au loc între trupe israeliene şi luptători ai Hamas şi Jihadului Islamic, două mişcări islamiste palestiniene, în apropierea acestui spital din oraşul Gaza, scrie Agerpres.ro. 

Organizaţia Medici fără Frontiere (MSF), al cărei personal încă operează in spital, relatează că "în ultimele 24 de ore (...) spitalul al-Shifa a fost lovit de mai multe ori, in special maternitatea".

Doctorul Marwa Abou Saada, şeful secţiei de chirurgie de la al-Shifa, citat de ONG-ul Medical Aid for Palestinians (MAP), adaugă că "nimeni nu poate părăsi spitalul al-Shifa".

"Oamenii care au încercat să iasă au fost împuşcaţi. Unii au fost ucişi, alţii răniţi", a adăugat el.

"Personalul nostru de la faţa locului raportează că oamenii care încearcă să părăsească spitalul sunt vizaţi de focuri de armă", afirmă MSF.



 Citește și:

A fost reluat tranzitul pentru persoane prin punctul de trecere Rafah! 51 de cetățeni români vor fi repatriați

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Un grup de 11 cetățeni români și membri de familie, evacuați din Fâșia Gaza

18 Mar 2024 591

MApNForțele Aeriene Române transportă ajutoare umanitare către Regatul Hașemit al Iordaniei

14 Mar 2024 436

IGSU România sprijină spitalul de campanie iordanian din Fâșia Gaza (DOCUMENT)

14 Mar 2024 517

Un armistițiu cu dată limită a fost decis pentru Fâșia Gaza. SUA anunță un pas uriaș

25 Feb 2024 715

Ministrul de Externe, Luminița Odobescu „România a ajutat și va continua să ajute civilii din Gaza”

18 Feb 2024 1014

Calendar ortodox, 6 februarie 2024. Ce sfinți pomenim astăzi

06 Feb 2024 1266

Israel-Hamas Populaţia din Gaza „moare de foame”, denunţă un înalt responsabil al OMS

31 Jan 2024 800

Hamas Atacul din 7 octombrie asupra Israelului a fost „o etapă necesară" împotriva ocupaţiei israeliene a teritoriilor palestiniene

21 Jan 2024 682

Războiul Israel-Hamas Eurodeputații cer încetarea definitivă a focului cu două condiții. Iată care sunt acestea

18 Jan 2024 646

Israel-Hamas Sunt 100 de zile de incertitudine și speranță, declară șefa diplomației germane

14 Jan 2024 686

Israel-Hamas Armata israeliană promite să sporească presiunea militară asupra Hamas

14 Jan 2024 606

Israel-Hamas Africa de Sud a acuzat Israelul de „acte de genocid sistematice”

11 Jan 2024 669

Conflictul Israel-Hamas a creat o o generație de orfani în Gaza

08 Jan 2024 878

Israel-Hamas Secretarul de stat american Antony Blinken este aşteptat la Tel Aviv, unde va încerca să prevină implicarea Libanului în război

08 Jan 2024 811

Ucraina, Fâşia Gaza Papa Francisc respinge noţiunea de „victime colaterale” în rândul civililor

08 Jan 2024 656