Două companii de transport maritim importante anunță suspendarea tranzitării Mării Roşii de către navele lor,

Societăţile Maersk şi Hapag-Lloyd, două dintre principalele companii de transport maritim la nivel mondial, au anunţat vineri suspendarea tranzitării Mării Roşii de către navele lor, în urma unei serii de atacuri ale rebelilor houthi din Yemen asupra navelor comerciale în strâmtoarea Bab al-Mandeb, informează agenţiile France Presse şi Reuters., citate de Agerpres.ro

Această strâmtoare, aflată între Peninsula Arabiei şi Africa, este deosebit de importantă pentru transportul maritim, fiind tranzitată de circa 40% din comerţul mondial.

Rebelii houthi, apropiaţi de Iran şi care controlează coasta vestică a Yemenului, au ameninţat că orice navă aflată în zonă şi a cărei destinaţie este Israelul poate fi o ţintă a lor, ca ripostă faţă de ofensiva armatei israeliene împotriva grupării Hamas în Fâşia Gaza.

Mai multe nave comerciale au fost atacate astfel cu drone sau rachete în ultimele săptămâni, dar vineri, într-o singură zi, s-au înregistrat cel puţin trei astfel de atacuri în strâmtoarea Bab al-Mandeb. Conform portalului de monitorizare a traficului maritim Marine Tracker, primele două nave portcontainer atacate nu aveau ca destinaţie vreun port israelian, ci portul saudit Jeddah.

O navă a companiei Maersk a fost astfel ţinta unui atac joi şi încă una vineri, prin urmare compania daneză a anunţat vineri seară că a ordonat tuturor navelor sale din zonă să-şi întrerupă deplasarea până la noi ordine. Compania de transport maritim a asigurat că va face tot posibilul pentru ca lanţurile de aprovizionare să fie cât mai puţin afectate.

Şi compania germană Hapag-Lloyd, care deţine o navă ce a fost avariată într-unul din atacurile de vineri, fără să se înregistreze victime în rândul echipajului, a decis suspendarea navigaţiei cargourilor sale prin Marea Roşie până pe 18 decembrie, urmând să decidă mai târziu cum va proceda după această dată.

 Agerpres.ro

citește și: 

O navă de război franceză aflată în Marea Roşie a doborât două drone lansate de pe coasta Yemenului
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Rebelii houthi au tras trei rachete împotriva a două nave în Marea Roşie

24 Jan 2024 799

Europa se poate confrunta cu o creștere a prețurilor, din cauza atacurilor din Marea Roșie

23 Jan 2024 723

Un nou incident de securitate pe Marea Roșie în largul coastei de nord a Yemenului

10 Jan 2024 783

Spania nu va participa la coaliţia internaţională din Marea Roşie

24 Dec 2023 718

O navă de război franceză aflată în Marea Roşie a doborât două drone lansate de pe coasta Yemenului

10 Dec 2023 693

Rebelii houthi din Yemen, susţinuţi de Iran, au revendicat atacul asupra a două nave pe Marea Roșie

03 Dec 2023 889

In memoriam Aurel Negulescu, ofițer de marină și publicist în reviste dobrogene

26 Nov 2023 685

Soția marinarului din Constanța, aflat pe nava capturată pe Marea Roșie „Am încredere că își vor face treaba. Îl așteptăm acasă“

20 Nov 2023 2467

Sindicatul Liber al Navigatorilor Ce declară Mihălcioiu, președintele SLN, legat de nava capturată, cu un român la bord

20 Nov 2023 929

Egiptul și-a închis plajele de la Marea Roșie. O româncă a murit după atacul unui rechin

03 Jul 2022 2576

Hotărâre CNSU Marea Britanie trece în zona roșie începând cu 1 iunie

29 May 2021 2458

Fenomen rar întâlnit. Marea Neagră s-a făcut...roșie la Mangalia. Când s-a mai întâmplat

22 Apr 2016 7919