Gruparea Statul Islamic revendică atentatul din Iran

Foto: Google Maps
  • Gruparea Statul Islamic a revendicat joi atentatul din ziua precedentă soldat cu 84 de morţi în apropierea mormântului generalului iranian Qassem Soleimani, arhitectul operaţiunilor militare iraniene în Orientul Mijlociu şi care a fost ucis în urmă cu patru ani de SUA într-un atac aerian în Irak, relatează France Presse.
     
Gruparea Statul Islamic a revendicat joi atentatul din ziua precedentă soldat cu 84 de morţi în apropierea mormântului generalului iranian Qassem Soleimani, arhitectul operaţiunilor militare iraniene în Orientul Mijlociu şi care a fost ucis în urmă cu patru ani de SUA într-un atac aerian în Irak, relatează France Presse, citat de Agerpres.

Într-un comunicat postat pe Telegram de gruparea jihadistă, aceasta afirmă că doi dintre membrii săi s-au îndreptat către o mare concentrare de persoane adunate în apropierea mormântului generalului iranian din oraşul Kerman, iar apoi şi-au detonat în mijlocul lor centurile explozive.

Atentatul, soldat cu 84 de morţi şi 284 de răniţi, dintre care 220 sunt spitalizaţi, a survenit în timp ce Iranul comemora patru ani de la moartea generalului Qassem Soleimani. Mii de persoane participau la ceremonia de comemorare unde a fost comis atentatul.

Comandant al Forţei Al-Quds, însărcinat cu operaţiunile externe ale Gardienilor Revoluţiei şi reprezentant în regiune al ayatollahului Ali Khamenei, generalul Soleimani a murit pe 3 ianuarie 2020 în urma unui raid executat de aviaţia americană cu o dronă asupra convoiului său pe aeroportul din Bagdad. Odată cu el au fost ucişi şi mai mulţi membri ai Hashd al-Shaabi, o coaliţie de forţe paramilitare irakiene dominată de facţiuni pro-iraniene şi ai cărei militanţi luaseră cu asalt ambasada americană din capitala Irakului pe 31 decembrie 2019, a încheiat sursa citată.


Citește și:
S-a descoperit un focar de gripă aviară la o fermă de raţe care au fost vaccinate!

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Alertă de călătorie în Israel, Palestina, Liban și Iran. Anunțul MAE

12 Apr 2024 578

Atac armat urmat de un incendiu uriaş la o sală de concerte de la periferia Moscovei, revendicat de Statul Islamic

23 Mar 2024 643

Gruparea Statul Islamic cheamă la atacuri în Europa şi SUA pentru a-i „răzbuna” pe palestinienii ucişi în Gaza

04 Jan 2024 737

Spania Un profesor de limba arabă şi imam al unei moschei din Madrid, arestat sub suspiciunea că ar recruta tineri pentru gruparea Statul Islamic

07 Dec 2023 936

A murit Ștefan Cazimir, fost critic literar și fondatorul Partidului Liber Schimbist din România

06 Aug 2021 2008

Atentat terorist în Siria. Mai mulți morți, printre care și un militar

16 Jan 2019 1984

Explozie violentă la o cafenea din Filipine. Cel puțin o persoană a murit. Mai multe persoane au fost rănite

02 Sep 2018 1685

Atacul sinugaș din apropierea aeroportului din Kabul, a fost revendicat. Vizat, un important lider militar. Sunt zeci de victime

23 Jul 2018 2863

Turcia Poliţia a reţinut 31 de presupuşi membri ai Statului Islamic

10 Feb 2018 1917

Afganistan. Atac sinucigaș în Kabul. Șase persoane decedate

25 Dec 2017 2753

Atacul de la Las Vegas revendicat de Gruparea Stat Islamic. Zeci de persoane au murit în atac

02 Oct 2017 3170

Suspect reținut după explozia de la metroul din Londra. Atacul ar fi fost revendicat de Statul Islamic

16 Sep 2017 2026

Gruparea Statul Islamic revendică atacul de la Cambrils, Spania

19 Aug 2017 2790

UPDATE. Surse din Poliție Sunt mulți morți. Alertă la Barcelona. O furgonetă a intrat într-un grup de persoane. Mai multe persoane sunt rănite

17 Aug 2017 2856

De Florii, atacuri asupra bisericilor creștine din Egipt! Cine le-a revendicat

09 Apr 2017 2155