La Luvru Activiști ecologiști au stropit cu supă geamul blindat din fața tabloului „Mona Lisa”


Sursa foto: Wikipedia




 
  • Doi activişti ecologişti au stropit cu supă geamul blindat care protejează tabloul "Mona Lisa" de la Muzeul Luvru din Paris, duminică dimineaţă, justificându-şi acţiunea prin dorinţa lor de a promova în special "dreptul la o alimentaţie sigură şi durabilă", potrivit unui jurnalist de la AFP, relatează Agerpres.

"Mona Lisa", cea mai faimoasă pictură din lume, expusă în spatele unui geam blindat începând din anul 2005, a fost de mai multe ori victima unor acte de vandalism. În mai 2022, de exemplu, celebrul tablou a fost ţinta unei tarte cu cremă.

Administratorii Muzeului Luvru au activat o celulă de criză: sala în care se află "Mona Lisa" a fost imediat evacuată şi este în curs de curăţare.

Acţiunea de duminică dimineaţă a fost revendicată printr-un comunicat de presă trimis către AFP de un colectiv denumit "Riposta alimentară", care se prezintă ca "o campanie de rezistenţă civilă franceză ce urmăreşte să impulsioneze o schimbare radicală a societăţii pe plan climatic şi social".

Stropirea cu supă a tabloului "Mona Lisa" a fost prezentată în acelaşi comunicat ca fiind "semnalul de start al unei campanii de rezistenţă civilă, care face o cerere clară şi profitabilă pentru noi toţi: securitatea socială a alimentaţiei durabile".

De mai multe luni, o serie de acţiuni ale activiştilor pentru climă au vizat opere de artă expuse în diverse muzee din lumea întreagă.


În octombrie 2022, două tinere femei care purtau tricouri cu mesajul "Just Stop Oil" au stropit cu supă de roşii o capodoperă a pictorului Van Gogh din seria "Floarea soarelui", expusă la National Gallery din Londra, înainte de a se lipi de perete cu ajutorul unei substanţe adezive şi de a striga: "Ce valorează mai mult, arta sau viaţa?".

Acea pictură era, la rândul ei, protejată printr-un geam de sticlă.

Citește și
O tânără își caută mama după ce a fost dată spre adopție la scurt timp după naștere
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Editorial Femeia, eterna poveste

08 Mar 2024 805

Licitații Constanța Getnic Construct Serv SRL, două contracte cu Primăria Cernavodă! Valoarea totală depășește 880.000 de euro (DOCUMENTE)

06 Oct 2023 1360

Deputatul Marian Enache a fost numit judecător la Curtea Constituțională

07 Jun 2016 1923

Ştiaţi că...? Lisa del Giocondo, femeia al cărei surâs a fost imortalizat de pictorul Leonardo da Vinci...

15 Jul 2015 4395

Muzeul Luvru, un colț impresionant de istorie

14 Jul 2015 3350

Pe data de 5 Iulie 2015, va avea loc lansarea oficială a Revistei Cuvinte... Nr. 3 Urban ZooM.

03 Jul 2015 2019

Mona Lisa Neagoe, candidatul la funcţia de judecător CCR cu cele mai multe voturi

17 Feb 2015 2595

Ştiaţi că...? „Mona Lisa”, capodopera lui Leonardo da Vinci...

08 Jan 2015 4307

Broadway & Legendary găzduieşte lansarea volumului de poezii „Androgin” by Mona Lisa

12 Nov 2014 2555

Pictura zilei „Fata cu un cercel de perlă” de Johannes Vermeer

03 Oct 2014 6839