Polonia va adera la Parchetul European

foto: pexelsPolonia va adera la Parchetul European, decizie ce va facilita, între altele, controlul asupra fondurilor europene acordate ţării, a anunţat miercuri prim-ministrul polonez Donald Tusk, informează AFP citat de Agerpres.ro

Consiliul de miniştri a dat undă verde "pentru o notificare urgentă" de aderare, a declarat Tusk, la finalul unei reuniuni a guvernului său.

Această decizie "ar urma de asemenea să faciliteze obţinerea de fonduri europene, de o manieră mai rapidă, mai transparentă şi cu respectarea regulilor", a declarat Tusk pentru presă.

Aderarea la Parchetul European s-a numărat printre promisiunile electorale ale forţelor pro-europene din Polonia înainte de alegerile din octombrie în urma cărora guvernul lor a fost format la mijlocul lui decembrie.

Precedentul guvern populist naţionalist al Poloniei respingea aderarea la Parchetul European, estimând că acesta s-ar putea amesteca în competenţele justiţiei locale şi limita astfel suveranitatea ţării.

În funcţiune din 2021, Parchetul European, cu sediul la Luxemburg, cu procurori europeni delegaţi în statele membre, este însărcinat să ancheteze asupra infracţiunilor ce aduc atingere intereselor financiare ale UE (fraudă cu TVA, deturnare de fonduri europene, corupţie, spălare de bani).

Până la ora actuală, 22 de ţări au aderat la Parchetul European. În afară de Polonia, alte patru ţări europene - Danemarca, Suedia, Ungaria şi Irlanda - refuzau să adere la această instituţie.

Agerpres.ro 

Citește și: 

Noul guvern polonez doreşte reluarea discuţiilor în cadrul Uniunii Europene asupra importurilor de cereale ucrainene

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Oficial Parchetul European, ample percheziții în Constanța și Galați. Ar fi vizați angajați ai ANR și ai Administrației Dunării

27 Mar 2024 1103

Percheziții în Arad într-un dosar al Parchetului European de fraudă de 3 milioane de euro

13 Mar 2024 606

Parchetul European a intrat pe fir! Familia preotului Iscru, din Dăeni, fiul senatorului PSD Paul Stănescu și stuful transformat în pășune, în mandatul pesedistului Florin Barbu. Firmele implicate (DOCUMENTE)

23 Jan 2024 13457

Ciucă, despre recoltarea de stuf din Delta Dunării- „Nu se execută plăţi, dacă nu sunt îndeplinite regulile“

22 Jan 2024 752

Primarul Constantin Smeu (PNL), condamnare după acordul de recunoaştere a vinovăţiei cu Parchetul European

31 Oct 2023 1042

Nicu Ștefanuță interpelează Comisia Europeană pentru a interveni în salvarea Deltei!

13 Oct 2023 764

De unde vin procurorii români ai Parchetului European?

15 Aug 2023 1825

Percheziții la Constanța într-un dosar al Parchetului European de fraudă cu fonduri europene și naționale. Prejudiciul, peste 30 de milioane de euro

16 May 2023 1321

„Bombă“ de la Parchetul European, din care face parte și un fost procuror general al Constanței! Trei suspecți prinși în flagrant

14 Mar 2023 1704

UPDATE - O a doua persoană, arestată Mandat european de arestare, pus în aplicare la Curtea de Apel Constanța

08 Dec 2022 2056

Mandat european de arestare Condamnat în Italia, încarcerat la Constanța!

04 Oct 2022 1359

Mandat european de arestare pus în executare la Constanța!

17 Aug 2022 6094

Parchetul European a pus sub acuzare 12 persoane din Austria și România

30 Jun 2022 1195

​Procurorul-şef european, Laura Codruţa Kovesi, vizită în Chișinău

29 Jun 2022 1159

Parchetul European 15 percheziţii în România într-o anchetă privind fraude cu fonduri europene destinate Deltei Dunării

26 May 2022 1382