Preşedintele german avertizează că "vremurile grele" şi efectele economice ale invaziei ruse în Ucraina sunt abia la început

Președintele Germaniei Foto Facebook/ Frank-Walter SteinmeierPreşedintele german Frank-Walter Steinmeier a reiterat duminică, 27 martie, deplina solidaritate a ţării sale faţă de Ucraina, dar în acelaşi timp şi-a avertizat conaţionalii că ''vremurile grele'' şi consecinţele economice ale invaziei ruse în Ucraina ''sunt abia la început'', consemnează agenţia EFE.



''Vor veni zile grele. Şi trebuie să fim dispuşi să le înfruntăm dacă nu dorim ca solidaritatea să rămână doar vorbe'', a spus Steinmeier într-un discurs premergător unui concert de sprijin pentru Ucraina desfăşurat la palatul prezidenţial Bellevue. ''Şi purul adevăr este că ce este mai greu încă nu a venit'', a adăugat preşedintele german.



Ţara sa, care importă din Rusia mai mult de 50% din necesarul de gaze naturale, a început sub guvernarea cancelarului social-democrat Olaf Scholz să ia măsuri de reducere a dependenţei energetice faţă de Rusia.



Totuşi, ministrul german al economiei, ecologistul Robert Habeck, a avertizat că acest proces va fi îndelungat şi Germania nu-şi poate permite un embargou asupra importurilor energetice din Rusia, cerut de unii oficiali americani şi europeni, dar în primul rând de Ucraina pentru a înăspri sancţiunile împotriva Moscovei.



Statele Unite au anunţat săptămâna trecută că vor livra Europei anul acesta o cantitate suplimentară de gaze naturale lichefiate (GNL) echivalentă cu un volum de 15 miliarde de metri cubi, cu obiectivul de a ajunge în timp la 50 de miliarde de metri cubi pe an. Dar acest volum nu va putea substitui importurile europene din Rusia de circa 155 de miliarde de metri cubi de gaze naturale pe an, plus că achiziţia gazelor naturale lichefiate, aduse cu nave transportatoare de gaz, este mai costisitoare decât cea a gazelor transportate prin conductele existente.


Pe de altă parte, Preşedintele american Joe Biden a atras atenţia joi că vor exista unele crize de alimente în urma invaziei ruse în Ucraina şi sancţiunilor impuse Rusiei şi a discutat acest subiect cu liderii europeni cu care s-a întâlnit la Bruxelles.


''Preţul sancţiunilor nu afectează doar Rusia. Afectează multe alte state, inclusiv ţările europene şi de asemenea ţara noastră (SUA)'', a declarat Biden după un summit extraordinar al NATO, amintind că Ucraina şi Rusia sunt ''grânarii'' Europei şi au o pondere importantă pe piaţa mondială, cele două ţări însumând circa 30% din exporturile mondiale de grâu.


Sursa Agerpres

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

ZIUA LIVE Dr. Cătălin Grasa, candidat pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Constanța, despre turism și planurile sale pentru județul Constanța (VIDEO)

02 May 2024 598

ZIUA LIVE Cum putem extinde turismul de weekend în județul Constanța pe tot parcursul anului?

01 May 2024 538

Președintele Consiliului Județean Constanța are un nou consilier onorific (DOCUMENT)

30 Apr 2024 697

LIVE TEXT+VIDEO Mihai Lupu își depune candidatura la Consiliul Județean Constanța din partea PUSL-„Suntem o alternativă pe piața politică”

29 Apr 2024 956

LIVE TEXT+VIDEO Medicul Cătălin Grasa își depune candidatura pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Constanța- „Vom demonstra că putem aduce calitate în ceea ce ne-am propus să facem"

29 Apr 2024 1271

LIVE TEXT+VIDEO Florin Mitroi își depune candidatura la Consiliul Județean Constanța-„Azi este un început de normalitate” (Galerie FOTO)

29 Apr 2024 1542

Fostul rector de la UOC, Tiberius Dănuț Epure deschide lista consilierilor județeni la partidul Dianei Șoșoacă

28 Apr 2024 956

ZIUA LIVE Candidatul PSD pentru Consiliul Județean Constanța, Cătălin Grasa, vorbește despre proiectele cu care intră în competiția electorală

25 Apr 2024 759

Dosarul Mineriada Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru, a ajuns la Parchetul General! Ion Iliescu va fi audiat acasă

25 Apr 2024 596

ZIUA LIVE Cu ce proiecte intră în competiția electorală, Cătălin Grasa, candidatul PSD pentru Consiliul Județean Constanța!

24 Apr 2024 813

ZIUA LIVE George Tufă, președintele PNL Cumpăna - „Comuna Cumpăna are o problemă mare de mobilitate” (GALERIE FOTO+VIDEO)

24 Apr 2024 677

Oportunități de investiții norvegiene la Constanța

23 Apr 2024 584

Decizia lui Horia Constantinescu de a demisiona din funcţia de preşedinte al ANPC, în Monitorul Oficial

22 Apr 2024 999

Florin Mitroi, candidatul PNL pentru președinția CCJ vrea să reabiliteze Palatul Copiilor aflat într-o paragină de nedescris (VIDEO)

19 Apr 2024 612

ZIUA LIVE. Claudiu Palaz (ADU) „Fără viziune nu ai ce căuta la CJC ! Altfel, te duci doar pentru secretară, telefon și mașină!" (VIDEO)

16 Apr 2024 731