Primarul Kievului Credincioșii, chemați să urmărească online slujba de Înviere, de teama unor „provocări”

foto: unsplash/  Paolo Nicolello

Autorităţile ucrainene au lansat un apel sâmbătă, 23 aprilie, credincioşilor ortodocşi să urmărească slujba Învierii Domnului online și să nu încalce restricţiile de circulaţie, pe fondul unor temeri în contextul războiului. 

Primarul Kievului, Vitali Klitschko a reamintit localnicilor că restricţiile de circulaţie sunt în vigoare sâmbătă, de la ora 23:00 până la 05:00, duminică.

„Respectaţi regulile de interdicţie a circulaţiei, sărbătoriţi în deplină siguranţă!", a invitat el pe contul său Telegram, subliniind că slujba religioasă va fi transmisă online - „fără mulțimi!”

Regiunile ucrainene sunt plasate sub regim de restricții de circulație, inclusiv cele din vestul țării, în apropiere de frontiera cu Polonia. Statele din sudul și estul țării sunt cele mai vizate de atacurile rusești, în acestea restricțiile încep la ora locală 19.00. 

„Îi susţinem pe apărătorii Ucrainei şi rămânem acasă pentru siguranţa noastră a tuturor", a declarat de asemenea pe Telegram adjunctul şefului preşedinţiei ucrainene, Kirilo Timoşenko, conform Agerpres.

Amintim că un atac rusesc în Odesa a lăsat fără viață cel puțin cinci persoane, printre care și un bebeluș de doar câteva luni, sâmbătă, 23 aprilie, chiar în pragul sărbătorii Învierii Domnului. Alte 18 persoane sunt rănite, însă autoritățile ucrainene spun că bilanțul victimelor va fi mult mai mare. 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Firme Constanța Doi ucraineni și-au deschis o afacere care se va ocupa de prelucrarea datelor și administrarea paginilor web

28 Apr 2024 233

Autotren înmatriculat în Ucraina, răsturnat pe Autostrada A2 București Constanța! Traficul, blocat în zonă (GALERIE FOTO)

28 Apr 2024 466

Atenție la jucăriile oferite în dar micuților de Paște! Ce au găsit vameșii într-un container sosit din China în Portul Constanța

26 Apr 2024 378

Calendar ortodox Ce sfânt este pomenit astăzi, 25 aprilie 2024?

25 Apr 2024 771

Ministerul rus al Apărării va înfiinţa un centru de producție drone

20 Apr 2024 432

Valeriia Nails SRL. O femeie din Ucraina și-a deschis firmă la Constanța

16 Apr 2024 706

Raportul CSAT pe 2023 Securitatea în regiunea Mării Negre, în deteriorare pe fondul „agresiunii Federaţiei Ruse asupra Ucrainei”

16 Apr 2024 479

Prohibiţia pescuitului se extinde şi în apele de frontieră cu Ucraina şi Bulgaria

15 Apr 2024 800

CSM Constanța box Amalia Niță, pentru a patra oară campioană europeană! (GALERIE FOTO)

14 Apr 2024 846

Tenis România, calificare la turneul final al Billie Jean King Cup, după o victorie memorabilă cu Ucraina. Căpitan nejucător, Horia Tecău, din Constanța (GALERIE FOTO)

14 Apr 2024 707

Încălțăminte sport contrafăcută în valoare de 6.000.000 lei, reținută de inspectorii vamali în portul Constanța Sud

10 Apr 2024 389

Alertă la centrala nucleară Zaporojie! Rusia acuză armata ucraineană că ar fi lovit-o

07 Apr 2024 633

Papa Francisc i-a încurajat pe politicieni „să se oprească puţin şi să încerce să negocieze" pacea în Ucraina şi în Orientul Mijlociu

07 Apr 2024 479

Autoritatea Vamală RomânăReuniunea grupului vamal regional de coordonare dintre România - Republica Moldova - Ucraina

05 Apr 2024 312

Pe surse Barca răsturnată în apropiere de Tuzla ar aparține Marinei din Ucraina și are la bord sisteme de bruiaj și radare

04 Apr 2024 1199