Un nou cutremur foarte puternic, în Turcia! Ce magnitudine a avut

 
Un nou cutremur foarte puternic, cu magnitudinea 7,7 s-a înregistrat în Turcia.

Cutremurul a avut loc la o adâncime de 10 kilometri, la 59 km NNE de Kahramanmaraș și la 6 km SSE de Elbistan.

La ora 13:25 a fost raportat o altă replică, de magnitudine asemănătoare.

Acest seism vine după ce țara a fost deja devastată de cutremurul cu magnitudinea 7,8 care a lovit în jurul orei 4 dimineața sudul Turciei, în apropiere de oraşul Gaziantep.

Până acum s-au înregistrat peste 1.300 de morți în Turcia și Siria și mii de răniți.

Amimtim că, două aeronave de transport de tip C-130 Hercules și C-27J Spartan, aparţinând Forţelor Aeriene Române, execută luni, 6 februarie, o misiune de transport al materialelor și echipei de salvare RO-USAR, formată din personal specializat de intervenție în astfel de situații din cadrul IGSU, care va interveni de urgență în sprijinul populației afectate de cutremurul produs în această dimineață în Turcia.

Aeronavele militare vor decola din Baza 90 Transport Aerian din Otopeni luni, 6 februarie, în jurul orei 14.00, cu destinaţia Adana, Turcia.,transmite un comunicat din partea MApN.

Departamentul pentru Situații de Urgență, prin Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, în calitatea sa de punct național de contact, a primit din partea Centrului de Coordonare a Răspunsului la Urgență al Comisiei Europene (ERCC), prin intermediul CECIS, solicitarea autorităților din Turcia pentru acordarea de asistență internațională, având în vedere situația de urgență generată de cutremurul de peste 7 grade Richter manifestat noaptea trecută pe teritoriul acestora.


 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Cutremur în România, în dimineaţa de Florii!

28 Apr 2024 510

Serie de cutremure în România, sâmbătă dimineață! Unul, în Marea Neagră

27 Apr 2024 776

A fost cutremur în România! L-ați simțit? Unde a fost localizat epicentrul

26 Apr 2024 573

Cutremur în România! Iată magnitudinea seismului

24 Apr 2024 823

Exercițiu de pregătire în caz de cutremur cu participarea elevilor de la Școala Gimnazială „Bogdan Petriceicu Hașdeu” Constanța (Galerie FOTO)

23 Apr 2024 404

Declarații cutremurătoare! Una dintre supraviețuitoarele tragediei de la 2 Mai povestește chinul prin care a trecut! (VIDEO)

18 Apr 2024 1226

Judecătoarea Popoviciu de la Mangalia amână dosarul tragediei de la 2 Mai Declarații cutremurătoare ale părinților tinerilor uciși în urma impactului (VIDEO)

18 Apr 2024 669

Cutremurător Tatăl lui Sebi și-a făcut un tatuaj, în memoria fiului său (FOTO+VIDEO)

18 Apr 2024 1361

UPDATE A fost cutremur în această dimineață în România! L-ați simțit? Ce magnitudine a avut

14 Apr 2024 880

,,Fericirea noastră nu mai există” Tatăl lui Sebi, băiatul ucis în accidentul de la 2 Mai de către Vlad Pascu, face mărturii cutremurătoare (VIDEO)

13 Apr 2024 1216

L-ați simțit? A fost cutremur în această dimineață în România! Ce magnitudine a avut

10 Apr 2024 814

A fost astăzi cutremur în România. Ce magnitudine a avut seismul

09 Apr 2024 822

A fost cutremur în România! L-ați simțit? Unde a fost localizat epicentrul

06 Apr 2024 2600

UPDATE. Surse Ambarcațiunea găsită pe mare în zona Tuzla, detonată în Poligonul Capu Midia! Bubuitură puternică auzită în municipiul Constanța! (VIDEO)

05 Apr 2024 4490

Cutremur în Moldova! Iată magnitudinea seismului

28 Mar 2024 788