APM Constanța a decis actualizarea etapei de încadrare pentru proiectul privind modernizarea și reabilitarea drumurilor din Ghindărești


 
Agenția pentru Protecția Mediului Constanța a anunțat că a luat decizia de actualizare a etapei de încadrare actualizate pentru proiectul „Modernizare și reabilitare drumuri comunale și stradale în comuna Ghindărești, județul Constanța, Etapa I și II“.
 
Este vorba despre proiectul de modernizre a drumurilor din comuna Ghindărești.
 
Anterior, au fost emise, în anul 2018,  deciziile etapei de încadrare Nr, 6055RP din 21.08.2018 pentru Etapa I și Nr. 6056 RP din 21.08.2018 pentru Etapa II.
 
De asemenea, APM Constanța a anunțat că decizia autorității de mediu, precum și informațiile relevante pentru luarea deciziei pot fi consultate la sediul APM din strada Unirii nr. 23, dar și la sediul Primăriei Ghindărești, din Ghindărești, strada Primăverii nr. 1.
 
Documentele pot fi consultate de luni până joi între 8.00 și 16.00, iar vinerea până la orele 14.00.
 
În plus, acestea sunt disponibile și pe site-ul APM Constanța.
 
Observațiile sau contestațiile publicului se primesc la sediul agenției până pe data de 21 mai 2023, în termen de zece zile de la afișare.
          

PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Averea și interesele Clavei Ivan, secretar general al Primăriei Ghindărești, din județul Constanța! (DOCUMENTE)

21 Apr 2024 487

ZIUA LIVE Mihai Vîlcu, candidat USR la Primăria Ghindărești – „2024 este un an foarte greu din punct de vedere electoral” (VIDEO)

19 Apr 2024 548

ZIUA LIVE Mihai Vîlcu, candidatul USR la Primăria Comunei Ghindărești - „Am intrat în politică, USR era singura soluție pentru mine” (GALERIE FOTO+VIDEO)

19 Apr 2024 566

ZIUA LIVE Comuna Ghindărești, în viziunea candidatului USR la primărie - Mihai Vîlcu

18 Apr 2024 725

Județul Constanța Primăria Ghindărești investește în servicii de consultanță în domeniul achizițiilor publice (DOCUMENT)

15 Apr 2024 479

Licitații Constanța Primăria Ghindărești modernizează drumurile din comună cu 1,24 de milioane de euro (DOCUMENT)

15 Apr 2024 417

Știri Constanța azi UPDATE. Accident rutier cu victimă în dreptul localității Ghindărești! Primele informații

03 Apr 2024 813

Afaceri Constanța Cât costă serviciile pentru mentenanța rețelelor de iluminat cumpărate de Primăria Ghindărești (DOCUMENTE)

28 Mar 2024 603

Fotbal județul Constanța Rezultatele de la Liga a 5-a și clasamentele. Voința Săcele, scorul etapei

27 Mar 2024 1376

Județul Constanța Audit financiar asupra situațiilor financiare consolidate ale UATC Ghindărești. Raportul Camerei de Conturi (DOCUMENT)

10 Mar 2024 980

Achiziție directă Primăria Ghindărești, județul Constanța a semnat cu Provia Design SRL (DOCUMENT)

06 Feb 2024 719

UPDATE În județul Constanța O casă este în flăcări în localitatea Ghindărești. Intervin pompierii

10 Jan 2024 648

Imagini surprinse de o cameră de supraveghere! Suspecții de furt urmăriți de polițiști, filmați în timp ce jefuiau magazinul din Ghindărești (VIDEO)

18 Dec 2023 3543

Decizia de anulare a licitației de modernizare şi reabilitare a drumurilor comunale și stradale de către primăria Ghindăreşti, contestată la CNSC de compania controlată de Corneliu Dragomir

29 Nov 2023 829

Județul Constanța Accident rutier pe DN2A în apropiere de Ghindărești! Două persoane, rănite

16 Nov 2023 860