Îşi extinde afacerile Cafeneaua deţinută de familia Simonei Halep „creşte“ cu două etaje

Familia Simonei Halep, care deţine o cafenea pe strada Mircea cel Bătrân, a decis să adauge imobilului două etaje.
 
Pe data de 23 februarie, Primăria Municipiului Constanţa a emis Certificatul de urbanism nr. 599. Actul constă în „Supraetajare cu două niveluri construcţie existentă S+P+1e+M complex alimentaţie publică, discotecă şi restaurant, rezultând imobil S+P+4e servicii cazare cu alimentaţie publică la parter“. Este vorba despre imobilul situat pe strada Mircea cel Bătrân nr. 105.
 

Cubit SRL, în datele Registrului Comerţului

 
Firma a luat fiinţă în anul 1992 şi are sediul social în municipiul Constanţa, strada Mircea cel Bătrân nr. 105. Capitalul social subscris, de 399.200 de lei, integral vărsat, este compus din 39.920 de părţi sociale. Valoarea unei părţi sociale este de 10 lei. Halep Stere, născut pe în 1962, în Eschibaba, Tulcea, este asociat unic şi administrator al firmei, care se ocupă de restaurante.
 
Printre activităţile secundare se numără: cultivarea cerealelor (exclusiv orez), a plantelor leguminoase şi a plantelor producătoare de seminţe oleaginoase; cultivarea orezului; cultivarea legumelor şi a pepenilor, a rădăcinoaselor şi a tuberculilor; cultivarea trestiei de zahăr; cultivarea tutunului; cultivarea plantelor pentru fibre textile; fabricarea de mâncăruri preparate; fabricarea altor produse alimentare; fabricarea preparatelor pentru hrana animalelor de fermă; fabricarea articolelor de papetărie; lucrări de construcţie a clădirilor rezidenţiale şi nerezidenţiale; lucrări de construcţie a căilor ferate de suprafaţă şi subterane, construcţia de poduri şi tuneluri; lucrări de construcţie a proiectelor utilitare pentru fluide; lucrări de tâmplărie şi dulgherie; lucrări de pardosire şi placare a pereţilor; comerţ cu ridicata al mobilei, al covoarelor şi al articolelor de iluminat; comerţ cu amănuntul în magazine nespecializate, cu vânzare predominantă de produse nealimentare; comerţ cu amănuntul al pâinii, al produselor de patiserie şi al produselor zaharoase, în magazine specializate; comerţ cu amănuntul al băuturilor, în magazine specializate; comerţ cu amănuntul al produselor din tutun, în magazine specializate; servicii de mutare; depozitări; manipulări; baruri şi alte activităţi de servire a băuturilor; alte activităţi de editare; alte activităţi de creditare; închirierea şi subînchirierea bunurilor imobiliare proprii sau închiriate; activităţi de închiriere şi leasing cu autoturisme şi autovehicule rutiere uşoare; activităţi ale agenţiilor de plasare a forţei de muncă; activităţi ale agenţiilor turistice; activităţi ale tur-operatorilor; alte servicii de rezervare şi asistenţă turistică; activităţi de servicii privind sistemele de securizare; alte activităţi recreative şi distractive; repararea aparatelor electronice de uz casnic; repararea dispozitivelor de uz gospodăresc şi a echipamentelor pentru casă şi grădină şi altele.
 
În anul fiscal 2014, firma cu un salariat a declarat o cifră de afaceri de 526.558 de lei şi un profit de 264.953 de lei. De asemenea, în anul fiscal 2015, societatea cu zero salariaţi a înregistrat o cifră de afaceri de 357.744 de lei şi un profit de zero lei. Situaţia financiară pe anul 2016 este următoarea: un salariat, o cifră de afaceri de 383.470 de lei şi un profit de156.230 de lei.
 
Halep Stere mai este asociat în Lacto Mony SRL, dar şi în alte două societăţi radiate: Hefaistos SRL şi H. Nicolas SRL.
 
Citeşte şi:
 
Cafeneaua deţinută de familia Simonei Halep pe strada Mircea cel Bătrân se extinde
 

Cât veţi scoate din buzunar dacă beţi o cafea sau o apă la cafeneaua deţinută de tatăl Simonei Halep? (galerie foto)
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

SH

26 Feb, 2018 14:38

Este f. modern mobilata cafeneaua si se vede ca toate inauntru sunt de cea mai buna calitate. Din pacate servirea nu este f.grozava, lumina poate putin prea tare lipsind o anumita intimitate, unele produse lipsesc si cand am fost eu nu era absolut nimeni. Habar nu aveam ca este a lui Simona Halep, unii ziceau ca sh vine de la "second hand", probabil de aceea o evita. Si inca o chestie, au facut ca afara, au micsorat (cel putin cand am fost eu) portia de alcool de la 50ml la 40ml ceea ce nu prea este pe gustul Romanilor si mi se pare o zgarcire paguboasa.

Articole asemanatoare

Simona Halep explică de ce nu va participa nici la turneul de la Madrid

21 Apr 2024 809

Mihai Covaliu, președintele COSR, despre ce șanse are Simona Halep să evolueze la Jocurile Olimpice Paris 2024

18 Apr 2024 561

Simona Halep nu va mai participa la turneul de la Oeiras. „Schimbare de planuri!“

11 Apr 2024 1143

Simona Halep, supusă unui nou control anti-doping

09 Apr 2024 894

Simona Halep a primit wild-card și pentru turneul de la Madrid

03 Apr 2024 1241

Pe ce loc în clasamentul mondial se află Simona Halep, după participarea la Miami Open

01 Apr 2024 874

Simona Halep ratează meciurile echipei naționale împotriva Ucrainei și participarea la Jocurile Olimpice de la Paris

30 Mar 2024 756

Simona Halep a revenit în țară de la Miami „Sunt bucuroasă că, din această carieră, am câștigat un om foarte valoros“

25 Mar 2024 1618

Editorial Ziua în care Simona Halep s-a bucurat din nou pe terenul de tenis

24 Mar 2024 855

Simona Halep, petrecere specială, în care au fost sărbătoriți Stere și Nicolae Halep

24 Mar 2024 4384

Simona Halep „Îl aştept pe Carlos Martinez să începem. Am fixat o perioadă de încercare“

21 Mar 2024 738

Simona Halep, revenire de bun augur în turnee. Cu set câștigat! „Această zi va rămâne foarte specială pentru mine“. Cine e noul antrenor

20 Mar 2024 984

WTA Miami 2024 Simona Halep a câștigat setul întâi cu 6-1, dar a pierdut primul meci de la revenirea în turnee

20 Mar 2024 1588

UPDATE Simona Halep și-a aflat adversara de la Miami!

18 Mar 2024 746

Simona Halep, convocată pentru meciul din Billie Jean King Cup cu Ucraina. Pe site-ul competiției, apare pe locul 58 în lume!

15 Mar 2024 728