Legături cu Giurgiucanu, din Dosarul Retrocedărilor Octavian Caraivan a primit acordul Primăriei pentru finalizarea blocului de 10 etaje (galerie foto)



Blue Bike Development SRL, cunoscută ca dezvoltator imobiliar activ în municipiul Constanţa, a decis să finalizeze lucrările la blocul de zece etaje de pe strada Renaşterii.
 
În acest sens, Stere Iorgoveanu, Octavian Caraivan, Marcela Chiru şi Viorica Petre, asociaţi în societatea Blue Bike Development SRL, au solicitat acordul autorităţii publice locale necesar continuării lucrărilor. Primăria Constanţa a emis, pe data de 18 noiembrie, Autorizaţia de Construire nr. 2097, care constă în „Continuare lucrări autorizate conform AC nr. 833/18.04.2008 «Construire imobil locuinţe S+P+10 Etaje cu spaţii comerciale la parter» conform HCL 125/07.03.2007, lucrări rămase de executat: parţial subsol, suprastructură, pereţi exteriori, compartimentări interioare, lucrări de izolare termică și hidroizolaţii, finisaje interioare și exterioare, instalaţii termice, electrice și sanitare“. Imobilul pentru care a fost eliberată autorizaţia de construire este situat pe strada Renaşterii nr. 2. Actul este valabil până pe data de 18 noiembrie 2016.

Despre SC Blue Bike Development SRL

SC Blue Bike Development SRL are sediul social în municipiul Constanţa, strada Ştefan cel Mare nr. 92. Capitalul social este deţinut de Stere Iorgoveanu, Octavian Caraivan, Marcela Chiru şi Viorica Petre. Fiecare asociat deţine câte cinci părţi sociale (25% din capitalul social). Administratorii societăţii, care se ocupă de „lucrări de construcţie a clădirilor rezidenţiale şi nerezidenţiale“, sunt Octavian Caraivan, Ştefan Cătălin Petre şi Stere Iorgoveanu.
 
Potrivit date-financiare.ro, în anul 2013, societatea, cu zece angajaţi, a declarat o cifră de afaceri netă de 3.246.075 de lei şi un profit brut de 500.158 de lei. Numele lui Stere Iorgoveanu mai apare în SC Constantin SRL, Lands SRL (radiată) şi Sunrise Mamaia SRL (radiată). Marcela Chiru a mai fost asociată în Mirmaty SRL, în prezent radiată.

Legăturile cu Borcea şi Giurgiucanu

Numele lui Octavian Caraivan este legat de cel al lui Cristian Borcea, fost acţionar Dinamo, în prezent încarcerat la Penitenciarul Poarta Albă. Potrivit Monitorului Oficial nr. 0277/2002, Octavian Caraivan a fost administrator, alături de Georgică Giurgiucanu şi de Stan Ion, al societăţii Holiday Club Neptun SRL, ai cărei acţionari erau Cristian Borcea, Maria Măriuţa, Rodica Cristina Ghionea, George Giurgiucanu, SC Neptun-Olimp SA şi SC GG & Son Trading SRL.
 
În 2008, Georgică Giurgiucanu intră în societatea Pro-Verbe SRL, aducând aport în natură la capitalul social un teren de 11.354,85 mp, situat pe bulevardul Mamaia nr. 564, lot 2, număr cadastral 14986/2 (potrivit Monitorului Oficial 2580 din 2008). Pământul fusese intabulat în Cartea Funciară 51848, conform înscrierii 7578/2006 eliberate în dosarul 7578 din 7 aprilie 2006. Odată cu intrarea lui Giurgiucanu în societatea menţionată, administrator a fost numit Octavian Caraivan.
 
Georgică Giurgiucanu este una dintre „vedetele“ Dosarului Retrocedărilor. Prin Dispoziţia 796 din 19 martie 2004, primarul de atunci al Constanţei, Radu Mazăre, a retrocedat mai multe suprafeţe de teren către Georgică Giurgiucanu, Cristian Borcea, Maria Măriuţa, Mihai Camboianu şi SC Habitat şi Ambient SA. În rechizitoriul DNA se vorbeşte despre „modul de operare D“, în care sunt învinuiţi, printre alţii, următorii: Radu Ştefan Mazăre, Nicuşor Daniel Constantinescu, Ramona Dospinescu, Constantin Racu, Ion Marica, Georgică Giurgiucanu, Dragoş Emil Săvulescu, Mihai Camboianu, Cristian Borcea, Gheorghe-Valentin Ionescu, Basarab Popa, Alin Horaţiu Dima şi Maria Măriuţa.

Citeşte şi

Cu acordul Primăriei Constanţa: Caraivan, fost partener de afaceri cu Giurgiucanu din Dosarul Retrocedărilor, supraetajează blocul din Mamaia

Bloc de şase etaje, cu piscină: Octavian Caraivan, fost partener cu Borcea şi Giurgiucanu din Dosarul Retrocedărilor, investeşte în Mamaia

Fost partener cu Giurgiucanu, o „vedetă“ a Dosarului retrocedărilor: Octavian Caraivan ridică un bloc de şase etaje în Mamaia (rechizitoriu + galerie foto)

Fost partener de afaceri cu Borcea şi Giurgiucanu din dosarul retrocedărilor: Bloc de trei etaje pe terenul lui Octavian Caraivan de pe strada Sarmisegetusa (rechizitoriu + galerie foto)


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Firme Constanța Blue Bike Development SRL, modificări în societate, adoptate de asociații Caraivan, Iorgoveanu și Petre

15 Dec 2023 1011

Cristian Panait și Sanda Mirela Guță ridică blocul de șase etaje de pe bulevardul Mamaia. Pot începe lucrările

18 Feb 2023 3678

Ce se construiește Sanda Mirela Guță ridică un bloc pe bulevardul Mamaia. A deschis proces împotriva administratorilor Blue Bike Development

31 Mar 2021 4249

Blue Bike Development SRL a solicitat avizul arhitectului-șef al Primăriei Constanța. Detalii (document)

22 Feb 2020 3581

În ianuarie, dezbatere publică pentru PUZ-ul iniţiat de Blue Bike Development SRL

25 Dec 2019 3431

Solicitarea Blue Bike Development SRL, pe ordinea de zi a Comisiei tehnice de urbanism a Primăriei Constanţa (document)

11 Nov 2019 3143

Blue Bike Development SRL, iniţiatoarea unui PUD pentru ridicarea unui imobil pe bulevardul Mamaia (document)

08 Oct 2019 2678

Blue Bike Development SRL construiește pe bulevardul Mamaia. Constănțenii, invitați să depună observații

12 Sep 2019 2831

Ce a solicitat Blue Bike Development SRL de la Agenţia pentru Protecţia Mediului Constanţa (document)

03 Jul 2019 2609

Blue Bike Development SRL construieşte pe bulevardul Mamaia. Investitorul vrea să demareze consultarea publică (document)

28 Jun 2019 3875

A fost solicitat aviz de oportunitate Blue Bike Development SRL investește pe strada Nicolae Iorga din Constanța (document)

04 May 2019 3281

Prefectura Constanţa nu renunţă la proces! Cere anularea unei hotărâri de Consiliu Local Municipal. Vizat, blocul din coasta Poliţiei

16 Mar 2019 3763

Printre asociaţi, fostul partener al lui Giurgiucanu Blue Bike Development SRL, răspuns negativ de la Primăria Constanţa

21 Aug 2018 2570

Ce răspuns a primit Blue Bike Development SRL de la Primăria Constanța. Este vizat blocul de zece etaje de lângă IPJ

21 Feb 2018 5469

Cine sunt chiriaşii unităţilor militare din Constanţa? Pe listă, agenţi economici renumiţi! Ce contracte au cu Armata

07 Oct 2017 11131