Interviu Online

Interviu online cu Radu Doicescu, avocat în Baroul Constanţa „Radiografia“ unui proces penal. Efectele camerei preliminare

Radu Doicescu, avocat în Baroul Constanţa, a explicat în cadrul unui interviu online acordat cotidianului ZIUA de Constanţa care sunt fazele unui proces penal şi cât poate să dureze fiecare procedură în parte.

Întrebări redacţie

Domnule avocat, poate că mulţi dintre cetăţeni nu cunosc în detaliu ce presupune un proces penal şi cât durează, de regulă, o astfel de acţiune. Vă rog să faceţi o scurtă prezentare a unui proces penal. 

Spre deosebire de acţiunile civile, ale căror iniţiatori sunt cetăţenii petiţionari, iniţierea şi derularea unui proces penal sunt, de principiu şi în esenţă, atributul organelor de urmărire penală. Bineînţeles că sesizarea organelor de urmărire penala o pot face şi cetăţenii în cauzele în care legea prevede, de exemplu, sesizarea la plângerea prealabilă.
Prima etapa o reprezintă, întotdeauna, faza de urmărire penală, sub conducerea procurorului de caz, în derularea căreia, cel puţin la nivel teoretic, se administrează probe atât în favoarea, cât şi în defavoarea persoanelor cercetate.
Următoarea etapa este cea a judecăţii propriu zise, compusă din camera preliminară, fond şi apel.
În faza de cameră preliminară, în raport de obiectul acesteia, se verifică legalitatea administrării probelor din cursul urmăririi penale, analizându-se în esenţă condiţiile de formă, procedurale ale probatoriului şi nu elemente ce ţin de fondul cauzei, respectiv de vinovăţia persoanelor trimise în judecată.
În măsura în care se constată vicii ale urmăririi penale, nulităţi, neregularităţi ale actului de sesizare a instanţei, încălcări ale dreptului la apărare, dosarul poate fi restituit la parchet pentru remedierea acestor deficienţe.
În caz contrar, instanţa dispune începerea judecăţii, fixându-se un termen în acest sens.
În faza fondului există, în principiu, două posibilităţi, respectiv ca inculpaţii să recunoască săvârşirea faptei/faptelor reţinute în sarcina lor prin rechizitoriu, aşa numita procedură simplificată, beneficiul acesteia fiind reducerea limitelor pedepsei cu 1/3 în cazul închisorii şi cu ¼ în cazul amenzii. Bineînţeles, avantajul unei astfel de proceduri, pe lângă reducerea limitelor de pedeapsă, îl reprezintă durata scurtă a procesului, dat fiind că în această procedura nu se administrează probe, cu excepţia înscrisurilor.
Cea de-a două variantă, aceea a procedurii de drept comun, care presupune că persoana acuzată nu îşi recunoaşte vinovăţia, este acompaniată, de regulă, de contestarea probatoriilor de la urmărire penală şi readministrarea acestora în faţa instanţei.
Soluţia instanţei de fond, de condamnare sau achitare, poate fi atacată în apel, de părţi, situaţie în care se intră în ultima fază procesuală, cea a apelului.
De principiu, această faza este una mai scurtă decât fondul, deşi, şi aceasta presupune posibilitatea administrării de probe, fiind o cale de atac devolutivă.
În concluzie, în funcţie de complexitatea speţei, numărul de probe administrate sau poziţia procesuală adoptată, un proces penal poate dura, în întregime, de la câteva luni, până la câţiva ani.

Se poate aproxima durata unui proces penal sau timpul variază de la caz la caz, în funcţie de complexitatea speţei?     

Dat fiind că desfăşurarea şi durata unui proces penal depind, în general, de un cumul de factori, cum ar fi complexitatea sau numărul de probe administrate, este dificil să poţi estima corect durata potenţială a unui dosar, deci practic timpul de desfăşurare al acestuia variază de la caz la caz.
Pe lângă aceste elemente obiective există şi o serie de factori umani, subiectivi, sau logistici care pot determina o desfăşurare mai anevoioasă a unei cauze. 

Care este rolul camerei preliminare şi cât poate dura această procedură?

Obiectul procedurii camerei preliminare, aşa cum apare în disp. art. 342 C.P.P., îl reprezintă „verificarea, după trimiterea în judecată, a competenţei şi a legalităţii sesizării instanţei, precum şi verificarea legalităţii administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală”.
 
Această instituţie a fost introdusă prin modificările codurilor, având ca scop, dacă vreţi, filtrarea dosarelor trimise în instanţa, prin scurtarea duratei proceselor.
 
Din punctul meu de vedere, din păcate, acest scop nu a fost atins, această instituţie fiind una profund contraproductivă, în raport de această dorinţa a legiuitorului, legitimă la acel moment, de a scurtă durata proceselor prin fixarea unui cadru procesual limitat pentru invocarea nulităţilor, excepţiilor şi a altor incidente procedurale ce vizau urmărirea penală şi rechizitoriul.
În practică, nu numai că durata proceselor nu a fost redusă, ci, din păcate, camera preliminară funcţionează asemenea unui proces în sine.
 
În raport de multiplele decizii de neconstituţionalitate, care au impus, treptat, necesitatea citării părţilor, comunicării actelor, iar mai nou, inclusiv administrarea de probe în această fază „preliminară”, durata proceselor a crescut, fiind cazuri în care o cameră preliminară, într-un dosar cu un număr mare de inculpaţi, poate avea o durata de peste un an.
 
În esenţă, în măsură în care judecătorul de cameră preliminară constată vicii ale urmăririi penale sau ale actului de sesizare, fie că discutăm de nulităţi sau încălcări ale dreptului la apărare, acesta poate restitui cauzele la procuror în vederea refacerii actelor de urmărire sau rechizitoriului sau poate exclude anumite probe ce au fost administrate în mod nelegal.

În timpul unui proces penal, unui martor i se poate schimba calitatea procesuală în inculpat?

Identificăm aici două situaţii distincte.
Pe de o parte, un dosar odată trimis în judecată, limitele şi părţile din cauza sunt stabilite, fără că, în actuala procedura, în contrast cu cea veche, să se poate schimbă calitatea unui martor, cu excepţia situaţiei în care acesta, spre exemplu, săvârşeşte infracţiunea de mărturie mincinoasă, caz în care poate face obiectul unui alt dosar penal.
 
Pe de altă parte, mult mai interesantă este situaţia din urmărire penală, unde organele de urmărire penală încep urmărirea penală  in rem (cu privire la fapta), moment la care, practic, în cauza nu există suspecţi/inculpaţi, toate persoanele având calitatea de martor.
 
Ulterior, în urma administrării probelor, se dispune efectuarea în continuare a urmăririi faţă de suspect, persoană/persoanele ce aveau calitatea de martor, putând căpăta această nouă calitate şi ulterior pe aceea de inculpat.
 
Această situaţie a generat, de la momentul introducerii ei prin modificările codurilor, ca multe altele, numeroase dezbateri între avocaţi şi organele de urmărire penală cu privire la dreptul acelor „martori” vizaţi de anchetele penale de a nu formula declaraţii, existând posibilitatea autoincriminării.
 
Este adevărat că legiuitorul a încercat să protejeze persoana supusă unei proceduri penale de abuzuri din partea organelor de urmărire, introducând o prevedere care stabileşte faptul că declaraţia de martor a unei persoane nu mai poate fi folosită de organele de urmărire penală după schimbarea acestei calităţi în suspect.
Însă, până când aceste declaraţii nu vor fi fizic eliminate de la dosarul cauzei, este greu de crezut că o dată formulată, şi păstrată la dosar, declaraţia de martor va fi ignorată ulterior.

Cum se explică faptul că, în unele cazuri, procese aparent simple/comune durează ani de zile până când sunt soluţionate, iar în alte cazuri speţe asemănătoare sunt rezolvate într-un timp mult mai scurt?

În general, proporţia dosarelor ce suferă amânări repetate din motive obiective cred că este mult mai mare decât cea în care persoanele judecate, din considerente lesne de înţeles, încearcă sau chiar reuşesc să tergiverseze cauzele aflate pe rolul instanţelor.
Toţi observăm, chiar şi din presă, situaţii în care inculpaţi trimişi în judecată pentru infracţiuni grave, fac demersuri susţinute, chiar abuzând de drepturile lor, în încercarea de a se atinge termenul de prescripţie.

Se poate tergiversa cu intenţie un proces penal? Dacă da, cum?  

Aşa cum am arătat mai sus, durata unui proces penal poate fi diferită în raport de o serie de cauze.
Pe de o parte, un proces cu persoane arestate se va desfăşura într-un ritm mult mai rapid, faţă de alte cauze, în raport de urgenţă stării de detenţie în care se află persoanele cercetate.
Pe de altă parte, există cauze logistice care pot afecta, cel puţin în urmărirea penală, durata unui proces. De exemplu, la parchetele care au un deficit de număr de procurori, ce au un volum mare de dosare în lucru, cum ar fi Parchetul Judecătoriei, urmărirea penală va dura mai mult decât la un parchet specializat, cu un volum de cauze mai mic (DNA, DIICOT).
Nu în ultimul rând, numărul de probe administrate în faza judecăţii sau numărul termenelor ce constituie amânări pot fi factori determinanţi în durata procesului.
 
 
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

DOICESCU RADU COSTIN

18 Jul 2013 683

Se cer pedepse maxime pentru patru kilograme de bijuterii

12 Mar 2011 903