ZIUA LIVE. Săptămâna Patimilor. „Suntem așteptați de Dumnezeu să înțelegem mesajul”


Foto ZIUA DE CONSTANTA


 
  • Am intrat în Săptămâna Patimilor, Săptămâna Mare pentru credincioșii ortodocși, zile în care, potrivit învățăturilor creștine, Mântuitorul a pătimit pentru iertarea păcatelor noastre, ale oamenilor.
 
Batjocorit și răstignit pe cruce, Iisus Hristos ne-a dăruit pilda smereniei, a credinței nestrămutate, a iubirii față de aproapele.
 
Două mii de ani mai târziu, învățămintele Sale și pildele dăruite oamenilor sunt mai actuale ca niciodată.
 
Într-o lume care pare, în ultima vreme, să se fi îndepărtat tot mai mult de la valorile spirituale, în favoarea celor materiale, într-o lume cu evenimente pe care nu credeam a le mai afla vreodată altfel decât în cărțile de istorie, într-o lume în care oamenii par să se dezgolească tot mai mult de haine, dar mai ales de suflete, pentru a atrage atenția, este nevoie tot mai mult de repere morale pentru a ne găsi echilibrul.
 
În întreg acest context, părintele Marius Moșteanu, preot paroh al Parohiei Sfântul Nicolae Vechi, din Constanța, este invitatul de miercuri, 20 aprilie 2022, de la ora 11.00, al emisiunii ZIUA LIVE.
 
Părintele ne va vorbi despre sfintele cuvinte ale Mântuitorului, despre iubirea cu care a învăluit constant oamenii, dar și despre semnificația sfântă a acestor zile de patimi, în care păcatele noastre, ale oamenirii, s-au spălat prin sângele sacru.
 

Suntem așteptați de Dumnezeu să înțelegem mesajul pe care nu-l transmite de peste 2000 de ani.


Fiind pe cruce, a rostit următoarele cuvinte: Părinte, nu le socoti lor păcatul acesta.

Dumnezeu ne așteaptă să înțelegem că avem puterea de a ne schimba.Noi, atunci când credem că ne apropiem de momente delicate din viața noastră, trebuie să ne gândim ce lăsăm în urmă. Lăsăm familia la îndemâna hazardului sau lăsăm familia la îndemâna cuiva care poată să întrețină lucrurile mai departe?


Această grijă, ce rămâne după noi, după atitudinea noastră, poate că ne va și tempera să nu luăm decizii foarte tranșante. Poate ne va ajuta să vedem viața din alta perspectivă, explică preotul.

 


 
 Despre lumea binelui și lumea răului.
 

Cine câștigă războiul? Cel de partea căruia este omul. Dacă omul se așează către bine, va câștigă lupta binele. Dacă omul începe să se teamă, atunci va pierde lupta.

 
Despre răstignire și Înviere

Mântuitorul L-a întrebat pe Tatăl : De ce m-ai părăsit?

S-au despărțit apele, a rămas partea umană. Dumnezeirea s-a despărțit de om pentru ca să pătimească el ca om.

Lumea medicală a judecat fiecare moment din acest act al răstignirii. Mântuitorul a suferit fără a fi anesteziat, apoi și-a dat duhul. Învierea a făcut-o din interior. Simbolul oului este că puiul de găină iese din ou singur. Simbolul vieții este Învierea din interior, de unul singur, mai explică preotul.





Dumnezeu există în toate.
 

Dumnezeu există în toate. Trebuie să înțelegem că Dumnezeu ne-a pregătit pentru toate. Am întrebat pe cineva pe stradă de ce este trist. L-am întrebat apoi: tu ai pace în casă? I-am învățat pe oameni să schimbe ceea ce ține de ei și să accepte ceea ce nu pot schimba. Să înțelegem și să-i acceptăm și pe ceilalți.



Resetarea generală

Trebuie să învățăm să trăim dincolo de material. Este o posibilitate de resetare generală. Telefonul când vine din fabrică are niște setări. Există o posibilitate de a reveni la setările din fabrică. Noi am fost setați pe Pământul acesta fără frică, fără fobii, fără nimic din ceea ce ne sperie.

Dacă rugăciune anoatră ar fi sinceră, ne-am reseta la ceea ce am plecat din fabrică, noi am descoperi  că Dumnezeu ne-a lăsat într-un fel, spune preotul.





ZIUA LIVE poate fi urmărită pe site-ul nostru ZIUAConstanta.ro și pe www.facebook.com/ziuaconstanta, unde așteptăm și întrebările dumneavoastră.
 







 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

ZIUA LIVE Candidatul PSD, Horia Constantinescu aduce schimbare în administrație. Primăria mobilă în Constanța (VIDEO)

09 May 2024 620

ZIUA LIVE Florin Mitroi, candidatul PNL la președinția CJ Constanța - „Cred că va fi o prezență foarte mare la vot pentru că oamenii vor o schimbare“ (VIDEO)

08 May 2024 789

ZIUA LIVE Orașul nu poate fi condus de la birou. Candidatul PSD, Horia Constantinescu lansează primăria mobilă!

08 May 2024 518

ZIUA LIVE Gihan Eserghep, candidat pentru Primăria Constanța din partea PUSL - „Votați pe cine doriți, oferta este vastă, dar prezentați-vă la vot!“ (GALERIE FOTO+VIDEO)

07 May 2024 626

ZIUA LIVE Florin Mitroi (PNL) „Vreau să resuscităm acest județ. Cred cu tărie că pot schimba oamenii!"

07 May 2024 869

ZIUA LIVE Gihan Eserghep, candidatul PUSL pentru Primăria Constanța, partener al antreprenoriatului local. Țința, crearea de noi locuri de muncă!

06 May 2024 908

ZIUA LIVE Dr. Cătălin Grasa, candidat pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Constanța, despre turism și planurile sale pentru județul Constanța (VIDEO)

02 May 2024 811

ZIUA LIVE Cum putem extinde turismul de weekend în județul Constanța pe tot parcursul anului?

01 May 2024 630

Guvernul RomânieiProgramul premierului Marcel Ciolacu - 30 aprilie 2024

30 Apr 2024 270

ZIUA LIVE Horia Constantinescu, candidatul PSD pentru Primăria Constanța - “Drepturile constănțenilor nu au culoare politică“! (GALERIE FOTO+VIDEO)

29 Apr 2024 688

ZIUA LIVE Joacă PSD și Horia Constantinescu cu șanse reale meciul pentru Primăria Constanța?

28 Apr 2024 875

ZIUA LIVE Candidatul Dreptei Unite pentru municipiul Constanța, Stelian Ion -„Eu joc totul pe această carte, Primăria trebuie câștigată"! (VIDEO)

26 Apr 2024 676

Guvernul RomânieiProgramul premierului Marcel Ciolacu - 26 aprilie 2024

26 Apr 2024 329

Mai multe evenimente programate astăzi la Constanța! Unde pot petrece constănțenii și turiștii la malul mării

26 Apr 2024 695

ZIUA LIVE Candidatul PSD pentru Consiliul Județean Constanța, Cătălin Grasa, vorbește despre proiectele cu care intră în competiția electorală

25 Apr 2024 827