Când vor putea participa elevii la Campania Naţională ''Curăţăm România!''

Sorin Mihai Cimpeanu, foto: Facebook/Sorin Mihai CimpeanuMinisterul Educației a organizat astăzi, 1 aprilie 2022, o videoconferință cu inspectorii școlari generali privind deschiderea școlii românesti către societate, respectiv modernizarea/reforma învățământului românesc.


Au participat ministrul Educației, Sorin Mihai Cîmpeanu, ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Barna Tánczos și chestorul Camerei Depuțatilor, George Tuță, în calitate de inițiator al legii de promovare a Educației financiare.


În cadrul acestui eveniment, cei doi miniștri au prezentat Campania Națională „Curățăm România!”, care se va derula sub sloganul „Vrem o țară fără deșeuri abandonate!” în cursul lunii aprilie 2022. Campania își propune responsabilizarea și implicarea activă a tuturor elevilor cu obiectivul comun de a păstra o țară curată, prin participarea specialiștilor în probleme de mediu la orele de dirigenție cu tematici specifice, precum și prin încurajarea implicării elevilor în activități de voluntariat în domeniul protecției mediului.


Formarea de atitudini și percepții privind protecția mediului reprezintă pentru cele două ministere un obiectiv la fel de important ca implicarea în acțiuni concrete de ecologizare pe bază de voluntariat. La nivelul fiecărui județ, acțiunile educative vor fi coordonate de echipe mixte formate din reprezentanti ai inspectoratelor școlare și ai instituțiilor de nivel județean din subordinea Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor.



În acest context, ministrul Sorin Mihai Cîmpeanu a subliniat importanța introducerii „Săptămânii verzi” în structura anului școlar 2022 - 2023 ca perioadă dedicată acțiunilor de protecție a mediului. Această inițiativă este în acord cu prioritățile la nivel european și mondial, precum și cu obiectivele Proiectului România Educată. Conform declarației asumate de către miniștrii Sorin Mihai Cîmpeanu și Barna Tánczos, regulamentul de organizare a „Săptămânii verzi” va fi elaborat în parteneriat de către cele două instituții guvernamentale, transmite Ministerul Educației. 



În urma inițiativei legislative lansate de deputatul și chestorul Camerei Deputaților, George Tuță, data de 11 aprilie a fost instituită „Ziua educației financiare”, legea fiind deja adoptată de către Parlamentul României. Potrivit acestui demers, Parlamentul României, Ministerul Finanţelor, Ministerul Educaţiei, Banca Naţională a României, Autoritatea de Supraveghere Financiară şi Institutul de Studii Financiare, precum şi alte autorităţi ale administraţiei publice centrale şi locale sunt încurajate să organizeze manifestări publice, simpozioane, seminarii, mese rotunde sau alte tipuri de evenimente publice, în domeniul educaţiei financiare.



Potrivit sursei citate, în acest sens, ministrul Sorin Mihai Cîmpeanu a solicitat inspectorilor școlari generali ca încă din acest an, în intervalul 11-15 aprilie 2022, să fie organizate întâlniri între elevi și reprezentanți ai instituțiilor financiar-bancare, subliniind importanța abordării în școli a temelor de educație financiară în concordanță cu vârstele elevilor. Astfel, ministrul Educației încurajează acest tip de activități și recomandă cadrelor didactice implicarea în integrarea acestor teme în cât mai multe componente ale actului didactic.



Nu în ultimul rând, a fost abordată implementarea componentei de educație a Planului Național de Redresare și Reziliență, atât la nivelul inspectoratelor școlare, cât și la nivelul unităților de învățământ. Având în vedere că, la momentul întâlnirii, sunt cunoscute deja cele 1.391 de școli selectate după primul apel de finanțare din cadrul Proiectului Național de Reducere a Abandonului Școlar (PNRAS), a fost reliefată importanța implicării inspectoratelor școlare județene în activitatea de coordonare și monitorizare a implementării proiectului.



Au fost prezentate, de asemenea, standardele de echipare cu mijloace informatice a sălilor de clasă, laboratoarelor de informatică și Smart Lab-urilor educaționale, conform ordinului de ministru semnat în data de 30 martie și transmis spre publicare în Monitorul Oficial. Un obiectiv ambițios al Ministerului Educației este ca, la sfârșitul perioadei de implementare a PNRR, fiecare sală de clasă din România să fie echipată cu tablă inteligentă cu ecran tactil, care să substituie creta și tablele clasice.



Peste 360 milioane euro din PNRR sunt alocate de către Ministerul Educatiei pentru finanțarea acestei măsuri care se dorește a fi un pas esențial spre reforma educației propusă prin proiectul România Educată - componenta de digitalizare a educației. Acestei sume i se adaugă cele peste 95 milioane euro pentru dotarea laboratoarelor standard de informatică și aproape 120 milioane euro pentru înființarea a 1.100 Smart Lab-uri, finanțarea fiind asigurată tot de către Ministerul Educației, prin PNRR.



Conform anunțului făcut de ministrul Sorin Mihai Cîmpeanu, inspectoratele școlare județene vor fi entitățile responsabile de centralizarea solicitărilor la nivelul fiecarui județ și de organizare a procedurilor de achiziție, standardele de echipare promovate de către Ministerul Educației (prin ordin de ministru) fiind deja transmise spre publicare în Monitorul Oficial. În acest context, s-a solicitat constituirea echipelor responsabile pentru implementarea acestui proiect la nivelul fiecărui inspectorat școlar.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Tulcea Ecologizări, în cadrul programului Săptămâna Verde

26 Apr 2024 246

ISU GiurgiuPompierii giurgiuveni încheie săptămâna în mijlocul copiilor

26 Apr 2024 198

ARBDD Programul Național Săptămâna Verde 2023-2024, la final

26 Apr 2024 266

Elevii și preșcolarii intră în vacanță! Când vor reveni la cursuri

26 Apr 2024 458

Tulcea Jandarmii, în vizită la Școala nr. 12 – au fost aduși și câinii de serviciu

25 Apr 2024 369

Săptămâna Verde Acțiuni antidrog, în școlile din Constanța

25 Apr 2024 318

IPJ ArgeșActivități preventive desfășurate de polițiști

24 Apr 2024 310

CJ Constanța achiziționează 25 de microbuze electrice pentru UAT-urile din județ (VIDEO)

24 Apr 2024 623

Ședință CJ Constanța. Elevii constănțeni au depus amendamente pentru lotul 3 de transport pe traseele din județul Constanța Ce spune Mihai Lupu (VIDEO)

24 Apr 2024 564

Decizii CNSC Primăria Negru Vodă, obligată să remedieze clauzele restrictive în cazul licitației de servicii de catering pentru preșcolari și elevi!

23 Apr 2024 303

ARBDD Ziua Pământului celebrată de copii la Sulina, județul Tulcea

23 Apr 2024 305

IPJ Constanța Lecții de educație rutieră, susținută de polițiști elevilor din Mangalia

23 Apr 2024 340

Consiliul Județean Constanța va semna contractul pentru dotarea cu microbuze electrice a școlilor din județ

22 Apr 2024 807

Ziua Pământului, marcată de Ministerul Educației

22 Apr 2024 335

Poliția și elevii din Constanța discută despre traficul de persoane și violența în școli

19 Apr 2024 475