Elevii constănțeni s-au întors cu mențiuni de la Concursul „Ion Barbu - Dan Barbilian” Călărași

Inspectoratul Şcolar al Judeţului Călăraşi a organizat la Călăraşi, în week-end-ul recent încheiat, ediţia a XXIV-a a Concursului cu participare internaţională „Ion Barbu - Dan Barbilian”. 
La concursul desfăşurat sâmbătă 26 octombrie 2019, la Școala „Nicolae Titulescu” Călărași, au participat 337 elevi din clasele V-VIII din judeţele Argeș, Brăila, Buzău, Călăraşi, Constanţa, Dâmboviţa, Galați, Giurgiu, Ialomiţa, Iași, Prahova, Tulcea, municipiul Bucureşti, Bulgaria şi Republica Moldova.
Festivitatea de premiere a avut loc duminică, 27 octombrie 2019, la Sala „Barbu Știrbei”. S-au acordat șase medalii de aur, trei medalii de argint, trei medalii de bronz, 36 de mențiuni și patru premii speciale. Eleva Ana-Maria Postolachi, clasa a XI-a la Colegiul Național Militar „Al. I. Cuza” din Constanța, coordonată de prof. Mihaela Matache, a obținut mențiune. 
 
Tot sâmbătă, 26 octombrie, s-a desfășurat și Concursul „Mathematical Danube Competition", tot la Şcoala „Nicolae Titulescu” Călăraşi. 
„Mathematical Danube Competition” este un concurs de pregătire pentru Olimpiada Internaţională de Matematică şi Balcaniadă. Au participat 69 elevi din lotul lărgit al României, Bulgariei şi Republicii Moldova: 30 la secţiunea Juniori şi 39 la secţiunea Seniori.
Festivitatea de premiere a avut loc duminică, 27 octombrie 2019, la Sala „Barbu Știrbei”. S-au acordat patru medalii de aur, patru medalii de argint și șapte medalii de bronz.
Elevii Andrei Drăgulescu, clasa a VI-a B, și Carol Georgescu, clasa a V-a A, ambii de la Colegiul Național „Mircea cel Bătrân” din Constanța, coordonați de prof. Mihai Contanu, au obținut mențiuni.
 
Citește și:
 
Două eleve ale Colegiului Național Militar „Alexandru I. Cuza” reprezintă Constanța la Concursul național de literatură de la Călărași
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Două eleve ale Colegiului Național Militar „Alexandru I. Cuza” reprezintă Constanța la Concursul național de literatură de la Călărași

24 Oct 2019 3484

Diana Stoian, elevă a Şcolii „Remus Opreanu“, rezultate deosebite la un concurs de limba română

28 Oct 2014 4215

Diana Stoian, elevă la Şcoala “Remus Opreanu” Constanţa, rezultate deosebite la Concursul Naţional “Ion Barbu - Dan Barbilian”

26 Oct 2014 2357