Evaluarea Națională 2021 76,80% dintre candidații înscriși au promovat examenul

Ministerul Educației a centralizat rezultatele înregistrate de absolvenții clasei a VIII-a care au susținut Evaluarea Națională în perioada 22 - 25 iunie 2021. Rezultatele (înainte de depunerea/soluționarea contestațiilor) au fost publicate la ora 10:00, pe site-ul dedicat - evaluare.edu.ro.

Potrivit Ministerului Educației, rata de participare a fost de 93,9%: 123.122 de candidați prezenți (dintr-un total de 131.179 de absolvenți înscriși). 

Dintre cei 123.122 de candidați prezenți, 94.526 de candidați au obținut medii mai mari sau egale cu 5 (cinci), rezultând o rată de 76,80%, în ușoară creștere, comparativ cu anul trecut (76,10%). 

120 de candidați au încheiat examenul cu media generală 10 (zece).

La proba de Limba și literatura română, 103.684 de candidați (83,9%) au obținut note peste sau egale cu 5 (cinci), iar 467 de candidați au fost notați cu 10 (zece).

La proba de Matematică, 83.058 de candidați (67,4%) au note peste sau egale cu 5 (cinci), iar 1.439 de candidați au obținut nota 10 (zece).

La proba de limbă şi literatură maternă, 7.619 candidaţi (95,9%) au obținut note peste sau egale cu 5, iar 123 de candidaţi au obţinut nota 10.

5 elevi au fost eliminați din cauza unor tentative de fraudă. Lucrările acestora au fost notate cu 1.

„În acest context, precizăm că rezultatele au fost publicate  prin anonimizarea numelui și a prenumelui, pe baza unui cod unic alocat și comunicat fiecărui candidat. Măsura este în acord cu prevederile art. 5 și ale art. 6 din Regulamentul UE 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor - RGPD/GDPR).


Contestațiile pot fi depuse în cursul acestei zile (în intervalul orar 16:00 - 19:00) și miercuri, 30 iunie (în intervalul orar 8:00 - 12:00). Acestea pot fi transmise și prin mijloace electronice. Candidații care depun/transmit contestațiile prin mijloace electronice completează, semnează și depun/transmit tot prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, documentele sunt semnate și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora“ - au mai transmis reprezentanții Ministerului Educației.


Rezultatele finale vor fi afișate în data de 4 iulie.

Absolvenţii învățământului gimnazial care, în contextul măsurilor stabilite privind combaterea răspândirii virusului SARS-CoV-2, au fost în izolare/carantină sau care, din alte motive justificate cu certificat medical, nu au putut finaliza/participa la probele de examen pot susţine aceste probe în etapa specială (5 - 12 iulie). Dacă aceștia au participat la una sau mai multe probe de examen, dar nu au putut finaliza examenul, probele desfășurate în perioada 22 - 25 iunie 2021 le sunt recunoscute.

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Evaluarea Națională, în atenția ministrului Educației! Ce soluție a fost găsită pentru diferențele de notare la grile

21 Apr 2024 498

Interviu online cu Sorin Mihai, inspector şcolar general „Cele două simulări organizate la nivelul județului Constanța au arătat că elevii sunt mai buni decât cei din țară“

11 Mar 2024 1624

Vizat, Portul Midia! Administrația Porturilor Maritime Constanța a atribuit cu contract important (DOCUMENT)

24 Feb 2024 804

Vești proaste de la Simularea Evaluării Naționale la Constanța! Mai bine de jumătate din elevi au luat note sub 5 la matematică

23 Feb 2024 1040

Ministrul Educației, Ligia Deca, despre simularea Evaluării Naționale „Trebuie să avem și subiecte care departajează”

07 Feb 2024 739

93,4% dintre elevii înscriși la simularea Evaluării Naționale, prezenți la prima probă. Care este situația la Constanța

05 Feb 2024 857

Elevii de clasa a VIII-a susțin simularea națională pentru Evaluarea Națională 2024

02 Feb 2024 873

Constanța Elevii au participat la prima probă din cadrul simulării județene a examenului de evaluare națională

11 Dec 2023 4241

Când vor avea loc examenele de Evaluarea Națională și Bacalaureat în 2024. Datele oficiale ale probelor scrise

06 Sep 2023 1244

Sondaj de opinie Credeţi că rezultatele slabe la Evaluarea Națională reflectă nivelul scăzut de pregătire al elevilor?Iată ce au ales respondenții

09 Jul 2023 1196

A fost publicată ierarhia absolvenților clasei a VIII-a care participă la admiterea în învățământul liceal

05 Jul 2023 1119

Editorial Evaluarea și Bac-ul - Copilul-elev cu notă mică sau picat are de dus pe umeri și eșecul resimțit de părinți, în afară de cel propriu

05 Jul 2023 1795

Rezultatele finale la Evaluarea Națională. Câți elevi din Constanța au obținut media 10.00

04 Jul 2023 1258

Rezultatele finale la Evaluarea Naţională, după soluţionarea contestaţiilor. Au fost publicate toate notele elevilor!

04 Jul 2023 1096

Sondaj de opinie Credeţi că rezultatele slabe la Evaluarea Națională reflectă nivelul scăzut de pregătire al elevilor?

03 Jul 2023 1392