Evaluarea Națională 2022 155.820 de absolvenți ai clasei a VIII-a s-au înscris pentru a susține examenul

sala de clasa. Foto: UnsplashEvaluarea Națională pentru elevii clasei a VIII-a (EN VIII 2022)  se desfășoară în perioada 14 - 30 iunie 2022. Conform situației centralizate de către Ministerul Educației pe baza informațiilor furnizate de inspectoratele școlare județene, 155.820 de absolvenți ai clasei a VIII-a au fost înscriși în vederea susținerii examenului.

Potrrivit Edu.ro, examenul începe marți, 14 iunie, cu proba scrisă la Limba și literatura română. Joi, 16 iunie, se va desfășura proba la Matematică, iar vineri, 17 iunie, va avea loc proba la Limba și literatura maternă.

Primele rezultate vor fi afișate joi, 23 iunie, până la ora 14:00. Contestațiile pot fi depuse în zilele de 23 iunie (în intervalul orar 16:00 - 19:00) și 24 iunie (în intervalul orar 8:00 - 12:00). Acestea pot fi transmise și prin mijloace electronice.

Candidații care depun/transmit contestațiile  completează, semnează și depun/transmit și o declarație-tip în care se menționează că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, documentele sunt semnate și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora.

Rezultatele finale vor fi afișate joi, 30 iunie.

Conform unui comunicat al Ministerului Educației, accesul candidaților în unitățile de învățământ/centre de examen este permis în intervalul orar 8:00 - 8:30. Candidații trebuie să aibă asupra lor un act de identitate valid și instrumente de scris cu cerneală sau pastă albastră pentru redactarea lucrărilor scrise. Pentru executarea schemelor și a desenelor pot folosi și creion negru.

Probele încep la ora 9:00, când candidații vor primi broșura cu subiectele și hârtie ștampilată pentru ciorne. Precizăm că, la probele scrise ale Evaluării Naționale - 2022, candidații primesc subiectele sub formă de broșură, putând să solicite și pagini suplimentare dacă este cazul.

Timpul de redactare a subiectelor din cadrul fiecărei probe scrise este de 120 de minute (două ore), calculate după cele 15 minute alocate pentru completarea casetei de identificare. Asistenții vor verifica datele înscrise de candidați și vor secretiza caseta.

Beneficiază de prelungirea timpului de lucru, cu maximum două ore, candidații pentru care s-a aprobat această solicitare de către Comisia Județeană de Organizare a Evaluării Naționale, în baza prevederilor Procedurii nr. 25.464/11.02.2022 cu privire la asigurarea condițiilor de egalizare a șanselor pentru elevii cu deficiențe de vedere, deficiențe de auz și tulburări de neurodezvoltare care susțin examenele naționale în anul 2022.

Probele sunt monitorizate audio-video.


Este interzisă introducerea în sălile de examen a oricărui tip de materiale ajutătoare: manuale, dicționare, notițe, însemnări, cărți, ciorne, rezumate, culegeri etc., care pot fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, precum și a telefoanelor mobile și a  instrumentelor electronice de calcul, de stocare de informații sau de comunicare. De asemenea, se interzice candidaților să introducă în sala de examen ghiozdane, rucsacuri, sacoșe, poșete și altele asemenea, candidații având obligația de a lăsa obiectele menționate în sala de depozitare a obiectelor personale stabilită de comisia din unitatea de învățământ/centrul de examen în acest scop. Nu sunt acceptați în examen candidații care refuză depozitarea obiectelor în sala stabilită de comisie în acest scop.

Ministerul Educației pune la dispoziția celor interesați o linie TELVERDE - 0800801100 - pentru sesizarea eventualelor disfuncționalități privind desfășurarea Evaluării Naționale. Numărul va fi disponibil pe durata probelor scrise (14 și 16 iunie, între orele 8:00 - 16:00, respectiv vineri, 17 iunie, între orele 8:00 -14:00).

Potrivit unei decizii aprobate prin ordin de ministru, lucrările scrise ale absolvenților de clasa a VIII-a din județul Dâmbovița vor fi evaluate digitalizat în cadrul unui program-pilot derulat în premieră în acest an (pentru examenul de bacalaureat această pilotare se va desfășura în județul Călărași).

Comunicarea rezultatelor obținute se face anonimizat, atât în centrele de examen, cât și pe Internet, respectându-se Regulamentul general privind protecția datelor personale. Mai exact, vor fi utilizate coduri individuale care înlocuiesc numele și prenumele candidaților și care au fost distribuite candidaților, pe bază de semnătură de primire, la prima probă susținută.

Media generală obținută în cadrul Evaluării Naționale are o pondere de 80% în calculul mediei de admitere în clasa a IX-a. Absolvenții clasei a VIII-a își vor putea continua studiile în învățământul liceal sau profesional, fiind asigurate locuri pentru toți elevii care au finalizat ciclul gimnazial.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Evaluarea Națională, în atenția ministrului Educației! Ce soluție a fost găsită pentru diferențele de notare la grile

21 Apr 2024 525

Interviu online cu Sorin Mihai, inspector şcolar general „Cele două simulări organizate la nivelul județului Constanța au arătat că elevii sunt mai buni decât cei din țară“

11 Mar 2024 1640

Vizat, Portul Midia! Administrația Porturilor Maritime Constanța a atribuit cu contract important (DOCUMENT)

24 Feb 2024 819

Vești proaste de la Simularea Evaluării Naționale la Constanța! Mai bine de jumătate din elevi au luat note sub 5 la matematică

23 Feb 2024 1059

Ministrul Educației, Ligia Deca, despre simularea Evaluării Naționale „Trebuie să avem și subiecte care departajează”

07 Feb 2024 749

93,4% dintre elevii înscriși la simularea Evaluării Naționale, prezenți la prima probă. Care este situația la Constanța

05 Feb 2024 870

Elevii de clasa a VIII-a susțin simularea națională pentru Evaluarea Națională 2024

02 Feb 2024 889

Constanța Elevii au participat la prima probă din cadrul simulării județene a examenului de evaluare națională

11 Dec 2023 4254

Când vor avea loc examenele de Evaluarea Națională și Bacalaureat în 2024. Datele oficiale ale probelor scrise

06 Sep 2023 1265

Sondaj de opinie Credeţi că rezultatele slabe la Evaluarea Națională reflectă nivelul scăzut de pregătire al elevilor?Iată ce au ales respondenții

09 Jul 2023 1207

A fost publicată ierarhia absolvenților clasei a VIII-a care participă la admiterea în învățământul liceal

05 Jul 2023 1135

Editorial Evaluarea și Bac-ul - Copilul-elev cu notă mică sau picat are de dus pe umeri și eșecul resimțit de părinți, în afară de cel propriu

05 Jul 2023 1808

Rezultatele finale la Evaluarea Națională. Câți elevi din Constanța au obținut media 10.00

04 Jul 2023 1267

Rezultatele finale la Evaluarea Naţională, după soluţionarea contestaţiilor. Au fost publicate toate notele elevilor!

04 Jul 2023 1104

Sondaj de opinie Credeţi că rezultatele slabe la Evaluarea Națională reflectă nivelul scăzut de pregătire al elevilor?

03 Jul 2023 1406