​Inspectoratul Școlar Județean Constanța solicită personal pentru paza unităților de învățământ din județ


Inspectoratul Școlar Județean Constanța a solicitat Inspectoratului Județean de Poliție Constanța și Inspectoratului de Jandarmi Județean Constanța alocarea de personal pentru paza unităților de învățământ din județul Constanța.

Solicitarea vine ca urmare a analizării situației existente în unitățile de învățământ preuniversitar din județul Constanța și a constatării conform căreia se prefigurează tot mai acut factori de risc.

Scopul acestei solicitări este acela de a colabora strâns, mai aproape de spațiul școlar, în vederea prevenirii și fenomenului de bullying, a consumului de substanțe și a traficului de persoane.

De asemenea, avem în vedere competențele materiale limitate ale agenților de pază, față de cele ale poliției și ale jandarmeriei, agresivitatea manifestată în interiorul unităților de învățământ.

Adresele transmise către cele două instituții urmăresc prevederile Legii nr. 35 din 2007, republicate, privind creșterea siguranței în unitățile de învățământ, precum și Planul teritorial comun de acțiune pentru creșterea gradului de siguranță a elevilor și a personalului didactic și prevenirea delincvenței juvenile în incinta și în zonele adiacente unităților de învățământ preuniversitar, în anul școlar 2019-2020.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Constanța! Achitare pentru un jandarm și doi polițiști, acuzați de purtare abuzivă!

19 Apr 2024 724

Ziua Internațională a Rromilor, marcată de Inspectoratul Școlar Județean Tulcea și Consiliul Județean Tulcea

08 Apr 2024 391

Cumpărare directă ISU Dobrogea a bătut palma cu Sisteme Integrate pentru Situații de Urgență SRL, din București!

28 Mar 2024 459

„Alături de tine pentru alegerea meseriei“, acțiune organizată de Inspectoratul Școlar Județean Tulcea

08 Mar 2024 584

Un fost paramedic ar fi agresat sexual o femeie, într-o ambulanţă SMURD! Tribunalul Militar amână procesul

02 Mar 2024 912

Declarații de avere Constanța Dana Nicoleta Domolescu, inspector în construcții în Inspectoratul de Stat în Construcții Constanța, avere și interese (DOCUMENTE)

17 Feb 2024 748

Ministerul Educației cere inspectoratelor școlare să implementeze măsuri privind participarea elevilor la examenele naționale

11 Jan 2024 881

ISJ Constanța Astăzi , 13 decembrie, prima probă a simulării județene a examenului național de bacalaureat

13 Dec 2023 3529

Ministerul Educației a virat sumele aferente plății burselor școlare către inspectoratele școlare

14 Nov 2023 926

Ministerul Educației Numărul de burse școlare, la nivel național, transmise de Inspectoratele Județene

27 Oct 2023 854

Florentina Țigmeanu, directorul demis de la Școala 30 din Constanța, a dat din nou în judecată Inspectoratul Școlar

18 Oct 2023 1581

IPJ Buzău Limitele maxime de viteză stabilite prin Codul rutier

29 Aug 2023 778

IPJ Botoșani Tânăr amendat de polițiști după ce a abandonat la o ghenă de gunoi doi pui de câine

28 Aug 2023 724

Oficial de la DNA Cătălin Paul Dache, general de flotilă aeriană, inspectorul general al Inspectoratului General de Aviație, urmărit penal

22 Jun 2023 1312

Florin Năforniță, inspector de stat în construcții, trimis în judecată de DNA!

21 May 2023 1744