Ligia Deca Anul viitor este posibilă o majorare cu 20% a salariilor din învăţământ

Foto: MDLPAMinistrul Educaţiei, Ligia Deca, a declarat, vineri, că anul viitor este posibilă o majorare cu 20% a salariilor din învăţământ, care se va realiza în etape, ceea ce va conduce la venituri mai mari cu peste 50% faţă de luna iunie a anului curent, informează Agerpres.ro

"Am avut anul acesta o creştere medie de 30%. Există ordonanţa din vară care vorbea de o creştere de 50% de la 1 ianuarie, raportată la noua grilă pentru educaţie care, din păcate, nu este încă în vigoare pentru că Legea salarizării unitare nu este finalizată. În acest context, Guvernul şi federaţiile sindicale ale cadrelor didactice şi ale personalului din învăţământ au discutat, în ultimele săptămâni, care ar fi o creştere realistă bazată pe posibilităţile din anul viitor, dar care să şi arate semnul de respect pe care îl avem pentru profesia didactică. Din ultimele discuţii, s-a desprins un posibil 20% ca procent de creştere pentru anul 2024, nefiind încă finalizate discuţiile referitoare la etapele de acordare, ceea ce ar însemna că avem o creştere de peste 50% faţă de salarizarea care exista înainte de luna iunie a acestui an", a afirmat Deca, la Parlament, într-o conferinţă de presă.


Potrivit ministrului, există încă "o discuţie deschisă între Guvern şi federaţiile sindicale".

"Ceea ce eu ştiu clar, în acest moment, este că vom avea o creştere de peste 50% pe media salariilor din învăţământ faţă de ce aveam înainte de luna iunie şi, de asemenea, vom regla toate inechităţile pe care le-am identificat împreună cu reprezentanţii profesorilor. Asta înseamnă inclusiv măsuri care să crească salariile directorilor, directorilor adjuncţi şi personalului de conducere, plus alte categorii care, fiind pe alte grile, nu au beneficiat în aceeaşi măsură de creşterile salariale", a explicat Ligia Deca.


Ea a menţionat că la ultima discuţie avută între premierul şi reprezentanţii sindicatelor s-au analizat mai multe variante de etapizare.

"Nu avem încă o variantă pe care s-o fi agreat (...) reprezentanţii federaţiilor sindicale şi domnul prim-ministru. (...) Ştiu care sunt propunerile de etapizare, dar aş vrea să nu inducem în opinia publică variante care nu sunt confirmate. Cred că, în scurt timp, vom putea face un anunţ public şi vor putea confirma şi reprezentanţii cadrelor didactice", a transmis Deca.

 Agerpres.ro

Citește și: 

Ministrul Educației„Avem o proporţie mult prea mare de copii, de tineri de 15 ani care nu trec de nivelul 2 în testele PISA“

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Decizie aprobată în ședința Guvernului! Ce salarii vor avea directorii din învățământul preuniversitar

18 Jan 2024 965

Ministerul Educației A fost aprobată OUG privind salarizarea personalului din învățământ

28 Dec 2023 952

Profesorii anunţă că vor continua greva, nemulţumiţi de oferta Guvernului

04 Jun 2023 1481

Sorin Cîmpeanu anunță plata salariilor angajaților din sistemul de educație

16 May 2022 1465

Ministrul Educației „Eroarea informatică care a afectat plata salariilor tuturor bugetarilor la timp în mai multe judeţe va fi remediată“

16 May 2022 1040

Bugetul pe anul 2022 prevede majorarea salariilor angajaţilor din sănătate şi din învăţâmânt

17 Dec 2021 1409

Sindicaliştii din Educaţie ies în stradă și amenință cu greva generală. Ce nemulțumiri au

16 Dec 2021 1874

Mai mulți bani pentru profesori. Legea care prevede acordarea unui spor de solicitare neuropshică, publicată în Monitorul Oficial

20 Jul 2019 8653

De la 1 martie cresc salariile medicilor și profesorilor. Ce a declarat ministrul Muncii. Precizări importante

28 Feb 2018 5693

Sindicaliştii din învăţământ anunță proteste şi grevă generală

01 Feb 2018 2534

Ce se întâmplă cu salariile angajaților din învățământ. Anunț important făcut de ministrul Educației

09 Jan 2018 1727

Proiectul Legii salarizării unitare a fost publicat. Ce salarii ar putea primi bugetarii

10 Apr 2017 6359

Guvernul a aprobat mărirea salariilor personalului nedidactic din învățământ

23 Feb 2017 2324

Majorări salariale pentru personalul nedidactic din învățământ

22 Feb 2017 2055

Finanţarea învăţământului preuniversitar creşte cu peste 20%

23 Dec 2015 2157