Ligia Deca, anunț despre bursele de studiu pentru străini! „Astfel sunt promovate limba și cultura țării noastre“

Sursă foto: facebook.com/deca.ligia
  • Bursierii din străinătate de la licență și de la master vor studia în România.
 
Ligia Deca a anunțat într-o postare pe pagina de Facebook că a dublat numărul de burse pentru cetățenii din străinătate.
 
Pentru anul academic 2023-2024, 500 de burse vor fi oferite în cadrul Programului anual de burse acordate de statul român cetățenilor din țări non-UE.
 

„Mă bucură mult faptul că bursierii de la licență și de la master vor studia doar în limba română, fiind astfel promovate limba și cultura țării noastre. Excepție vor face doar cei de la doctorat, care au posibilitatea să opteze pentru studii în limba română sau într-o limbă străină stabilită de școala doctorală“, a declarat ministrul educației.

 
Bursierii, care vin din peste 100 de țări, vor studia în marile orașe din România. Bursele sunt oferite din bugetul Ministerului Educației, prin intermediul Ministerului Afacerilor Externe.
 
Candidații s-au putut înscrie mult mai ușor la acest program datorită platformei online StudyinRomania, dezvoltate de Unitatea Executivă pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării (UEFISCDI).
 
La fel de îmbucurător este și faptul că numărul candidaturilor primite anul acesta este cu peste 10% mai multe față de edițiile precedente.
 

„Așa cum am mai menționat, internaționalizarea în învățământul superior reprezintă una dintre prioritățile mandatului meu, iar dublarea numărului de burse pentru acest program reprezintă doar începutul“, a mai precizat Ligia Deca.


Citește și:

MAE: 500 de burse de studii oferite studenților străini din afara spațiului Uniunii Europene

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Anunțul Ligiei Deca după concluziile raportului PISA

05 Dec 2023 491

Ministerul Educației Luni se suspendă activitatea didactică cu prezență fizică în unitățile de învățământ preuniversitar din județele Constanța și Tulcea

26 Nov 2023 35528

Unitățile de învățământ preuniversitar din județul Constanța, închise mâine UPDATE. ISJ Constanța solicită suspendarea cursurilor, mâine, 27 noiembrie 2023 în toate unitățile de învățământ preuniversitar din județ

26 Nov 2023 2932

Diplomele de absolvire a liceului emise începând cu 2024 vor avea un cod QR, prin care se va putea verifica validitatea documentului

26 Nov 2023 528

Guvernul RomânieiProgramul premierului Marcel Ciolacu - 24 noiembrie 2023

24 Nov 2023 237

Ministerul Educaţiei alocă 1.407.473 de lei pentru ca în cel puţin 250 de şcoli să se poată desfăşura programe pentru reducerea violenţei în mediul şcolar

13 Nov 2023 555

Ministrul Educației, Ligia Deca, a vorbit despre o posibilă candidatură a sa la alegerile europarlamentare din 2024. Iată ce spune aceasta

03 Nov 2023 508

Ligia Deca "Bursele stimulează, în noua formulă, performanţa la clasă”

03 Nov 2023 548

Rectorul Universității Ovidius din Constanța și ministrul Educației au semnat contractul de finanțare pentru Campusul profesional integrat „Ovidius Engineering Hub” (FOTO)

02 Nov 2023 869

Răsturnări în topul vizibilităţii miniştrilor. Iată membrii cabinetului care urcă spectaculos

29 Oct 2023 640

O delegație a Asociației Comunelor din România formată din cinci primari de comune au participat la o întâlnire de lucru la Ministerul Educației

06 Oct 2023 635

Ministrul Educației Programul "Săptămâna Şcoala Altfel" va fi dedicat prevenirii violenţei în şcoli şi a adicţiilor

02 Oct 2023 649

Ministrul Educației „Ne dorim digitalizarea evaluării pentru toate examenele naţionale“

25 Sep 2023 624

Ligia Deca ​Ministerul Educației va implementa un program național pentru a reduce abandonul universitar.

19 Sep 2023 827

Aproape 213.000 elevi, preponderent din mediul rural izolat, vor beneficia de microbuze electrice pentru transportul şcolar

12 Sep 2023 679