Ministrul Ligia Deca, la reuniunea miniștrilor educației din cadrul platformei de cooperare Asia-Europa (GALERIE FOTO)

Foto: Ministerul EducațieiMinistrul Educației, Ligia Deca, a participat în perioada 25 - 26 ianuarie 2024 la cea de-a IX-a reuniune a miniștrilor educației din cadrul platformei de cooperare Asia-Europa (ASEM9). Evenimentul, organizat de Ministerul Educației, Sportului, Tineretului, Cercetării și Inovării din Malta, s-a desfășurat sub deviza „Nimeni nu rămâne în urmă” (Leaving no one behind).

Potriuvit unui comunicat al Ministerului Educației, ministrul Ligia Deca a intervenit în cadrul lucrărilor pe tema legăturii între educație și obiectivele de dezvoltare durabilă. România reprezintă un bun exemplu din acest punct de vedere, prin adoptarea Strategiei naționale  de dezvoltare durabilă 2030, alături de o serie de inițiative pentru incluziune și echitate în educație, formarea profesorilor și sprijinirea sistemului de educație în dubla tranziție „digitală” și „verde”. Acestea sunt prevăzute, la nivel general, de noile legi pentru învățământul preuniversitar și învățământul superior, intrate în vigoare în septembrie 2023.

„Obiectivul de dezvoltare durabilă 4 - Educația de calitate a fost transpus la nivel național printr-o serie de inițiative și proiecte care vizează combaterea inegalităților prin asigurarea accesului la o educație de calitate pentru toți, printre acestea numărându-se Programul Național de Reducere a Abandonului Școlar (PNRAS), lansat în ianuarie 2022 și finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), Proiectul privind învățământul secundar - ROSE (Romanian Secondary Education), CRED - Curriculum relevant, educație deschisă pentru toți sau viitorul Program național de reducere a abandonului universitar (PNRAU).

De asemenea, în ceea ce privește tranziția verde, România a adoptat prima Strategie națională privind educația pentru mediu și schimbările climatice pentru 2023 - 2030, care prevede o serie de acțiuni pentru a crește conștientizarea copiilor și tinerilor cu privire la dezvoltarea durabilă și responsabilitatea față de mediu. Programul adoptat în acest sens, Săptămâna Verde, este complementar altor măsuri care prevăd introducerea în oferta națională de curriculum la decizia școlii a unor discipline dedicate educației privind adaptarea la schimbările climatice și protecția mediului“ - au mai precizat reprezentanții Ministerului Educației.


În marja reuniunii ASEM9, ministrul Ligia Deca a avut patru întâlniri bilaterale cu reprezentanți ai unor state din cele două continente.

„Prima întâlnire bilaterală a fost cu gazda evenimentului, Ministrul Educației, Sportului, Tineretului, Cercetării și Inovării din Malta, Excelența Sa Clifton Grima. Printre subiectele discutate s-au numărat și două priorități pentru România: educația timpurie și atractivitatea carierei didactice.

O altă întrevedere a fost cu Excelența Sa Dr. Zambry Abd Kadir, ministrul pentru învățământ superior în Malaysia. În cadrul acestei discuții, au fost punctate progresele înregistrate în ceea ce privește colaborarea între universitățile din cele două state, în ultimii ani fiind semnate 11 acorduri bilaterale interuniversitare.

Ministrul Ligia Deca a avut o întâlnire bilaterală și cu Viceministrul Educației, Culturii, Sportului, Științei și Tehnologiei din Japonia, Excelența Sa Fujiwara Akio. Pornind de la parteneriatul strategic semnat între România și Japonia în anul 2023, Ministerul Educației urmărește să ia în considerare politicile Japoniei adoptate în vederea îmbunătățirii rezultatelor obținute de elevi la testarea din cadrul Programului pentru Evaluarea Internațională a Elevilor, cu accent pe reducerea discrepanțelor între elevii care provin din medii socioeconomice diferite“ - au mai menționat reprezentanții Ministerului Educației.


Un alt partener strategic al României în domeniul Educației este Elveția. Ministrul Ligia Deca a avut o întâlnire cu Excelența Sa Ambasadorul Jacques Ducrest, printre subiectele discutate fiind și finanțarea de 10 milioane CHF pentru dezvoltarea învățământului dual, cu accent pe nivelul 5 de calificare, din partea statului elvețian, până în 2029. Activitățile finanțate vizează revizuirea și pilotarea calificărilor profesionale pentru învățământul dual, precum și analiza de sistem.

Rezultatele discuțiilor din cadrul reuniunilor ministeriale au fost cuprinse în Concluziile Președintelui (Chair’s Conclusions), pregătite de țara gazdă, cu sprijinul Secretariatului și validate în cadrul reuniunilor înalților oficiali, fiind acoperite inclusiv subiecte precum recunoașterea și mobilitatea echilibrată, învățarea pe tot parcursul vieții, învățământul profesional și tehnic ori digitalizarea proceselor educaționale.

Citește și: 

Deca- „Cred că în acest an vom rezolva problema școlilor cu grup sanitar în curte“

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Ministrul Educației, Ligia Deca, s-a întâlnit cu mai mulți reprezentanți de la numeroase federații. Iată ce s-a discutat

01 Apr 2024 578

Ministerul Educației Iată care sunt cele mai frecvente întrebări și răspunsuri legate de înscrierea la școală

01 Apr 2024 567

Lista unităților de învățământ care au în uz câte o clădire încadrată în clasa I de risc seismic, publicată de Ministrul Educației

07 Mar 2024 623

Ce spune Sorin Mihai, șeful ISJ Constanța Inspectoratele Școlare Județene vor fi desființate prin ordin de ministru

15 Feb 2024 883

Ministrul Educației, Ligia Deca, despre simularea Evaluării Naționale „Trebuie să avem și subiecte care departajează”

07 Feb 2024 739

Ministerul Educației răspunde la întrebările puse în privința simulărilor și evaluărilor digitalizate (DOCUMENT)

03 Feb 2024 819

Ministrul Învățământului „Între iunie 2023-iunie 2024 avem o creştere a salariilor de peste 50% în medie, în învăţământ“

15 Jan 2024 864

Ministrul Ligia Deca Sistemul de corectare digitalizată va fi folosit anul acesta la toate examenele naţionale

15 Jan 2024 818

Ministrul Educației „Din acest an, în învățământul superior, diploma de doctor va conține un cod QR“

12 Jan 2024 901

Ministerul Educației Luni se suspendă activitatea didactică cu prezență fizică în unitățile de învățământ preuniversitar din județele Constanța și Tulcea

26 Nov 2023 36202

Unitățile de învățământ preuniversitar din județul Constanța, închise mâine UPDATE. ISJ Constanța solicită suspendarea cursurilor, mâine, 27 noiembrie 2023 în toate unitățile de învățământ preuniversitar din județ

26 Nov 2023 3562

Ministerul Educaţiei alocă 1.407.473 de lei pentru ca în cel puţin 250 de şcoli să se poată desfăşura programe pentru reducerea violenţei în mediul şcolar

13 Nov 2023 791

Ministrul Educației, Ligia Deca, a vorbit despre o posibilă candidatură a sa la alegerile europarlamentare din 2024. Iată ce spune aceasta

03 Nov 2023 822

Rectorul Universității Ovidius din Constanța și ministrul Educației au semnat contractul de finanțare pentru Campusul profesional integrat „Ovidius Engineering Hub” (FOTO)

02 Nov 2023 1124

Ministrul Educației, Ligia Deca Peste 25.000 de elevi sunt înscrişi la şcoli în care se învaţă în trei schimburi (VIDEO)

08 Sep 2023 870