Revista Zări ALb Astre. ZăriAlbAstre2017. „Istoria plăcii omagiale sau NON OMNIS MORIAR“ de prof. Mihai Lupu și prof. bibliotecar Ionela Simula

Sursă foto: Revista Zări Alb AstreRedăm în cele ce urmează articolul scris de prof. Mihai Lupu și prof. bibliotecar Ionela Simula, publicat în numărul 1 din anul VI al Revistei Zări Alb Astre pe care o puteți citi integral în Biblioteca Virtuală a revistei. 

„Arhanghelul care vestește Victoria este simbolul unei tradiții seculare ce a dovedit că ceea ce se face din suflet și pentru minte rămâne veșnic viu. 

Oricine pășește în Colegiul Național «Mircea cel Bătrân» din Constanța va vedea la intrare Arhanghelul în basorelief de pe placa omagială, așezată aici în anul 1936. Istoria plăcii, opera sculptorului român Ion Jalea, mircist și iubitor de neam, este expresia tradiției instituției noastre. Privind în trecut, în arhive și anuare, aflăm cum s-a ajuns să ne bucurăm și astăzi de puterea acestui simbol. 

Astfel, din inițiativa unui Comitet de elevi, întrunit la 1 Decembrie 1933, a fost lansată o Chemare către tineretul școlar din Constanța. În document se arată: «sunt 15 ani de când ostașii noștri luptând cu vitejie, ne-au croit o țară nouă… și liceul nostru a avut elevi care au pecetluit cu viața lor dreptatea înfăptuită și au scris pagini de glorie nepieritoare în istoria țării… Iată de ce nu se cade, să lăsăm să se uite numele lor și să afunde tot mai adânc în giulgiul nepăsării… E datoria noastră ca numele lor să fie scris cu litere de aur pe placa de bronz, ca să fie fala trecutului, bucuria evlavioasă a prezentului și încrederea viitorului…». 

În cei trei ani cât a funcționat, până în 1936, Comitetul i-a avut în fruntea lui pe elevii Nicolae Drăgan, Emanoil Rupenian și Negip Resul. Comitetul a organizat șezători, festivaluri la care au participat elevii de la Școală Comercială sau de la Liceul de fete «Domnița Ileana». Iată descrierea unei astfel de activități: 

La 18 martie 1934, în sala Elpis, a avut loc o șezătoare pentru strângerea de fonduri necesare realizării unei plăci comemorative care să 6 cinstească foștii elevi și profesori căzuți în războiul pentru unitatea națională. Spectacolul s-a desfășurat în colaborare cu eleve de la Liceul de fete «Domnița Ileana» și a fost coordonat de elevul Nicolae Drăgan, președinte al Comitetului Școlar la acea vreme. 

O altă activitate a avut loc în februarie 1935, tot o șezătoare pentru strângere de fonduri. Cu acel prilej, Emanoil Rupenian, președintele Comitetului Școlar preciza: «Vă aflați în această sală, căci ați contribuit cu mic, cu mare la îndeplinirea unei datorii sfinte pe care conștiința noastră ne-o impune cu prestigiul cu care privesc faptele mărețe ale unor eroi…». 

Acțiunea Comitetului Școlar a durat trei ani (1933-1936), fiind strânși 19.271 lei, restul până la 65.000 lei fiind contribuția Comitetului Școlar al liceului. 

Faptele de arme, cu larg ecou în țară și peste hotar, au primit aprecieri, pentru exemplul și bravura ofițerilor și soldaților români, cărora până și dușmanii le aduc omagiul. Mulți luptă pe diferite fronturi, trecând în eternitate. Pentru cei ce vor urma, dictonul horațian își păstrează pe de-a-ntregul semnificația «non omnis moriar». Ei sunt, în sufletele noastre: V. Dimitrescu – în luptele din Dobrogea (septembrie 1916), profesor de istorie; D. Constantinescu, ucis de aeroplan (1916); Victor Turbure, primul șef de promoție al școlii, sublocotenent regimentul 34 Infanterie, căzut la Nămoloasa (1917), N. Gh. Dumitrescu, sublocotenent regimentul 34 Infanterie, a luptat la Nămoloasa și Mărășești (1917); Ion Jipa, sublocotenent regimentul 13 Artilerie, Mărășești (1917), Aristotel Diamandopol, locotenent de administrație, a cerut să fie trecut ca ofițer combatant și a căzut pe front; cercetașii: Crăcană, Buzatu, Zoropapel, Țigran, au căzut în război (1916). 

Programul zilei de 29 noiembrie 1936 a cuprins o serbare școlară dedicată împlinirii a 40 de ani de existență a școlii și 20 de ani de la intrarea României în războiul de întregire a neamului. Tot cu acest prilej au fost sfințite placa comemorativă și drapelul școlii de către un sobor de preoți, sub conducerea P.S.Gherontie, Episcopul Constanței. 


Încheiem prin a adăuga îndemnul rostit de cei prezenți în 1936: «Jerfta lor să fie în veci binecuvântată, amintirea lor pururea vie!» 

Aceste informații au fost preluate din Anuarele liceului, volumele IX-X, cuprinzând activitatea școlară dintre anii 1932-1936 și Monografia Colegiul Național «Mircea cel Bătrân» Constanța. 

1. NON OMNIS MORIAR (lat.) = nu voi muri în totalitate; 

2. Sculptorul Ion Jalea (19 mai 1887 – 7 noiembrie 1983), elev al Școlii Gimnaziale «Mircea cel Bătrân» între anii 1899 și 1904, este autorul operelor: «Arcaș odihnindu-se», «Dragoș Vodă şi Zimbrul» etc.“, de prof. Mihai Lupu și prof. bibliotecar Ionela Simula

Articol și foto preluate de pe site-ul Revistei Zări Alb Astre

Descarcă gratuit revista Zări Alb Astre, nr. 1, anul VII, din Biblioteca Virtuală 

Citește și:

„Zări Alb Astre“, revista inaugurată în urmă cu 75 de ani ca un manifest al tinerei elite mirciste „după lunga furtună a omenirii“ 
Biblioteca Virtuală „Zări Alb Astre“

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Revista Zări Alb Astre ZăriAlbAstre2012- „IZEL“ de Amalia Caraş, clasa a XI-a B

01 Aug 2023 856

Revista Zări Alb Astre. ZăriAlbAstre2012. „În contra direcţiei de astăzi în incultura română“ de Dan Munteanu, clasa a XII-a A

31 Jul 2023 835

Revista Zări Alb Astre ZăriAlbAstre2012- „Love, Babylove sau 2 fete de 12 ani“ de Denisa Loredana Boboc, clasa a XI-a D

30 Jul 2023 905

Revista Zări Alb Astre ZăriAlbAstre2012. „Balul Bobocilor între cine ştie ce şi nu ştiu cum“ de Andreea Burnaz, clasa a IX-a A

29 Jul 2023 1061

Revista Zări Alb Astre ZăriAlbAstre2012- „Ghid de supravieţuire în Siberia mircistă“ de Mihuţ Arsene și Sebastian Stamen, clasa a X-a B

28 Jul 2023 849

Revista Zări Alb Astre ZăriAlbAstre2012- „Portnoy and Co vs. Linkin Park vs. Lady Gaga vs. Red Hot Chilli Pepers în doar 5 runde“ de Karla Georgescu, clasa a XII-a B

26 Jul 2023 758

Revista Zări Alb Astre ZăriAlbAstre2012- „Alb-negru sau color“ de Mădălina Bida, clasa a XI-a D

24 Jul 2023 894

Revista Zări Alb Astre ZăriAlbAstre2012. „Aplauzele din culise“ de Carolina Caloian, clasa a XII-a B

23 Jul 2023 991

Revista Zări Alb Astre ZăriAlbAstre2012- „Noi. Cercul de teatru. Noi“ de Silviu Popa și Ana Diana Oțelea, clasa a XII-a A

22 Jul 2023 1075

Revista Zări Alb Astre ZăriAlbAstre2012. „Atelierul de robotică“ de Bela Dumitru, clasa a XI-a B

21 Jul 2023 861

Revista Zări Alb Astre ZăriAlbAstre2012- „Legendele Insulei din Marea Neagră“ de Ilinca Bogaciov, clasa a XI-a B

20 Jul 2023 975

Revista Zări Alb Astre ZăriAlbAstre2012. „Mari sărbători islamice Bayram-ul“ de Aytu Gelal, clasa a XI-a C

19 Jul 2023 869

Revista Zări Alb Astre ZăriAlbAstre2012- „Cartea verde pentru Canada“ de Iuliana Velicu, clasa a XI-a D

18 Jul 2023 964

Revista Zări Alb Astre ZăriAlbAstre2012. „Catindat pentru post vacant“ de Raluca Ciochină

17 Jul 2023 895

Revista Zări Alb Astre ZăriAlbAstre2012- „Cine suntem şi ce facem pentru tine?“ de Bianca Evelyn Paris, Preşedinte al Consiliului Şcolar al Elevilor

16 Jul 2023 1023