Revista Zări Alb Astre ZăriAlbAstre2017. „Iubind frumosul…“ de Ionuț-Gabriel Oțelea, clasa a XI-a A

Redăm în cele ce urmează articolul scris de Ionuț-Gabriel Oțelea, clasa a XI-a A, publicat în numărul 1 din anul VI al Revistei Zări Alb Astre pe care o puteți citi integral în Biblioteca Virtuală a revistei. 

„Trăim la viteză maximă. Ne purtăm viețile după noi accelerând din ce în ce mai mult în această horă nesfârșită a existenței. Mai există oare timp sau, mai bine zis: ce înseamnă asta?! Oprește-te o clipă, privește în jur, privește cerul, privește-i pe ceilalți, simte că trăiești! Ești tu și nimeni altcineva, exiști! Îți vine să crezi? Îți vine să crezi că totul în acest Univers, ale cărui margini nici nu le bănuim, s-a întâmplat astfel încât tu, acum, să stai să citești aceste rânduri? Ascultă-ți pentru o clipă inima pulsând, simte fiecare bătaie, fiecare secundă cum te reîmprospătează! Simte fiecare plantă, fiecare vietate de pe această planetă, simte viața! Dincolo de tristețe, suferință, durere, simte trăirea cuplului din fața altarului, simte vibrația, energia, lumea! Tu, om, simte toate acestea! 

Și totuși omul!… oh, tu, ființă a neînțelesurilor, a veșniciilor și a cutezanței! Înlăuntrul tău se-ascunde divinul. Simți simetria, potența ancestrală ce îți curge neîncetat prin fiecare vas de sânge, puterea creatoare ce îți izvorăște din ascunzișurile sufletului? De ce omul a ținut să facă mereu mai mult? De ce a vrut să și arate mereu măiestria, să construiască nu doar cu mintea sa ascuțită, dar și cu sufletul său armonios? Tablouri, monumente, construcții ce izbesc nu neapărat prin utilitatea lor, dar prin estetica nemaivăzută. De unde această necesitate de frumos? Fiecare entitate biologică a cunoscut milioane de ani de evoluție, dar cu noi, oamenii, cu noi s-a întâmplat ceva mai mult. Ne aflăm într- o continuă căutare a frumosului, ni-l dorim, îl iubim. Noi toți iubim frumosul!

În străfundurile psihicului nostru ceva nu ne oferă pace până nu îl obținem, de abia atunci când privim, auzim, intrăm în această stare de estetică purificatoare putem căpăta beatitudinea, bucuria sufletească, ne simțim împliniți. În acest joc etern al creației, omul vede frumos: dans, cântec, pictură, sculptură… ne-am inspirat din natură și am ridicat procesul simplu al existenței la nivel de artă. Am luat dansurile curtenitoare ale viețuitoarelor și le-am dat ritm, tehnică, diversitate; am luat cântecul păsărilor și l-am îmbogățit cu noi sonorități; am luat simpla bătaie a ciocănitorii în trunchiul copacilor și am construit statui, orașe, capodopere. Năzuim permanent la redescoperirea simplității, a existenței prin Frumos. Prin tot ceea ce facem lucrăm inconștient la redefinirea perfecțiunii. 

«Frumusețea stă în ochii privitorului»: știu, dar de ce stă? De ce caută fiecare să analizeze acest aspect? De ce chiar și cei mai pragmatici dintre noi văd, simt frumosul, emoția? Aici se află, iată, din punctul meu de vedere, sămânța unicității umane; aici găsim ceea ce ne face cu adevărat speciali în această lume: înclinația către crearea și perceperea de mai mult Frumos.

Să fie totul oare o muncă sisifică? Să ne îndepărtăm orbește de simplitatea naturală în căutarea unui concept abstract pe care fiecare și-l redefinește după bunul plac? Este totul oare o pedeapsă primordială pe care o ispășește omul sau, dimpotrivă, marele său har?… Căutarea veșnică a fericirii în Frumos? Poate că da sau poate că nu, dar omul o face și o va face mereu. Omul va căuta mereu Frumos!

Eu caut Frumos! Eu, prin scrisul meu, prin fiecare cuvânt nou migălos așezat pe foaie, caut să mă împărtășesc cu miracolul. Arta cuvântului înseamnă această căutare, această muncă de a deschide existența în starea sa pură și de a ilustra frumosul. Acest frumos pentru care nici măcar nu există posiblitatea de a-l numi altfel, căci miracolul poate fi născut și din urât, dar și din alte valori estetice – poate fi armonie, dar poate fi dezechilibru, poate fi pace lăuntrică sau poate fi chiar neliniștea sufletească, tot tremurul existențial, însă mereu va fi emoție. Meșteșugul slovei se ridică falnic în lupta umană pentru atingerea perfecțiunii… Umili cei ce scriu, căci ei cunosc fericirea din Frumos, bucuroși cei ce citesc, căci ei o trăiesc. Clipele se scurg printre noi, înaintăm nesiguri pe tărâmuri din ce în ce mai străine, departe de ceea ce cunoaștem. Lumea se schimbă, totul se transformă iar și iar într-un ciclu nesfârșit, energia dă energie și plutim în metamorfoze nesfârșite. Omul rămâne neclintit: o stâncă peste care se prăvălește izvorul infinit al artei ce se găsește pretutindeni. Sub fiecare mască, sub fiecare chip încercănat se ascunde un suflet însetat, dornic să guste din elixirul Esteticului, iar tot noi suntem cei care ne pregătim licoarea. 

Priviți, simțiți, bucurați-vă! 

Căutați și savurați fiecare clipă de dulceag al existenței, zâmbiți la Soare, iubiți și fiți Fericire, fiți voi Frumosul ce alții îl vor descoperi, citiți și duceți mai departe misiunea neinițiată a sa! Fiți voi!“, de Ionuț-Gabriel Oțelea, clasa a XI-a A

Articol și foto preluate de pe site-ul revistei Zări Alb Astre

Descarcă gratuit revista Zări Alb Astre, nr. 1, anul VII, din Biblioteca Virtuală 

Citește și:

„Zări Alb Astre“, revista inaugurată în urmă cu 75 de ani ca un manifest al tinerei elite mirciste „după lunga furtună a omenirii“ 
Biblioteca Virtuală „Zări Alb Astre“