Revista Zări Alb Astre ZăriAlbAstre2017. „Micul Mircea“ de Alexandru Köber, clasa a X-a E

Redăm în cele ce urmează articolul scris de Alexandru Köber, clasa a X-a E publicat în numărul 1 din anul VI al Revistei Zări Alb Astre pe care o puteți citi integral în Biblioteca Virtuală a revistei. 

„Ai dat într-un total de 4 ore un examen pentru care te-ai îngrijorat şi pregătit prin nenumărate meditaţii aproape doi ani şi aştepţi rezultate maxime în pătură ta de nesiguranţă şi teamă de eşec. Te uiţi pe liste şi, după ce te cauţi nervos, surpriză! Este admis la Colegiul Naţional «Mircea cel Bătrân», acolo unde ai vrut de la bun început şi acolo unde îşi doreau părinţii tăi să te vadă! Fericire, mândrie, satisfacţie! Efortul tău a fost recompensat! 

La deschidere te alături colegilor tăi, pe care i-ai cunoscut între timp, vara la un suc în centrul vechi, şi pe care îi știi deja într-o oarecare măsură. Te fereşti uşor intimidat de privirile celor din clasele mai înaintate, şi brusc realizezi că nu eşti aşa de mare precum îţi imaginai că vei fi odată intrat în ciclul liceal. Te crezi schimbat, o persoană cu noi ţeluri şi ambiţii nobile, şi te vei considera etern superior. Cravata de Mircist pare să fie singura modalitate de a le atinge, de a le materializa. 

Prima perioada a trecut repede… cea de acomodare. Ţi s-au făcut tururi, mici istorisiri ale liceului, ai învăţat despre cum e fiecare profesor, porecle şi dificultatea testelor lui de la un coleg care e prieten cu un prieten cu un prieten al unui prieten de la o clasă mai mare. Nu reții oricum multe… le vei experimenta. Apar primele teste. Te uiţi în jur şi te întrebi de ce doar tu ai nota 8. Nu te înspăimânta! Vei afla că este mai mult decât suficient. Începe să-ţi fie teamă de matematică, chimie… fizica parcă a devenit mai grea, apar absențe. Şi chiar dacă te întrebi zadarnic de rostul orelor de muzică şi desen, începi să le apreciezi tot mai mult. 

Te aşteptai să devii olimpic? Cumva simţeai că intrând pe poartă la Mircea ai un statut intelectual cu mult elevat plebei? Ai renunţat la ambiţiile tale? Vorbim aici de superficialitate. Parcă auzisei tu ceva despre asta de la colegii tăi care n-au avut media destul de mare cât să ajungă la Mircea, ofticaţi de succesul tău şi încercând să-şi recupereze mândria, zâmbind forţat spre un viitor privat de deliciile intelectuale şi sociale la care ești supus tu. Aici, superficialitate există doar dacă întrebi persoana potrivită. 

Dacă treci pe lângă Beta, sau în «Do», vei afla că nu este deloc aşa. Aici au loc discuţii revoltătoare împotriva suprasolicitării, a temelor excesive, a nedreptăţii, plănuind obiective şi răscoale ambiţioase, ascunse în umbra frustrării şi a nerealismului, un «Vive la résistance» românesc, pus la cale de nişte elevi înflăcăraţi, parcă evadaţi din închisoare. Dar dacă întrebi colegul care stă în bancă, sau oriunde altundeva, privind dezgustat panica dinaintea tezelor, observând cum colegii săi răsfoiesc disperat caietele ca să-şi potolească vinovăţia faptului că nu au învăţat nimic, sau niciodată destul, el îţi va spune că superficialitatea este pretutindeni. Pe acest elev îl vom numi Mircea. El va fi ghidul nostru, prin prisma obiectivităţii, a mircistului ideal. 

Mircea este inteligent, devotat materiilor care îl pasionează şi arătând respectul cuvenit celorlalte. Poate nu ştie ce meserie va urma, dar nu îşi face griji, pentru că ştie ce pasiuni are. Mircea are pasiuni! Mircea este inteligent! Poate fumează, poate nu fumează, poate chiuleşte, poate nu chiuleşte, poate poartă cravată, poate nu; pe oricare le-ar face, el nu le face ca să fie acceptat sau plăcut de alţi colegi aflaţi mai sus în lanţul trofic. Nu se ridiculizează chiulind în turmă în «Do» sau să fumeze la Beta. Dacă le face, le face pentru că vrea. Mircea este stăpânul propriei persoane! Mircea nu alege calea uşoară!; nu se aruncă în meditaţii inutile, ci încearcă să înţeleagă prin efort propriu. Dacă nu a învăţat pentru un test, îşi asumă acest fapt. Nu se isterizează futil înaintea unuia şi nu cere profesorilor mărire de notă şi nu amână un test sub pretextul unei mai bune pregătiri data viitoare. Mircea este sincer cu sine însuşi! 

Mircea nu a venit la un liceu prestigios pentru note sau pentru a trece un BAC, aşa cum o face colegul său, Quijote; el ştie că l-ar fi trecut oricum oriunde. A venit la un liceu de prestigiu pentru performanţă şi pentru fructificarea, valorificarea şi aplicarea aptitudinilor sale, datorită faptului că înţelege adevăratul rol al liceului său. Doreşte să poată purta conversaţii inteligente cu oameni ca el şi, mai ales, cu care s-ar putea distra, amuza şi în prezenţa cărora să simtă că este completă experienţa. Quijote este revoluţionarul din Beta, războinicul social şi eternul nedreptăţit. El îşi toceşte doar înainte de teste, într-un val de isterie continuă, şi dă dovadă permanentă de falsitate. El trăieşte într-un univers iluzoriu, preocupat exclusiv de propria persoană, cu scurte pauze, ale cauzelor sale nobile pentru poze în oglinzi impunătoare. Totuşi, Mircea îl place mai mult pe Quijote decât pe Harpagon. Quijote, deşi nu în întregime a lui, are personalitate, iar lui Harpagon îi lipseşte cu desăvârşire. El, spre deosebire de primul, toceşte în permanență, nu doar înaintea testelor. Ce îl supără pe Mircea la colegul său Harpagon este falsitatea. Falsitatea faţă de el însuşi. El se consideră peste măsură de inteligent, cu lecţiile uitate după o săptămână şi cu o cultură generală slab dezvoltată. Mircea este el însuşi! Mircea îşi îmbogăţeşte constant cultura generală şi cunoştinţele! – nu doar cu ce primeşte la şcoală! – Mircea învaţă pentru sine! 

Uneori, Quijote vine la Mircea şi îl întreabă de ce nu se înscrie şi el în toate programele extraşcolare ca să îşi facă un dosar bogat; însă pe el îl dezgustă motivele lui Quijote. Dar Mircea nu este nici ca Harpagon, închis în camera sa, ci participă la un număr moderat de activităţi, selectate prin prisma propriilor preferinţe, şi îi mai și rămâne timp liber să iasă cu prietenii. Mircea îşi respectă programul şi câteodată îi place să mai stea și degeaba! 

Nu în ultimul rând, Mircea este lider! El inspiră şi îşi conduce colegii, îi ajută, îi înveseleşte, le mai face câte o farsă. El nu trebuie să fie neapărat obedient regulilor exagerate, dar ca să îşi permită aceasta, este nevoit să le diferenţieze printr-un compas moral bine definit şi corect pe care să îl urmeze în permanență. 

Dramatic în povestea eroului nostru este faptul că, uneori, sinceritatea sa exactă nu poate fi tot timpul acceptată. Viziunea lui pur obiectivă este văzută ca fiind ostilă şi de aceea Mircea fie alege să fie el însuşi şi să continue pe drumul pe care şi l-a pavat singur, fie alege să se alăture lui Quijote sau lui Harpagon, ducând o viaţă școlară mai uşoară, dar pierzându-se în anonimat. 

Mircea este interesant! Mircea este altceva! Fii ca Mircea!“, de Alexandru Köber, clasa a X-a E

Articol și foto preluate de pe site-ul Revistei Zări Alb Astre