Revista Zări Alb Astre ZăriAlbAstre2017. „Percepție“ de Ioan Călătoiu, clasa a X-a D

Sursă foto: pexels.comRedăm în cele ce urmează articolul scris de Ioan Călătoiu, clasa a X-a D, publicat în numărul 1 din anul VI al Revistei Zări Alb Astre pe care o puteți citi integral în Biblioteca Virtuală a revistei. 

„Uit concluzii pe care le-am tras, uit lucruri pe care le-am experimentat, iar ceea ce nu uit este deformat în timp, devenind o amintire vagă din care, uneori, nu pot să disting decât niște sentimente sau stări. Așa ajung să mă întorc mereu la idealuri și tocmai pentru că uit pot să-mi mențin sănătatea mintală. 

Spre exemplu, în fiecare vară, conștientizez cât de fascinantă este informația care ne este oferită la școală și cât de norocoși suntem pentru a avea posibilitatea de a învăța, devenind astfel oameni compleți, cu o înțelegere mai bună asupra puținului pe care îl știm despre lumea aceasta. Toată această revelație este, însă, un ideal și anume bucuria cunoașterii, care, deși este derivată dintr-o necesitate de bază a naturii umane, nu se împacă prea bine cu sistemul de educație. Desigur, acest text nu atacă școala și nici nu oferă vreo soluție, fiind doar o observație a felului în care se traduce un ideal în lumea noastră. Spre exemplu, oferirea aceasta de informație devine mai mult o îndesare pe gât a unor noțiuni, pe care dacă nu reușești să le înghiți ești sancționat. Astfel, fascinația care ar trebui să vină mână-n mână cu educația se transformă într-un obstacol în calea memorării unor șiruri de cuvinte care așa își pierd orice fel de semnificație, școala devenind mai mult o necesitate de a te descurca la teste, fapt care în cele mai multe cazuri nu are nicio tangență cu educația, fiind un proces total diferit; sau așa mi se pare mie… 

Apoi, rareori profesorii sunt entități magice care presară cunoaștere în creierele tinerilor. Sunt oameni, talentați sau nu, cu mai multă sau mai puțină vocație, iar cei care fac parte din grupa din urmă apelează de obicei la fraze construite special și repetate strategic pentru a orchestra o stare de tensiune generală, aceasta fiind, poate, starea pe care o consideră prielnică pentru învățat. Concluzia este că o mult prea mare parte din experiența unui elev este alcătuită din găsirea a tot felul de tertipuri și mijloace prin care să-și facă viața mai ușoară, încercând să înșele, să fure (proprietate intelectuală) sau să intre in grațiile unui profesor, iar în acest domeniu, școala reușește într-adevăr să-i pregătească pe copii pentru «lumea reală». Cred că atât elevii, cât și profesorii sunt conștienți că o cantitate considerabilă din efortul și stresul experimentat este inutil, și chiar dacă ar fi cantitățile potrivite, tot n-ar fi îndreptate în cea mai eficientă direcție, dar așa va rămâne. Poate din inerție, poate din nepăsare.“, de Ioan Călătoiu, clasa a X-a D

Articol și foto preluate de pe site-ul Revistei Zări Alb Astre
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Revista Zări Alb Astre ZăriAlbAstre2012- „IZEL“ de Amalia Caraş, clasa a XI-a B

01 Aug 2023 881

Revista Zări Alb Astre. ZăriAlbAstre2012. „În contra direcţiei de astăzi în incultura română“ de Dan Munteanu, clasa a XII-a A

31 Jul 2023 862

Revista Zări Alb Astre ZăriAlbAstre2012- „Love, Babylove sau 2 fete de 12 ani“ de Denisa Loredana Boboc, clasa a XI-a D

30 Jul 2023 924

Revista Zări Alb Astre ZăriAlbAstre2012. „Balul Bobocilor între cine ştie ce şi nu ştiu cum“ de Andreea Burnaz, clasa a IX-a A

29 Jul 2023 1081

Revista Zări Alb Astre ZăriAlbAstre2012- „Ghid de supravieţuire în Siberia mircistă“ de Mihuţ Arsene și Sebastian Stamen, clasa a X-a B

28 Jul 2023 873

Revista Zări Alb Astre ZăriAlbAstre2012- „Portnoy and Co vs. Linkin Park vs. Lady Gaga vs. Red Hot Chilli Pepers în doar 5 runde“ de Karla Georgescu, clasa a XII-a B

26 Jul 2023 781

Revista Zări Alb Astre ZăriAlbAstre2012- „Alb-negru sau color“ de Mădălina Bida, clasa a XI-a D

24 Jul 2023 938

Revista Zări Alb Astre ZăriAlbAstre2012. „Aplauzele din culise“ de Carolina Caloian, clasa a XII-a B

23 Jul 2023 1010

Revista Zări Alb Astre ZăriAlbAstre2012- „Noi. Cercul de teatru. Noi“ de Silviu Popa și Ana Diana Oțelea, clasa a XII-a A

22 Jul 2023 1095

Revista Zări Alb Astre ZăriAlbAstre2012. „Atelierul de robotică“ de Bela Dumitru, clasa a XI-a B

21 Jul 2023 883

Revista Zări Alb Astre ZăriAlbAstre2012- „Legendele Insulei din Marea Neagră“ de Ilinca Bogaciov, clasa a XI-a B

20 Jul 2023 1002

Revista Zări Alb Astre ZăriAlbAstre2012. „Mari sărbători islamice Bayram-ul“ de Aytu Gelal, clasa a XI-a C

19 Jul 2023 889

Revista Zări Alb Astre ZăriAlbAstre2012- „Cartea verde pentru Canada“ de Iuliana Velicu, clasa a XI-a D

18 Jul 2023 982

Revista Zări Alb Astre ZăriAlbAstre2012. „Catindat pentru post vacant“ de Raluca Ciochină

17 Jul 2023 920

Revista Zări Alb Astre ZăriAlbAstre2012- „Cine suntem şi ce facem pentru tine?“ de Bianca Evelyn Paris, Preşedinte al Consiliului Şcolar al Elevilor

16 Jul 2023 1043