Revista Zări Alb Astre ZăriAlbAstre2021- „De la mic la mare“ de Patricia Prăjișteanu

Redăm în cele ce urmează articolul scris de Patricia Prăjișteanu, publicat în numărul 1 din anul X al Revistei Zări Alb Astre pe care o puteți citi integral în Biblioteca Virtuală a revistei.

„Patricia Prăjișteanu, absolventă C.N.M.B. în 2016, este profesoară de limba engleză la Școala Generală nr. 97 din București. A urmat Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, secția Filologie Engleză din cadrul Universității din București, apoi un master, «Comunicarea în afaceri» la Academia de Studii Economice, București. De asemenea, a studiat Germanistik, Anglistik la Universitatea din Leipzig, Germania. Fotografia a fost făcută la absolvirea facultății, în 2019.

Profesorii sunt, de cele mai multe ori, niște modele, niște experți, pe care ni se pare normal să îi vedem în mediul școlar. În fiecare generație vor exista copii care cred că învățătoarea lor locuiește în școală sau că profesorii au răspunsuri la orice întrebare.

Probabil nu voi uita niciodată cât de fascinați eram, eu și colegii mei, când un profesor ne povestea, cu scop didactic sau doar pentru amuzament, câte o povestioară din viața personală. Sorbeam fiecare cuvânt spus cu naturalețe, fiecare moment care îi apropia și mai mult de ceea ce ne era greu să credem că sunt: oameni obișnuiți. Am crescut privindu-i pe profesori ca pe niște superoameni. Când am ajuns de partea cealaltă a catedrei, privită de zeci de ochi curioși, mă simțeam ca un impostor.

Eram convinsă că nu așa se simțeau profesorii mei când erau în fața noastră. Profesorii mei erau siguri pe ei, știau exact ce urmau a face și erau pregătiți pentru orice. Aveau curaj și determinare. Mie îmi tremurau mâinile și vocea. De ce mă simțeam de parcă tot eu eram cea evaluată? Totuși, în
cei aproape doi ani de când m-am așezat pentru prima dată la o catedră, îmi asum aproape în fiecare zi două roluri, două personalități aproape complet diferite: Patricia și «Teacher».

Și astfel am descoperit o nouă provocare: cum pot să fiu eu însămi în fața elevilor mei, să le ofer un profesor autentic și prietenos, dar să îmi păstrez autoritatea și să îi fac să mă respecte? Cum îi conving să aibă încredere în mine, dar, în același timp, să țină cont de regulile pe care le impun? Cum pot să fiu amuzantă, dar și să-i învăț să ia lucrurile în serios, însă nici să nu se lase afectați de ele? Cum putem să muncim împreună, dar să nu fie stresant?

Cel mai mare ajutor a venit tot de la profesorii mei. Am stat și am făcut o listă cu tot ce admiram la ei: lecțiile distractive, dar serioase; personalitățile prietenoase, dar demne de respect; relaxarea lipsită de delăsare. Același ajutor a venit și de la elevii mei, odată ce am început să-i cunosc.

Nu este greu să găsești diferențe între rolul de elev și cel de profesor și, cu toate astea, am ajuns la concluzia că aceste roluri sunt interschimbabile. Niciodată nu ne oprim din învățat, avem ceva de învățat de la fiecare elev: cum să avem mai multă răbdare, cum să fim mai înțelegători, cum să facem lecțiile mai interesante, cum să le oferim afecțiune, ce le place, ce nu le place, când să fie lăsați în pace și când să fie în centrul atenției. Elevii le predau profesorilor cum să predea mai bine.
Nu o să mint, nu este deloc ușor și nu este mereu la fel de inspirațional cum ni se arată în filme. Am zile în care nimic nu iese bine, zile în care nimic din ce le spun elevilor mei nu este suficient de interesant pentru a le capta atenția și zile în care parcă nimic din ce spun nu este suficient de interesant nici măcar pentru mine.
Uneori mi-aș dori să am mai puțini elevi în clase, ca să le pot oferi tuturor atenția de care au nevoie, deși nu aș renunța la niciunul dintre ei. Mi-aș dori să avem materiale pentru ore mai interesante, fără să fie nevoie să mi le cumpăr singură. Să existe o programă mai atractivă sau să nu fiu obligată să o respect pe cea care conține zeci de noțiuni mult prea complexe dar prea puțin importante. Și în unele zile mi-aș dori să nu fie nevoie să joc rolul de «Teacher» și să pot fi doar Patricia. Însă «Teacher» este acum parte din Patricia și știu că nu voi mai fi niciodată cine eram înainte. Să lucrezi cu atâția oameni mici și să-i ajuți să devină mari, să observi zilnic atâtea personalități diferite, să încerci să le înțelegi și să fii zilnic cea mai bună versiune a ta în fața a sute de copii te învață multe. Într-adevăr este nevoie și de puțină actorie, profesorii nu au luxul de a se ascunde în spatele unui rol.

Fiecare lucru pe care îl vezi, faci sau simți te afectează și te atinge în mod direct. Am devenit mai empatică și am mai multă încredere în mine pentru că mi-am dat seama că dacă aproape patruzeci de elevi pot uita micile gafe ale unui adult, nimănui nu îi pasă atât de mult de greșelile pe care le facem. Și nici eu nu pun accentul pe greșelile lor, pentru că știu că sunt o condiție necesară a procesului de învățare, prin care încă mai trec și eu. Și profesorii dau examene și primesc note. Și profesorii au «teme» pe care le amână până în ultima clipă. Și profesorii spală vase. Și profesorii visează la vacanță. Și profesorii au întrebări fără răspuns.
Însă atunci când deschid ușa sălii de clasa sau, mai nou, link-ul conferinței online, toate greutățile sau gândurile Patriciei sunt lăsate în urmă și «Teacher» își face apariția în mintea mea, aproape la fel ca un supererou. Și astfel am înțeles de ce îmi vedeam profesorii ca pe niște superoameni: pentru că erau. Tranziția de la elev la profesor nu este ușoară și nu a fost deloc lină. La fel cum tranziția de la adolescent la adult nu este una fără obstacole. Nu am fost un elev perfect și nu sunt un profesor perfect. Poate nici nu există un profesor perfect. Dar sunt un profesor mai bun decât am fost anul trecut și mai slab decât anul viitor.

Am trecut prin multe încercări și am învățat multe lecții de viață alături de clasele mele, fie la școală, fie din spatele unor ecrane. Am învățat că, alături de modelele potrivite și cu puțin curaj, oricine poate deveni un om mare și suficient de încrezător, încât să îndrume oameni mici.

Am învățat că profesorii par a fi foarte diferiți de elevii lor însă, de fapt, sunt doar aceeași oameni mici deveniți mari.“, de Patricia Prăjișteanu
Sursă foto: Colegiul Național „Mircea cel Bătrân“ Constanța

Descarcă gratuit revista Zări Alb Astre, nr. 1, anul X, din Biblioteca Virtuală 

Citește și:

„Zări Alb Astre“, revista inaugurată în urmă cu 75 de ani ca un manifest al tinerei elite mirciste „după lunga furtună a omenirii“ 
Biblioteca Virtuală „Zări Alb Astre“




Articol preluat de pe site-ul revistei Zări Alb Astre