Invitati

Pr. Iulian Zisu. 12 iulie. Cinstirea Sfintei Icoane a Maicii Domnului Prodromiţa de la Muntele Athos

,,Născătoare de Dumnezeu, pururea Fecioară, sfintei şi dumnezeieştii icoanei tale cu dragoste şi cu credinţă închinându-ne, o sărutăm mulţumind; căci prin ea celor credincioşi dăruieşti cu adevărat tămăduiri sufletelor şi trupurilor.

Pentru aceasta, grăim către tine: Slavă fecioriei tale, slavă milostivirii tale, slavă purtării tale de grijă, Ceea ce eşti Una Binecuvântată. ”( troparul)

 
Calendarul creştin ortodox în această zi de 12 iulie sărbătoreşte Cinstirea Icoanei numită Prodromiţa sau Înaintemergătoare, deoarece atunci s-a petrecut o minune despre care vorbesc sinaxarele şi bătrânul zugrav pictor:

 
,,Eu, Iordache Nicolau, zugrav din târgul Iașilor, am zugrăvit această sfântă icoană a Maicii Domnului cu însăși mâna mea, la care a venit o minune: după ce am isprăvit veșmintele, după meșteșugul zugrăvirii mele, m-am apucat să lucrez fețele Maicii Domnului și a lui Iisus Hristos.
 
Privind eu la chipuri, cu totul a ieșit din potrivă, pentru care foarte mult m-am mâhnit, socotind că mi-am uitat meșteșugul. A doua zi, după ce m-am sculat, am făcut trei metanii înaintea Maicii Domnului, rugându-mă să-mi lumineze mintea, să pot isprăvi sfânta ei icoana. Când m-am dus să mă apuc de lucru, am aflat chipurile drese desăvârșit, precum se vede.
 
Văzând această minune, n-am mai adaos a-mi pune condeiul, fără numai am dat lustrul cuviincios, deși o greșeală a fost aceasta că am dat lustru la o asemenea minune”.

 

În anul 1863 ctitorii schitului Prodromu de la Muntele Athos au vrut să împodobească sfântul Aşezământ şi cu icoana Maicii Domnului cu Pruncul Iisus în braţe.

Au auzit de acest iconar iscusit care nu picta decât în post şi rugăciune, având o viaţă duhovnicească aleasă.
 
Pe acele vremuri mânăstirea Bucium din Iaşi era închinată Metocului de la Schitul românesc  de la Prodromu: „Sfântul Ioan Botezătorul“.
 
Şi aşa a ajuns ca renumitul pictor să înceapă pictarea icoanei chiar aici în ţară. Mare i-a fost mirarea, dar şi teama l-a cuprins, că sub ochii lui s-a petrecut această minune: Chipul Maicii Domnului şi Pruncului Mântuitor ,,nefăcut de mână omenească
”.

 
La 29 iunie 1853 lasă scris documentul pe care l-aţi citit ca mărturie peste veacuri .

,,Cine este Dumnezeu mare ca Dumnezeul nostru? Tu ești Dumnezeu care faci minuni” (Psalmul 76, 14-15).

Icoana este din lemn 100/70 cm. iar chipurile sunt dumnezeieşti şi se potrivesc întocmai cu normativele iconografice şi cu descrierile apostolice păstrate în Sf. Tradiţie, aşa cum vorbesc  Sfinţii Epifanie şi Nichifor despre Maica Domnului:

,,Încă de când viețuia pe pământ era fața ei ca vederea bobului de grâu....”
 
Şi de atunci această sf. Icoană este Făcătoare de Minuni.

Oameni curioşi şi sceptici o privesc cu atenţie maximă, îi urmăresc parcursul în istorie, au pus-o sub lupa de  microscop a cercetărilor şi sunt surprinşi, că într-adevăr chipurile nu sunt lucrate cu pensula mâinilor omeneşti.
 
Noi cei credincioşi exclamăm cu credinţa Scripturilor: ,,Mare eşti, Doamne, şi minunate sunt lucrurile Tale şi nici un cuvânt nu este îndeajuns spre lauda minunilor Tale!”
 
În drumul lor părinţii călugări au însoţit Icoana. Mai întâi s-a făcut popas la Bârlad şi apoi la Galaţi, fiind dusă cu un vapor austriac în Athos. Aşa  consemnează şi documentele  din Schitul românesc sf. Ioan din Prodromu.
 
Şi pe drum s-au făcut multe minuni, lumea povestind:

„Maica lui Dumnezeu, de-mi este de folos să mai trăiesc, însănătoşeşte-mă!”

„Cu adevărat, pe această Sfântă Icoană o am văzut astă-noapte în vis”. (Prodomu – Schitul românesc din Sf. Munte Athos şi icoanele sale făcătoare de minuni, Editura Christiana, Bucureşti, 2004)

Am călătorit şi eu ca preot duhovnic împreună cu două persoane dragi, fiind pelerini timp de 3 zile la Muntele Athos (Άγιο Όρος).

Era la începutul lunii septembrie anul 2002  la slujba de Miezonoptică pe la orele 2 noaptea, când se face priveghere la Mânăstirea Prodromu.

Zăreai doar siluietele călugărilor la lumina lumânărilor din sfeşnice şi candelabre. Neobişnuiţi cu astfel de rugăciuni în toiul nopţii, stăteam într-o strană.
 
Deodată credinciosul Constantin care ne însoţea, trecut de 72 ani, uimit ne-a întrebat: ,,N-aţi văzut-o pe Maica Domnului?”
 
Noi  am pus-o pe seama orei târzii şi a vârstei. După slujbă ne-a povestit că i-a zis pe nume: Costele, ce faci aici? Din acel moment omul a rămas profund marcat de ,,clipa minunată”.

Anii au trecut.  Era credincios şi venea în duminici şi sărbători mereu la sf. Liturghie.
 
Postea şi se împărtăşea şi a muncit mult pentru zidirea Bisericii din cartierul său.În data de 12 iulie la orele 14.00 (2 ziua), Constantin a plecat la cele veşnice, iar în ultimile zile într-un colţ al camerei o vedea pe Maica Domnului.

L-am înştiinţat şi pe ing. Eugen în ziua cănd a murit şi l-am rugat să se uite în calendar. Era 12 iulie  de Cinstirea  Icoanei Prodromiţa.

Doar a rostit: “Tataia, n-a glumit!” şi i-a adus ca rămas bun icoana Prodromiţa.

Oare o fi  fost întâmplare? Deoarece acest episod pe noi ne-a marcat profund,  am găsit de cuviinţă să vorbesc despre el. Indiferent de  nuanţa
,,interpretărilor” pentru noi rămâne un ,, semn”.

,,Chipului tău, Preacurată Născătoare de Dumnezeu Fecioară, ne închinăm credincioşii, cinstindu-l după vrednicie; căci ne păzeşti şi ne izbăveşti din ispite şi din toate relele întâmplări. Pentru aceea, mulţumind, grăim ţie: Bucură-te, Fecioară, Nădejdea şi Slava creştinilor”. (Condacul)

Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului din Bucureşti pâstrează în copie Icoana Făcătoare de Minuni Prodromiţa şi este zi de hram :,,un semn al purtării de grijă a Maicii Domnului pentru oraşul Bucureşti, pentru Ţara Românească şi pentru toată Patriarhia Română, deci pentru toţi credincioşii ortodocşi români“.
 
Icoana a fost sfinţită de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel în data de 24 octombrie 2011, cu cântare în glas, ca în Acatistul  Maicii Domnului Prodromiţa:

Bucură-te, ceea ce ai arătat minunile tale tuturor“/„Bucură-te, cea căreia vestitorii minunilor tale îţi sunt bineplăcuţi“.

„În istoria Ortodoxiei se cunosc icoane făcătoare de minuni, al căror mister rămâne învăluit.
 
Fie că au fost pictate de sfinţi, fie din cauza credinţei puternice a celui care le cinsteşte, fie că au fost alese ca instrumente în iconomia dumnezeiască, aceste icoane sunt patrimoniul cel mai de preţ al evlaviei ortodoxe” – Pr. Prof. Dr. Ion Bria,Dicţionar de teologie ortodoxă AZ, Ed. IBMBOR, București, 1981

,,Pentu aceea cădem înaitea ta să ne izbăveşti pe noi, robii tăi, din toate nevoile”. (Stihiră din slujba Paraclisului Maicii Domnului)
Lacrimi în Icoană şi miros de smirnă şi tămâie. Maicii Domnului mereu o rugăciune!


,,O, împăcare a noastră cu Dumnezeu, care ne-ai dăruit noul praznic de minuni izvorâtor al icoanei tale, nimeni n-a pierit din cei ce aveau spre tine nădejdea bunei credinţe.

Arată-ţi milele tale, Născătoare de Dumnezeu, primind cererile de folos ale robilor tăi. Depărtează de la noi norul patimilor şi al ispitelor, izbăveşte-ne de toată vătămarea trupească şi sufletească şi fii mijlocitoare a mântuirii noastre.

Ajută-i pe cei ce cu dragoste se închină chipului tău nefăcut de mână omenească, ca să cinstească înfricoşatele minuni, semnele mai presus de fire ale
icoanei tale.

Cercetează-ne, Maică iubitoare de fii, pe noi, robii tăi, cu darul tău şi dăruieşte celor neputincioşi tămăduire şi sănătate desăvârşită, linişte celor înviforaţi şi mântuire tuturor, în vecii vecilor”. Amin. (Acatistier)

Sursa foto: basilica.ro

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Duca Traian

12 Jul, 2018 16:39

Amin! Mulțumim!

Articole asemanatoare

Lansare de carte, astăzi, la Casa de Cultură Constanţa

15 Oct 2018 786

Căpitanul echipei Axiopolis Cernavodă Gheorghe Andrescu, escală spirituală la Muntele Athos, cu bricul „Mircea“ (galerie foto)

05 Apr 2017 9895

Iată ce răspuns a primit Arhiepiscopia Tomisului de la APM Constanţa! Este vizată o mănăstire din Hârşova (document)

17 Mar 2017 1672

Ce sfinţi sunt prăznuiţi astăzi. Unul dintre ei a fost patriarhul Constantinopolului

11 Aug 2016 865

Doliu în lumea ortodoxă. Vezi despre ce este vorba

05 Aug 2016 1376

Călători străini prin Dobrogea - Arsenie Suhanov (Rusia) (XXXI) - galerie foto

01 Aug 2016 1556

Constanța. Eveniment religios. Sfințire așezământ. Icoana Maicii Domnului adusă spre închinare de la Muntele Athos

10 Jun 2016 2164

Arhiepiscopia Tomisului vrea să ridice o nouă mănăstire în judeţul Constanţa. Iată unde!

10 Jun 2016 3374

Cea mai iubită icoană de pe Muntele Athos, acum în România

05 May 2016 2152

Răspunsuri la întrebări ce frământă omenirea

27 Mar 2016 1084

Cartea lui Becali „Iubirea milostivă şi mântuitoare", analizată la o Comisie de Etică

25 Jan 2016 1133

Poziţia Patriarhiei Române despre cărţile scrise de Becali în închisoare şi „girate” de ÎPS Teodosie

20 Jan 2016 1733

Mănăstirea cu hramul „Icoana Maicii Domnului Prodromiţa“, din Hârşova, prinde contur

10 Oct 2015 1294

Sinaxar 24 septembrie 2015 Moaştele sfintei pomenite azi, de ortodocşi, au fost luna aceasta aduse, la Mangalia, de la Muntele Athos

24 Sep 2015 1477

Sinaxar 15 septembrie 2015. Pomenim pe patronul pompierilor din România. Ce s-a întâmplat la moartea sfântului. Mii de români îi poartă numele

15 Sep 2015 1207

Sute de credincioși din Constanța s-au rugat la moaștele sfinților Ioan Botezătorul, Nectarie și Haralambie

09 Apr 2015 1253

Gigi Becali se bucură de libertate. Iată unde a plecat

06 Apr 2015 822

Fanatik.ro Gigi Becali, cercetat pentru plagiat

14 Dec 2014 1225

Gigi Becali își lansează cartea scrisă în Penitenciarul Poarta Albă

08 Nov 2014 1101

Cu participarea Preafericitului Părinte Daniel Sâmbătă are loc sfințirea picturii Catedralei Episcopale din Slobozia

18 Sep 2014 2371

Becali știe ce să facă să iasă mai repede din Penitenciarul Poarta Albă

08 Sep 2014 1185

Mănăstirea din Lipniţa va fi sfinţită duminică O icoană de la Muntele Athos, dăruită lăcaşului de cult

21 Aug 2014 2447

Arhiepiscopia Tomisului se îmbogăţeşte cu o biserică nouă

17 May 2014 2042

InfoSudEst.ro Despre deshumarea celor adormiți după șapte ani - nu este recomandată de tradiția bisericii, dar este solicitată de oameni

13 Nov 2013 1334

Ample manifestări dedicate Zilei Mangaliei

04 Sep 2013 641

Ample manifestări dedicate Zilei Mangaliei Vezi ce a pregătit primăria

04 Sep 2013 1091

Pelerinaj cu icoana Maicii Domnului Prodromiţa la Mănăstirea Sfânta Maria Techirghiol

13 Aug 2013 3316

Nava Școală Mircea s-a întors acasă

03 Aug 2013 1926

DUPĂ 80 DE ANI, Marinarii militari au revenit pe Muntele Athos

31 Jul 2013 491

Marşul Navei Şcoală Mircea a cuprins o escală la Muntele Athos

31 Jul 2013 1077

Bricul Mircea duce Mitropolitul Moldovei la Muntele Athos

19 Jul 2013 1427

Primul exercițiu pe mare

19 Jul 2013 1483

Vizitatori surpriză, la Becali, la închisoare. Nu au fost primiţi

01 Jun 2013 1007

Un semn divin înspăimântă călugării de pe Muntele Athos

16 Apr 2013 3758

Un loc ales de Dumnezeu Mănăstirea de la Hârşova are acelaşi hram cu schitul românesc de la Muntele Athos

16 Nov 2012 6005

Moaştele mai multor sfinţi au fost descoperite în Constanţa

25 Oct 2012 1370

Slujbă arhierească la Biserica Sfântul Haralambie din Constanţa

26 Aug 2012 1144

IPS Teodosie slujește duminică la biserica Sf. Haralambie

24 Aug 2012 1256

Cu ce a deranjat stareţul Efrem pe stăpânii lumii? „Comunitatea Europeană vrea să niveleze totul”.

31 Jan 2012 702

“Din Viata si din Duh”. PARINTELE SOFRONIE SI SINGURA INTREBARE FUNDAMENTALA “Cum sa dobandim pe Duhul Sfant in noi si sa-L pastram?”

10 Jun 2011 1496

A murit duhovnicul lui Gigi Becali

24 Feb 2011 2361

Sinaxar-28 octombrie Sfantul Iachint de Vicina

28 Oct 2010 1170

Astăzi o prăznuim pe Sfânta Cuvioasa Parascheva

14 Oct 2010 1102

Sinaxar -22 Septembrie

22 Sep 2010 974

Braul Maicii Domnului de la Panaghia Katoxenia va fi expus intr-un baldachin tuturor pelerinilor ce

09 May 2008 975

Mai multe femei incalca interdictia de a patrunde pe Muntele Athos

09 Jan 2008 638

Lipovenii sarbatoresc, azi, Craciunul

07 Jan 2008 750

Farul declanseaza scandalul la Steaua

13 Mar 2007 739

Ultimul ban al vaduvei credule

05 Jul 2003 500