Richard Nixon şi scandalul care a zguduit America anilor ‘70

Născut într-o fermă din oraşul Yorba Linda, Richard Nixon a fost unul dintre cei mai influenţi preşedinţi americani, dar şi unul dintre cei mai căzuţi în dizgraţie.
 
Numele lui este legat de un uriaş scandal politic din Statele Unite, care a culminat cu demisia lui Nixon, al 37-lea preşedinte american. Totul a început cu decizia lui de a instala microfoane în clădirea Watergate, pentru a-şi spiona adversarii din Partidul Democrat. Însă cei care aveau misiunea de a planta microfoanele au fost prinşi. După investigaţie, poliţia realizează că aceştia nu erau nişte simpli spărgători, fiind demonstrată legătura lor cu Casa Albă.
 
După un val de demisii ale unor persoane din conducerea Comitetului pentru Realegerea preşedintelui Nixon, Bob Woodward şi Carl Bernstein, reporteri la The Washington Post, încep să investigheze spargerea de la Watergate. În scurt timp, ei concluzionează că spargerea a fost un ordin politic. Cu toate acestea, Nixon câştigă alegerile din noiembrie 1973.
 
După câteva luni, începe procesul celor implicaţi în scandalul Watergate. Pe parcursul audierilor televizate, apar informaţii legate de bani negri folosiţi în campanie, de ascultarea telefoanelor şi de activităţi secrete ale Comitetului pentru Realegerea Preşedintelui. Vicepreşedintele Statelor Unite, în contextul acestor evenimente, demisionează, sub acuzaţia de luare de mită.
 
După câteva luni, demisionează şi Nixon, deşi tot timpul şi-a susţinut nevinovăţia. Pe 9 august 1974, Gerald Ford depune jurământul în calitate de preşedinte al Statelor Unite ale Americii. Nixon este graţiat o lună mai târziu.
 
Watergate a dus la promulgarea unor legi ce au schimbat din temelii regulile finanţării campaniilor electorale americane, iar reporterii Bob Woodward şi Carl Bernstein au primit premiul Pulitzer pentru ancheta desfăşurată.
 
Sursa foto: biography.com

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Henry Kissinger, figură marcantă a diplomaţiei americane, a încetat din viață. Fostul diplomat avea vârsta de 100 de ani

30 Nov 2023 571

Știați că... la 2 noiembrie 1973 a fost lansat albumul „Mind Games” al lui John Lennon?

02 Nov 2021 3450

Știați că...? 108 ani de la nașterea lui Richard Nixon, al 37-lea președinte al Statelor Unite

09 Jan 2021 1436

Ştiaţi că...? Se împlinesc 99 de ani de la naşterea lui John F. Kennedy

29 May 2016 2503

Ştiaţi că...? Scandalul politic care a culminat cu demisia celui de-al 37-lea preşedinte al Statelor Unite...

24 Jul 2015 1799

Ştiaţi că... S-a născut Richard Nixon, al 37-lea preşedinte al SUA

23 May 2015 2246

Ştiaţi că...? Prima dezbatere prezidenţială televizată din lume...

26 Sep 2014 2592

Ştiaţi că...? Una dintre personalităţile controversate ale Americii...

30 Jul 2014 2127

Scandalul Watergate 41 de ani de la începerea audierilor televizate

17 May 2014 2956