Bill Gates intra, in sfarsit, pe Twitter

bill_gates_twitter.jpgÎn numai 14 ore de la clipa în care a decis să facă pasul în twittosferă, fondatorul Microsoft a adunat peste 150.000 de urmăritori.

După ce la sfârşitul anului trecut un alt monstru sacru al tehnologiei, Sir Tim Berners-Lee, intra pe Twitter, a venit timpul ca şi Bill Gates să facă pasul cel mare. Acum aproape 14 ore, fondatorul Microsoft, devenit între timp filantrop, şi-a făcut cont pe celebra reţea de microblogging, anunţă Mashable.

Viteza cu care Bill Gates atrage urmăritori este uimitoare: la fiecare oră, alţi 20.000 de oameni devin followeri ai miliardarului american. Urmăriţi aici activitatea lui Bill Gates pe Twitter.

Dintre top 10 al celor mai puternici oameni ai planetei, aşa cum apar aceştia în lista Forbes din 2009, doar Barack Obama şi Bill Gates au cont pe Twitter. Deşi contul preşedintelul SUA este urmărit de peste 3,1 milioane de internauţi, Obama a scris el însuşi primul tweet abia de curând, pentru Crucea Roşie, relatează Washington Post. Vladimir Putin, Rupert Murdoch sau Hu Jintao au parte doar de conturi false pe Twitter.

Nici măcar şefii Google Sergey Brin şi Larry Page sau Steve Jobs de la Apple nu au decis să îşi deschidă un cont pe reţeaua de socializare.

Sursa: realitatea.net


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

ZIUA LIVE Dr. Cătălin Grasa, candidat pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Constanța, despre turism și planurile sale pentru județul Constanța (VIDEO)

02 May 2024 652

ZIUA LIVE Cum putem extinde turismul de weekend în județul Constanța pe tot parcursul anului?

01 May 2024 551

Președintele Consiliului Județean Constanța are un nou consilier onorific (DOCUMENT)

30 Apr 2024 713

LIVE TEXT+VIDEO Mihai Lupu își depune candidatura la Consiliul Județean Constanța din partea PUSL-„Suntem o alternativă pe piața politică”

29 Apr 2024 966

LIVE TEXT+VIDEO Medicul Cătălin Grasa își depune candidatura pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Constanța- „Vom demonstra că putem aduce calitate în ceea ce ne-am propus să facem"

29 Apr 2024 1286

LIVE TEXT+VIDEO Florin Mitroi își depune candidatura la Consiliul Județean Constanța-„Azi este un început de normalitate” (Galerie FOTO)

29 Apr 2024 1564

Fostul rector de la UOC, Tiberius Dănuț Epure deschide lista consilierilor județeni la partidul Dianei Șoșoacă

28 Apr 2024 962

ZIUA LIVE Candidatul PSD pentru Consiliul Județean Constanța, Cătălin Grasa, vorbește despre proiectele cu care intră în competiția electorală

25 Apr 2024 762

Dosarul Mineriada Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru, a ajuns la Parchetul General! Ion Iliescu va fi audiat acasă

25 Apr 2024 607

ZIUA LIVE Cu ce proiecte intră în competiția electorală, Cătălin Grasa, candidatul PSD pentru Consiliul Județean Constanța!

24 Apr 2024 815

ZIUA LIVE George Tufă, președintele PNL Cumpăna - „Comuna Cumpăna are o problemă mare de mobilitate” (GALERIE FOTO+VIDEO)

24 Apr 2024 682

Oportunități de investiții norvegiene la Constanța

23 Apr 2024 587

Decizia lui Horia Constantinescu de a demisiona din funcţia de preşedinte al ANPC, în Monitorul Oficial

22 Apr 2024 1005

Florin Mitroi, candidatul PNL pentru președinția CCJ vrea să reabiliteze Palatul Copiilor aflat într-o paragină de nedescris (VIDEO)

19 Apr 2024 614

ZIUA LIVE. Claudiu Palaz (ADU) „Fără viziune nu ai ce căuta la CJC ! Altfel, te duci doar pentru secretară, telefon și mașină!" (VIDEO)

16 Apr 2024 740