6 ani cu executare Fostul trezorier al PSD, Mircea Gheorghe Drăghici, a recunoscut tot la DNA! Când s-ar putea pronunța instanța (DOCUMENT)



 
  • Conform DNA, cheltuieli erau ocazionate de deplasarea și/sau cazarea în destinații turistice: Punta Cana (Republica Dominicană), Singapore (Singapore), Bali (Indonezia), Limassol (Cipru), Sardinia (Italia), Mamaia – Constanța. (România).   

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus sesizarea instanței de judecată cu acordul de recunoaștere a vinovăției a lui Mircea Gheorghe Drăghici, fostul trezorier al PSD.
 
Acesta este acuzat de utilizarea subvențiilor în alte scopuri decât acelea pentru care au fost acordate, în formă continuată și de delapidare, în formă continuată.
 
Dosarul de urmărire penală împreună cu acordul de recunoaștere a vinovăției au fost înaintate la Tribunalul București cu propunere de a se menține măsurile asiguratorii luate în cauză.
 
Primul termen a fost stabilit pentru vineri, 22 iulie 2022.
 
În acordul de recunoaștere a vinovăției (ce poate fi citit integral accesând secțiunea Documente), procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
 

În perioada 10 aprilie 2017 – 22 mai 2018, inculpatul Drăghici Mircea Gheorghe, în calitatea menționată mai sus, având atribuții de gestionare și administrare a bunurilor și fondurilor bănești aparținând formațiunii politice respective, ar fi utilizat suma totală de 550.522 lei din conturile partidului pentru achitarea, către o societate comercială, a unor cheltuieli ocazionate de deplasarea și/sau cazarea în destinații turistice exotice a sa și a altor persoane.
 
De menționat este că, din suma de mai sus, 231.040 lei ar fi reprezentat o parte din subvenția acordată partidului de către Autoritatea Electorală Permanentă.
 


Pe parcursul urmăririi penale s-au depus într-un cont deschis de ANABI pe numele inculpatului, sumele reprezentate de paguba cauzată și cheltuielile judiciare efectuate în etapa urmăririi penale, fiind dispuse măsuri asiguratorii pe acele sume de către procurorii DNA.
 
În prezența avocatului, inculpatul a declarat expres că recunoaște comiterea faptelor reținute în sarcina sa, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și este de acord cu felul și cuantumul pedepsei aplicate, precum și cu forma de executare a acesteia, respectiv:

 
- 6 ani închisoare cu executare și interzicerea, atât pe perioada executării pedepsei cât și pe o perioadă de 3 ani după executarea acesteia, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în oricare alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii (trezorier partid politic) și de a ocupa o funcție de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public.
 
Dosarul de urmărire penală privindu-l pe inculpat împreună cu acordul de recunoaștere a vinovăției au fost înaintate la Tribunalul București cu propunere de a se menține măsurile asiguratorii luate în cauză.
 
Menționam că, anterior, inculpatul a mai fost trimis în judecată pentru săvârșirea unor infracțiuni similare (comunicat nr. 624/VIII/3 din 25 iulie 2019), fiind condamnat la o pedeapsă de cinci ani închisoare cu executare. (http://www.pna.ro/comunicat.xhtml?id=10502)
 
Conform DNA, cheltuieli erau ocazionate de deplasarea și/sau cazarea în destinații turistice: Punta Cana (Republica Dominicană), Singapore (Singapore), Bali (Indonezia), Limassol (Cipru), Sardinia (Italia), Mamaia – Constanța. (România).   
 
Facem precizarea că, referitor la prezentul acord de recunoaștere a vinovăției, această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
 
Toți inculpații din Dosarul Belina, achitați! Procurorii DNA, nemulțumiți. Apelul, amânat pentru septembrie
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Mircea Drăghici, fostul trezorier al PSD, condamnat! Iată ce pedeapsă a primit

06 Sep 2022 1263

Zi decisivă pentru Mircea Drăghici, fostul trezorier al PSD!

04 Sep 2022 967

Amânare de pronunțare în dosarul lui Mircea Drăghici, fostul trezorier al PSD!

10 Aug 2022 1143

Mircea Drăghici, fostul trezorier al PSD, a recunoscut tot la DNA! Când se va pronunța instanța (DOCUMENT)

28 Jul 2022 1406

Excursii în Punta Cana,Cipru, Italia, Bali și Mamaia Mircea Drăghici, fostul trezorier al PSD, acord de recunoaștere a vinovăției la DNA! (DOCUMENT)

04 Jul 2022 1383

DNA Mircea Drăghici, fost trezorier al PSD trimis în judecată cu acord de recunoaștere a vinovăției

29 Jun 2022 1082

Înalta Curte, achitări pe linie în dosarul „Consultanța! (MINUTĂ)

22 Jun 2022 1905

ANI acuză Deputatul Mircea Gheorghe Drăghici, cu diferențe nejustificate la avere

29 Apr 2020 2178

Drăghici Mircea Gheorghe, fostul trezorier al PSD, trimis în judecată de DNA

25 Jul 2019 1786

Trezorierul unui partid, urmărit penal pentru fapte de corupție. Ce au stabilit procurorii DNA

24 Jun 2019 1737

Viorica Dăncilă, o nouă scrisoare către Klaus Iohanis. Premierul îi propune pentru a treia oară pe Olguța Vasilescu și Mircea Drăghici în Guvern

21 Jan 2019 1730

Răspunsul oficial al premierului Viorica Dăncilă la motivările privind respingerea nominalizărilor miniștrilor Transporturilor și Dezvoltării

10 Jan 2019 1559

Din ciclul „Legături periculoase“ Consilierul personal al ministrului Nemirschi, în vizorul DNA (document)

26 Nov 2015 5790