Accident mortal în fața Școlii Spectrum, din Constanța! Procesul continuă

 
  • Conform procurorilor, accidentul a avut loc din cauza conducătoarei auto, pe fondul nerespectării prevederilor legale referitoare la adaptarea vitezei legale pentru un anumit sector de drum și acordarea de prioritate pietonilor angajați în traversarea părții carosabile prin loc marcat și semnalizat corespunzător.
 
Magistrații de la Judecătoria Constanța au acordat un nou termen într-un dosar penal privind un accident rutier mortal înregistrat pe raza municipiului Constanța.

Dosarul a fost instrumentat de procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa!
 
Noul termen a fost stabilit pentru luna aprilie.
 
Pe scurt, în actul de sesizare a instanței, procurorii arată că în seara zilei de 14 august 2020, în jurul orei 19.00, o femeie a condus un autoturism iar în dreptul Școlii Spectrum a accidentat cu o persoană, ce traversa în mod corespunzător pe trecerea de pietoni.
 
Accidentul a fost foarte grav, iar victima a decedat câteva zile mai târziu.
 
Conform procurorilor, accidentul a avut loc din cauza conducătoarei auto, pe fondul nerespectării prevederilor legale referitoare la adaptarea vitezei legale pentru un anumit sector de drum și acordarea de prioritate pietonilor angajați în traversarea părții carosabile prin loc marcat și semnalizat corespunzător.
 
Așa cum precizam mai sus, dosarul a fost trimis spre soluționare instanței competente, respectiv Judecătoriei Constanța.
 
Oricare va fi decizia Judecătoriei Constanța, aceasta va putea fi contestată la Curtea de Apel Constanța

 
PRECIZĂRI:
 

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
 
Accident mortal într-una dintre cele mai circulate intersecţii din Constanța. Șofer condamnat cu executare (FOTO)
 
 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Știri Constanța Camere de supraveghere în zonele școlare. Poliția Locală monitorizează zonele. Atenție unde parcați! (FOTO+VIDEO)

07 Mar 2024 853

Școala Gimnazială „Spectrum“, vizitată de Farul Constanța, în programul „Învățăm să fim campioni“ (FOTO +VIDEO)

07 Nov 2023 1479

Constanța „Crosul Toamnei 2023 - Alerg și câștig… un prieten“, întrecere cu peste 200 de participanți (GALERIE FOTO)

24 Oct 2023 989

Oficial Iată școlile și liceele din Constanța unde se introduce Catalogul electronic, din acest an școlar! (DOCUMENT)

12 Sep 2022 7614

Olimpiada Balcanică de Matematică pentru Juniori Lucia Râşnoveanu de la Şcoala Spectrum din Constanţa a obținut medalie de argint

26 Jun 2019 3137

Primăria Constanţa, la judecată cu Liceul de Informatică. Iată ce au decis magistraţii Tribunalului Constanţa!

25 Oct 2018 3428

Un constănţean, trimis în judecată pentru că s-ar fi masturbat în faţa unor eleve

13 Mar 2017 3642

Participanţii la ediţia 2016 a Crosului 1 Decembrie vor alerga pe un alt traseu

25 Nov 2016 3470

UPDATE 2 Alertă la Şcoala Spectrum din Constanţa! O valiză suspectă a pus pe jar autorităţile (galerie foto+video)

12 Oct 2016 7081

Update 3 „Imperiul“ lui Gulen din Constanţa - Şcoala Spectrum şi Liceul Internaţional, Fundaţia Tuna şi ziarul bilingv Zaman (galerie foto+document)

18 Jul 2016 18834

Ema Tănase, de la Şcoala Gimnazială „Spectrum“, la faza naţională a Concursului Internaţional de Discursuri „EF Challenge“

14 Apr 2016 3637

Acţiune fără precedent pentru Constanţa Percheziţii la Rainbow Kinder Campus şi la Şcoala Spectrum (galerie foto + document)

20 May 2015 13597

Festivitate premiere Lumina Math 2014 la Şcoala „Spectrum“ din Constanţa

19 Jan 2015 3831

Spectacol umanitar la Palatul Copiilor din Constanţa

03 Dec 2014 2169

Elevii Şcolii Gimnaziale „Spectrum” Constanţa, premiaţi pentru rezultate naţionale şi internaţionale deosebite

09 Jun 2014 5538