Administratorul unei societăți, trimis în judecată după ce a oferit 500 de euro mită unui polițist

  • DGA: Un bărbat din județul Dolj a fost trimis în judecată după ce a oferit 500 de euro mită unui polițist.
 
Polițiștii anticorupție ai Direcției Generale Anticorupție - Serviciul Judeţean Anticorupţie Dolj au fost delegați să desfășoare activități procedurale într-o cauză penală de către procurorul de caz din cadrul  Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, care a finalizat urmărirea penală și a dispus trimiterea în judecată a unui inculpat, în stare de arest preventiv, pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită.

În fapt, la data de 21 august 2020, lucrători de poliție judiciară ai S.J.A. Dolj, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, au procedat la prinderea în flagrant a unei persoane în vârstă de 54 ani, în timp ce oferea suma de 500 euro unui ofițer de poliţie din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dolj – Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, pentru a-l favoriza într-un dosar în care îl cerceta pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă cu țigări.

Astfel, la data de 23 iulie 2020, cu ocazia unui control efectuat la un magazin din zona Piața Gării din municipiul Craiova, o echipă de control formată din ofițeri de poliție din cadrul I.P.J. Dolj – S.I.C.E. a descoperit mai multe pachete de țigări netimbrate, sens în care administratorul societății comerciale în cauză a promis suma de 300 euro unuia dintre ofițerii de poliție, pentru a nu-și îndeplini atribuțiile de serviciu în instrumentarea dosarului penal având ca obiect săvârșirea infracțiunii de contrabandă și pentru a-l favoriza, ulterior, în scopul continuării acestui gen de activități ilicite.

Ofițerul de poliție a refuzat propunerea administratorului societății, a sesizat, prin denunț, organele competente și a întocmit actele de constatare a infracțiunii.

Pentru a se asigura că va primi o soluție favorabilă în dosarul penal și că își va putea continua activitatea ilicită, făptuitorul a insistat să se întâlnească cu ofițerul de poliție, ocazie cu care respectivul i-a remis martorului denunțător suma de 500 euro, în scopul menționat mai sus.

Administratorul societății comerciale a fost prins în flagrant, imediat după ce a dat suma de 500 euro ofițerului de poliţie, iar în urma cercetărilor efectuate procurorul de caz a dispus reținerea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită.

La data de 22 august 2020, Tribunalul Dolj a dispus cercetarea inculpatului în stare de arest preventiv, pe o perioadă de 30 de zile, prelungită ulterior cu încă 30 de zile.
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Constanța. Polițist trimis în judecată de DIICOT Constanța

23 Apr 2024 734

În județul Sibiu Un șofer băut a lovit un polițist rutier, aflat în timpul controlului. Ce alcoolemie i-a fost găsită

20 Apr 2024 492

Tulcea. Polițist lovit cu piciorul în cap. Judecătorii au dictat aproape 7 ani de închisoare

14 Apr 2024 583

Justiție Constanța Patru ani de închisoare cu executare pentru un fost poliţist din Tulcea!

11 Apr 2024 1951

Oficial de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa despre femeia suspectată că a agresat un polițist la Medgidia

05 Apr 2024 526

Curtea de Apel a decis daune morale de mii de euro pentru un polițist din Constanța (MINUTA)

03 Apr 2024 643

Caz incredibil la Constanța! Un fals polițist făcea controale pe litoral și cerea bani pentru a nu da amenzi

03 Apr 2024 799

Surse Polițist cercetat de DIICOT Constanța, plasat sub control judiciar! (MINUTĂ)

02 Apr 2024 1009

Accident în zona sensului giratoriu de la Mihail Kogălniceanu, județul Constanța Polițistă de la Imigrări Galați, rănită după ce motocicleta pe care se afla s-a răsturnat (FOTO+VIDEO)

31 Mar 2024 3849

Acțiune a polițiștilor în două școli din municipiul Constanța

30 Mar 2024 631

Falși polițiști trimiși în judecată la Constanța! Percheziție „la mișto“

25 Mar 2024 690

Un polițist din Constanța a refuzat mită 500 de euro! Prima condamnare

21 Mar 2024 752

Promovare a profesiei de polițist Zeci de tineri interesați au participat la evenimentul de la Constanța (FOTO)

16 Mar 2024 727

Dolj Procuror cercetat de DGA pentru infracțiuni de corupție. Încă un ofițer de poliție este suspect

14 Mar 2024 785

Constanța Final de proces în cazul polițistului acuzat că ar fi dezvăluit unui amic unde sunt amplasate radarele pe Autostrada A2, București – Constanța!

09 Mar 2024 767