Amânare de pronunțare în cazul chirurgului Mircea Beuran, acuzat de luare de mită

  • Prima instanță a decis achitarea chirurgului Mircea Beuran - fapta nu există!
 
Curtea de Apel București a amânat pronunțarea pentru data de 4 iulie 2023 în apelul dosarului în care medicul Mircea Beuran, fostul președinte al Senatului Universitar, director al Departamentului 10 Chirurgie, respectiv șef al Disciplinei Chirurgie Generală în cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” București, a fost achitat în primă instanță pentru luare de mită.
 
Oricare va fi decizia Curții de Apel, aceasta va fi definitivă!
 
Reamintim că decizia privind achitarea pe fondul cauzei a fost luată de judecătorii de la Tribunalul Giurgiu, care au ajuns la concluzia că fapta nu există!
 
Conform DNA, „în data de 18 decembrie 2018, inculpatul Beuran Mircea, în calitățile menționate mai sus, ar fi primit de la o persoană, medic într-o unitate spitalicească din București (martor în cauză), bani și bunuri în valoare de peste 10.000 de euro, în legătură cu îndeplinirea unor acte ce intrau în îndatoririle sale de serviciu“.
 
„Concret, inculpatul ar fi primit banii respectivi în legătură cu îndeplinirea unor acte ce intrau în îndatoririle sale de serviciu, relative la ocuparea de către martor a unui post de asistent universitar pe perioadă determinată (în specialitatea chirurgie generală în cadrul U.M.F. „Carol Davila” București), îndatoriri ce puteau fi realizate de către inculpat prin oricare din actele care intrau în competența sa, în oricare din calitățile sale menționate anterior“, conform DNA.
 
Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 

Citește și
 
Interceptări
Motivarea judecătorilor în dosarul polițistului din Constanța care a refuzat 4000 de euro mită!

 
Caz incredibil instrumentat de procurorii din Constanța!
Polițist trimis în judecată pentru că ar fi dezvăluit unui amic unde sunt amplasate radarele

 
Scene interzise minorilor în sensul giratoriu de la Agigea!
Cum motivează judecătorii cazul bărbatului prins în timp ce săvârșea acte sexuale explicite pe DN 38

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Motivare! Chirurgul Mircea Beuran, achitat definitiv pentru luare de mită – „fapta nu există“

12 Jul 2023 1217

Medicul chirurg Mircea Beuran, achitat definitiv pentru luare de mită!

05 Jul 2023 1313

Chirurgul Mircea Beuran, achitat pentru luare de mită – „fapta nu există“! Când va fi luată decizia finală

29 May 2023 1890

Medicul Mircea Beuran, achitat pentru luare de mită! Apelul, amânat pentru luna mai

20 Apr 2023 1709

Medicul chirurg Mircea Beuran, achitat pentru luare de mită! Decizia Curții de Apel

15 Mar 2023 1196

Curtea de Apel București ridică sechestrul DNA în cazul medicului Mircea Beuran

24 Feb 2023 1593

Dosar DNA Unul dintre cei mai cunoscuți medici chirurgi din România, achitat pentru luare de mită! Procurorii contestă. Primul termen în apel, în februarie

24 Jan 2023 5377

Medicul Mircea Beuran, achitat pentru luare de mită! Motivarea judecătorilor

05 Dec 2022 1743

Oficial! Cunoscutul medic Mircea Beuran, achitat! DNA contestă decizia

20 Nov 2022 1486

Oficial Începe judecata medicului Mircea Beuran!

03 Jul 2020 1671

Medicul Mircea Beuran, trimis în judecată de DNA. Tribunalul București a stabilit primul termen

20 Jun 2020 2389

Medicul Mircea Beuran rămâne sub control judiciar!

04 May 2020 2080

DNA Doctorul Mircea Beuran, trimis în judecată pentru luare de mită

29 Apr 2020 2000

Medicul Mircea Beuran va fi cercetat sub control judiciar!

13 Mar 2020 1854

Protest în fața Guvernului, pentru susținerea medicului Mircea Beuran

16 Feb 2020 1955