Anunţ important pentru proprietarii de maşini! O hotărâre a Consiliului Local Constanța, anulată parţial. Judecătorii vorbesc despre „exces de putere“ (motivare)


 
  • Tribunalul Constanța a anulat definitiv o prevedere din Regulamentul de gospodărire al municipiului.
  • Textul de lege stabilea faptul că proprietarul mașinii era cel care primea amenda pentru „degradarea sau deteriorarea zonelor amenajate cu pavele pentru traficul pietonal, precum și accesul neautorizat al vehiculelor / utilajelor sau al altor mijloace în zonele unde sunt montate pavele“.
  • În motivarea hotărârii, judecătorii au arătat, printre altele, că „prin prevederile hotărârii criticate pârâtul cu exces de putere a considerat că este posibilă sancționarea proprietarului autovehiculului, indiferent de persoana care a comis fapta contravențională“.
  • Prin Hotărârea nr. 551/2021 a Tribunalului Constanţa, pronunţată în dosarul 18/118/2021, a fost anulată parțial HCL Constanţa nr. 184/2013 privind îmbunătăţirea activităţii de gospodărire, protecţia mediului, întreţinere şi înfrumuseţare a municipiului Constanţa, actualizată.
  • Decizia Tribunalului Constanța a rămas definitivă.
  • Hotărârea 551/2021 poate fi consultată în Secțiunea Document.
 
Un anunţ deosebit de important pentru proprietarii maşinilor din oraş vine de la judecătorii Secţiei de Contencios administrativ şi fiscal a Tribunalului Constanţa!
 
Magistraţii au anulat definitiv prevederea din Regulamentul de gospodărire al municipiului potrivit căreia proprietarul era amendat pentru „degradarea sau deteriorarea zonelor amenajate cu pavele pentru traficul pietonal, precum și accesul neautorizat al vehiculelor / utilajelor sau al altor mijloace în zonele unde sunt montate pavele“.
 
În motivarea acestei decizii, judecătorii din cadrul Tribunalului Constanţa au arătat, printre altele, că „prin prevederile hotărârii criticate pârâtul cu exces de putere a considerat că este posibilă sancționarea proprietarului autovehiculului, indiferent de persoana care a comis fapta contravențională, or contravenția este o faptă săvârșită cu vinovăție și nu poate fi aplicată sancțiunea contravențională proprietarului care nu a săvârșit fapta contravențională“.
 
Hotărâre definitivă
 
Explicaţia este cuprinsă în Hotărârea nr. 551/2021 a Tribunalului Constanţa, pronunţată în dosarul 18/118/2021, în care s-a solicitat anularea parţială a HCL Constanţa nr. 184/2013 privind îmbunătăţirea activităţii de gospodărire, protecţia mediului, întreţinere şi înfrumuseţare a municipiului Constanţa, actualizată.
 
Anularea parțială a fost solicitată de Maria Vlahu, în calitate de reclamant, reprezentată în proces de avocatul Nicolae Vlahu, din cadrul Baroului Constanța.
 
Astfel, s-a solicitat anularea parțială în ceea ce priveşte dispoziţiile art.27 potrivit cărora „Pentru contravenţiile prevăzute la art.9, pct.35 - Sancţiunea se va aplica proprietarului vehiculului aşa cum este el definit în prezenta hotărâre“.
 

Pârâtul în cauză este Consiliul Local Constanța.
 
Foarte important, potrivit surselor judiciare, decizia Tribunalului Constanța a rămas definitivă, aceasta nefiind atacată în recurs.

 
Ce s-a solicitat în proces
 
Se arată în Hotărârea nr. 551/2021 a Tribunalului Constanța, document citat pe Jurindex, că „prin cererea de chemare în judecată s- a solicitat anularea în parte a HCL nr. 184/2013 privind îmbunătățirea activității de gospodărire, protecția mediului, întreținere și înfrumusețare a municipiului Constanța - forma actualizată, cu modificări și completări, în ceea ce privește dispozițiile art. 27, dispoziții ce sunt nelegale“.
 
Astfel, potrivit documentului citat, „în motivarea acțiunii se arată în esență că reclamanta a fost sancționată contravențional prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției (...)/15.09.2020, autovehiculul (...) a fost depistat parcat pe trotuarul aferent străzii Termele Romane, amenajat cu pavele destinat traficului pietonal, totodată obturând vizibilitatea celorlalți participanți la trafic la intrarea în intersecție, fapta este prevăzută de art.9 pct.35 și sancționată de art.10 din HCL nr. 184/2013. Reclamanta arată că nu folosește autovehiculul Audi cu nr.de înmatriculare (...) deși este proprietarul acestuia“.
 
„Prin inserarea art. 27 în HCL184/2013, care prevede că „Pentru contravențiile prevăzute la art.9, pct.1, 17, 18, 19, 20, 21, 22, 23, 25, 28, 31, 32, 34, 35, 38, 39, 40, 41, 42, 43, 45, 46- sancțiunea se va aplica proprietarului vehiculului așa cum este el definit în prezenta hotărâre», se aduce atingere principiului personalității răspunderii contravenționale , se arată în cererea adresată instanței.
 
De asemenea, s-a mai precizat în cuprinsul aceluiași act că „sancționarea proprietarului sau deținătorului autovehiculului pentru o contravenție săvârșită de conducătorul auto este de natură a aduce atingere principiului privind caracterul personal al răspunderii contravenționale, principiu care deși nu se bucură de consacrare expresă din punct de vedere normativ rezultă totuși implicit din definiția legală a contravenției prevăzută de art.1 din O.G.nr.2/2001“.
 
Totodată, s-a mai precizat că „definiția noțiunii de proprietar, dată de hotărârea atacată include atât persoana fizică cât și persoana juridică, or pentru contravențiile prevăzute la art.9 pct. 1-44 persoana juridică nu poate fi sancționată întrucât aceste fapte nu pot fi săvârșite în mod logic și obiectiv decât de persoana fizică. Sancționarea persoanei juridice pentru săvârșirea contravențiilor prevăzute la art.9 pct.1-44 reprezintă o veritabilă încălcare a principiului personalității răspunderii contravenționale întrucât numai cel ce a săvârșit contravenția poate fi tras la răspundere“.
 
Competențele polițiștilor locali
 
În replică, avocații Consiliului Local Constanța au solicitat respingerea ca neîntemeiată a acțiunii, „întrucât principiul personalității răspunderii contravenționale, nereglementat legal, nu poate duce la concluzia nerăspunderii pentru fapta antisocială sancționată prin dispoziția de încriminare a contravenției“.
 
„Din motivarea în fapt și în drept a cererii de chemare în judecată nu rezultă în ce măsură includerea persoanelor juridice în noțiunea de proprietar este de natură să afecteze vreun drept al reclamantei, nu este făcută dovada interesului ori vătămării“, au mai precizat avocații CLC.
 
„Fundamentul care a determinat reglementarea respectivă este pronunțarea Deciziei ÎCCJ nr.11/2017 RIL, prin care s-a reținut că legiuitorul nu a stabilit, în mod expres, în competența poliției locale atribuția de a solicita proprietarului sau deținătorului mandatat al unui vehicul comunicarea identității persoanei căreia i-a încredințat autovehiculul pentru a fi condus pe drumurile publice, și nici de a aplica sancțiunile contravenționale prevăzute de lege, în cazul necomunicării relațiilor solicitate“, au mai arătat avocații municipalității în horărârea citată pe www.rolii.ro.
 
Astfel, aceștia au explicat că „prin urmare, polițiștii locali nu au competență să solicite proprietarului sau deținătorului mandatat al unui vehicul comunicarea identității persoanei căreia i-a încredințat vehiculul pentru a fi condus pe drumurile publice“.
 
După analizarea tuturor actelor depuse la dosarul cauzei, dar și a argumentelor aduse de părți, judecătorii Secției de contencios administrativ și fiscal au decis să admită acțiunea împotriva hotărârii consiliului local.
 
Ce au stabilit judecătorii
 
Magistrații au arătat că „deși textul de lege menționat nu stipulează explicit acest principiu, este consacrată indirect personalitatea răspunderii contravenționale, contravenientul nefiind ținut să răspundă decât pentru fapta proprie, cu excepția situațiilor expres și limitativ prevăzute de lege“.
 
Au mai explicat judecătorii că „potrivit principiului răspunderii personale, nimeni nu poate fi tras la răspundere pentru fapta altuia, întrucât atât răspunderea contravențională, cât și cea penală este personală, așadar subiect activ al contravenției este doar persoana care a săvârșit contravenția“.
 
De asemenea, judecătorii au spus că „sancționarea proprietarului sau deținătorului autovehiculului pentru o contravenție săvârșită de conducătorul auto este de natură a aduce atingere principiului privind caracterul personal al răspunderii contravenționale“.
 
Au explicat în continuare magistrații că „făptuitorul este subiectul pasiv al răspunderii contravenționale, deoarece el se obligă să suporte aplicarea și executarea sancțiunii contravenționale. Vinovăția autorului sta la baza dozării sancțiunii contravenționale, în raport de ea stabilindu-se în ce măsură să fie sancționat, luându-se în considerare timpul, locul, modul, dacă a fost o faptă intenționată sau din imprudență. De vinovăție depinde gradul de pedepsire a contravenientului de către organul competent și, desigur, pe baza actului normativ ce reglementează acest domeniu“.
 
„Prin prevederile hotărârii criticate pârâtul cu exces de putere a considerat că este posibilă sancționarea proprietarului autovehiculului, indiferent de persoana care a comis fapta contravențională ori contravenția este o faptă săvârșită cu vinovăție și nu se poate fi aplicată sancțiunea contravențională proprietarului care nu a săvârșit fapta contravențională“, au mai precizat judecătorii.
 
Așa cum am arătat mai sus, hotărârea Tribunalului Constanța a rămas definitivă.

Surse documentare: www.rolii.ro, Portalul Instanțelor de Judecată

PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
Notificări în scările de bloc
Primăria Constanța, anunț important despre parcările de reședință!

 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Dosarul Marcon Star SRL vs. primarul municipiului Constanța, suspendat de judecători. Vezi de ce

01 May 2024 300

Bancherul Gheţea Radu Graţian, suspectat de ucidere din culpă! Judecătoria Constanța anunță primul termen în dosar (DOCUMENT)

30 Apr 2024 485

Crimă într-un hotel din Mangalia! Cazul a ajuns azi la Curtea de Apel Constanța

30 Apr 2024 491

Parchetul Tribunalului Constanța pune la bătaie patru posturi de execuție pentru promovarea procurorilor (DOCUMENT)

29 Apr 2024 490

Tribunalul Constanța radiază Encanto Dance SRL! Firma a avut punct de lucru în Tomis Mall

29 Apr 2024 368

Dosarul Retrocedărilor! Judecătorii explică de ce Giurgiucanu a pierdut procesul cu Municipiul Constanța pentru terenul din zona Cazino, Mamaia (MOTIVARE)

28 Apr 2024 587

Judecătorii de la Tribunal au suspendat procesul între Consiliul Local Limanu și afaceristul Marius Bărbat, fost comisar în cadrul Serviciului Antifraudă

28 Apr 2024 513

Termen în dosarul dintre CJ Constanța și o firmă din București

28 Apr 2024 345

Doi bărbați au fost duși după gratii la Penitenciarul Poarta Albă, județul Constanța. Iată pentru ce infracțiuni

27 Apr 2024 563

Soluția magistraților în procesul dintre Prefectul Județului Constanța și Primarul Comunei Amzacea

27 Apr 2024 388

​Un nou termen în dosarul dintre prefectul județului Constanța și primarul comunei Cuza Vodă. Ce au decis magistrații

27 Apr 2024 587

Comuna Nicolae Bălcescu, în proces cu o firmă din Giurgiu. Dosarul, pe rolul Tribunalului Constanța

27 Apr 2024 686

Tribunalul Constanța, decizie definitivă în cazul Herli-Sof SRL, firma care administrează Autogara Sud, din Constanța!

26 Apr 2024 638

Curtea de Apel Constanța stabilește ce instanță va judeca procesul deschis de administrația Chițac legat de Fundația Fantasio

26 Apr 2024 465

Prefectul Județului Constanța, obligat de magistrați să achite peste 3.500 de lei primarului comunei Agigea

26 Apr 2024 1949