AUR atacă în instanță amenda primită de la Poliția Locală Constanța pentru încălcarea prevederilor Legii 50/1991

  • În luna ianuarie a.c., Direcția Poliția Locală Constanța a aplicat o contravenție pentru încălcarea prevederilor Legii 50/1991 organizației AUR de la Constanța
  • Direcția Poliția Locală s-a autosesizat și a efectuat un control și a constatat că cei de la AUR aveau taxa pentru schelă achitată, însă pentru pictura nu au putut prezinta dovezile că au autorizații
  • S-a aplicat amenda de 1.000 de lei și cele trei măsuri  pentru intrarea în legalitate - aducerea clădirii la starea inițială, obținerea autorizațiilor pentru lucrările efectuate și sistarea lucrărilor”, potrivit Poliției Locale
     
 
Partidul Alianța pentru Unirea Românilor a înregistrat pe rolul Judecătoriei Constanța, secția civilă dosarul numărul 3703/212/2024 având ca obiect plângere contravenţională DGPL 50002555. Pârât în dosar este municipiul Constanța prin primar. 

AUR contestă amenda primită în luna ianuarie a.c.

În luna ianuarie a.c., Direcția Poliția Locală Constanța a aplicat o contravenție pentru încălcarea prevederilor Legii 50/1991 organizației AUR Constanța.

Direcția Poliția Locală s-a autosesizat și a efectuat un control și a constatat că cei de la AUR aveau taxa pentru schelă achitată, însă pentru pictura nu au putut prezinta dovezile că au autorizații.

S-a aplicat amenda de 1.000 de lei și cele trei măsuri  pentru intrarea în legalitate - aducerea clădirii la starea inițială, obținerea autorizațiilor pentru lucrările efectuate și sistarea lucrărilor”, potrivit Poliției Locale.

Magistrații nu au stabilit deocamdată un termen în dosar.
 
PRECIZĂRI:
 

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.



Citește și:

Poliția Locală Constanța a amendat organizația municipală AUR pentru încălcarea prevederilor Legii 50/1991!
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Vasile

11 Feb, 2024 20:35

Daca erau folosite culorile steagului Ucraina se mai venea politia locala ?

Articole asemanatoare

Justiție Constanța Prefectul Județului Constanța renunță la procesul intentat Primarului Comunei Dobromir

19 May 2024 296

Prefectul Județului Constanța se judecă cu primarul de la Dobromir. Iată soluția pe scurt a magistraților

18 May 2024 389

Justiție Constanța. Prefectul Județului Constanța renunță la procesul intentat Primarului Comunei Băneasa

14 May 2024 567

Justitie Constanța Prefectul Județului Constanța și Consiliul Local al Comunei Castelu, părți într-un dosar aflat pe rolul Curții de Apel Constanța

13 May 2024 1032

Flash Lighting Services SA și Municipiul Constanța, părți într-un dosar aflat pe rolul Curții de Apel Constanța

10 May 2024 372

Justiție Constanța Situația unui teren de pe strada S11 din Năvodari, în atenția magistraților de la Curtea de Apel Constanța

08 May 2024 1023

Justiție Constanța Închisoare cu executare pentru un bărbat care a „poftit“ la caviar, brânză cu mucegai și salam nobil

07 May 2024 770

Judecătoria a anulat parțial hotărârea BEM Cei cinci reprezentanți de la AUR de pe lista pentru Consiliul Local Municipal Constanța pot candida!

06 May 2024 1738

Justitie Constanța Cinci ani de închisoare cu executare pentru trei cutii de ton, ciocolată și două sticle de whisky

03 May 2024 818

PMP a atacat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie o hotărâre a BEC privind reprezentarea în secţiile de vot din străinătate şi a cerut anularea ei

03 May 2024 485

Constanța. Amânare de pronunțare în dosarul unor falși polițiști

02 May 2024 494

Primăria Constanța la judecată cu administratorul vilei turistice Mizuumi din stațiunea Mamaia

27 Apr 2024 616

Justiție Constanța Se dizolvă Societatea Agricola Valu lui Traian? Dosarul, pe rolul Judecătoriei

27 Apr 2024 1753

Modificări în actele constitutive ale Asociației Stropi de Lumină Constanța

27 Apr 2024 402

Apel respins în procesul dintre Bestfoam SRL și Comisariatul Județean Constanța

18 Apr 2024 443