Cadru universitar, trimis în judecată de către DNA Constanța. Condamnat în primă instanță. Apelul dosarului, în martie

Acuzată de influențarea declarațiilor și de instigare la favorizarea făptuitorului, Gabriela Lilios, cadru universitar al Facultății de Farmacie a Universității „Ovidius“ Constanța, a fost condamnată la pedeapsa de doi ani de închisoare cu suspendare.
 
Decizia nu este definitivă, ea fiind atacată la Curtea de Apel Constanța atât de către Lilios, cât și de procurorii DNA. Primul termen în apelul cauzei a fost stabilit pentru data de 15 martie. Oricare va fi decizia Curții de Apel Constanța, aceasta va fi definitivă.
 
În primă instanță, pe lângă pedeapsa de doi ani de închisoare cu suspendare, Gabriela Lilios a mai fost obligată să se prezinte la Serviciul de Probațiune Constanța la datele fixate de acesta; să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa; să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește cinci zile; să comunice schimbarea locului de muncă; să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.
 
„Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpata are obligația de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă, pe o perioadă de 60 de zile, la Căminul pentru Persoane Vârstnice Constanța, din cadrul Serviciului Public de Asistență Socială, sau la Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie Constanța“, conform minutei judecătorești.
 
Reamintim că Gabriela Lilios a fost trimisă în judecată de procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Constanța, în luna noiembrie 2016.
 
În rechizitoriul întocmit, procurorii arată că, „în perioada octombrie 2015 - iunie 2016, inculpata Lilios Gabriela, cadru universitar al Facultății de Farmacie a Universității «Ovidius» Constanța, prin corupere, atât direct, cât și printr-un intermediar, a determinat o persoană să facă afirmații mincinoase, contrare adevărului, cu ocazia audierii sale în calitate de martor în dosarul privindu-i pe inculpații Țarălungă Gheorghe și Faloutsos Evangelos (comunicat nr. 358/VIII/3 din 25 februarie 2015), aflat pe rolul Tribunalului Constanța“.
 
„Precizăm că, prin rechizitoriul întocmit de procurori, inculpatul Țarălungă Gheorghe a fost trimis în judecată pentru infracțiuni de luare de mită, săvârșite în calitate de profesor universitar la Facultatea de Farmacie din cadrul Universității «Ovidius» Constanța. În schimbul acestui «serviciu», inculpata Lilios Gabriela i-a promis persoanei respective că o va ajuta să promoveze atât examenele restante, cât și examenul de licență în cadrul Universității «Ovidius» Constanța - Facultatea de Farmacie. Declarația persoanei respective, dată în cadrul ședinței publice din 17 august 2016, a fost contrară propriilor afirmații făcute în cursul urmăririi penale și aspectelor pe care aceasta le cunoștea, avea scopul vădit de a îngreuna aflarea adevărului, tragerea la răspundere penală și de a induce în eroare instanța de judecată, toate aceste împrejurări fiind de natură a ușura situația juridică a inculpatului Țarălungă Gheorghe“, conform DNA.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Universitatea Ovidius din Constanța Mesaj de condoleanțe la decesul Gabrielei Lilios

17 Jan 2021 2298

Constanța S-a stins din viață medicul Gabriela Lilios!

17 Jan 2021 11151

Exclusiv! Profesor de la Universitatea „Ovidius“ Constanţa, condamnat definitiv

29 Mar 2018 6043

Exclusiv! Un profesor de la Universitatea „Ovidius“ Constanţa a fost condamnat

26 Jan 2018 4606

Gabriela Lilios, cadru universitar, a scăpat de controlul judiciar

30 Oct 2017 3994

Tribunalul Constanţa, anunţ de ultim moment. Este vizat un dosar al DNA Constanţa. Cadru universitar, trimis în judecată

18 Oct 2017 7434

Un profesor de la Universitatea „Ovidius“ Constanţa rămâne sub control judiciar (rechizitoriu)

01 Sep 2017 3880

Le-a făcut pârtie în 2014 Cum a radiat rectorul Rugină sancţiunile disciplinare pentru Gheorghe Ţarălungă, Gabriela Lilios şi decanul Laura Bucur (documente)

11 Mar 2017 6478

Profesor universitar din Constanţa, trimis în judecată de DNA. A lăsat sala de cursuri pentru cea de judecată (rechizitoriu)

08 Mar 2017 6229

Procurorii Anticorupţie explică în detaliu de ce au trimis în judecată un profesor de la Universitatea „Ovidius” Constanţa (document)

29 Nov 2016 3413

Gabriela Lilios, profesor la Universitatea „Ovidius”, are voie să părăsească municipiul Constanţa (referat propunere arestare)

26 Nov 2016 2819

Gabriela Lilios, de la Universitatea Ovidius, trimisă în judecată de DNA Constanţa

24 Nov 2016 4927

DNA Constanţa acuză! Studenţi ameninţaţi că nu vor promova examenele de licenţă şi puşi să mintă în sala de judecată (referat propunere arestare)

15 Oct 2016 4536

DNA a vrut-o în arest Gabriela Lilios, profesor în cadrul Universității Ovidius, rămâne în libertate

13 Oct 2016 2557

Gabriela Lilios, profesor la Ovidius, rămâne sub control judiciar!

12 Oct 2016 2569