Cazul „Vila Regală Mamaia“ a ajuns la Curtea Supremă

  • Magistrații Curții Supreme sunt chemați să decidă viitorul Vilei Regale din Mamaia, vândută unei societăți private, Light System, încă din anul 2003.
  • Compania Mamaia SA, deținută cu peste 96% din acțiuni de Statul Român, a atacat în recurs și decizia Curții de Apel Constanța de a anula contractul de vânzare-cumpărare a monumentului istoric ce a aparținut Reginei Maria.
  • Recent ajunsă la Curtea Supremă, cauza se află încă în procedura de filtru, iar primul termen de judecată urmează a fi alocat ulterior.
 
Dosarul civil cu indicativul 5533/118/2018, între coperțile căruia este cuprinsă soarta Vilei Regale din Mamaia, a fost înregistrat recent pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție a României, la Secția I Civilă.
 
Magistrații Curții Supreme sunt chemați să decidă viitorul monumentului istoric, vândut unei societăți private, Light System, încă din anul 2003.
 
Iar aceasta, după ce compania Mamaia SA a atacat în recurs și decizia Curții de Apel Constanța de a anula contractul de vânzare-cumpărare.
 
Pachetul majoritar de acțiuni al Mamaia SA, însumând 96,5679%, este deținut de Statul Român, prin Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri.
 
Recent ajunsă la Curtea Supremă, cauza se află încă în procedura de filtru, iar primul termen de judecată urmează a fi alocat ulterior.
 

Tribunalul și Curtea de Apel au anulat contractul


Așa cum arătam în edițiile anterioare, după ce Tribunalul Constanța și, apoi, Curtea de Apel Constanța au decis anularea contractului prin care a fost vândută Vila Regală din Mamaia, cuvântul final în legătură cu valabilitatea contractului îl va avea Înalta Curte de Casație și Justiție.
 
Ministerul Culturii s-a adresat Tribunalului Constanța în toamna anului 2018 și a solicitat anularea contractului de vânzare a Vilei Regale din Mamaia, Palatul Reginei Maria, încheiat între compania Mamaia SA și societatea Light System.
 
Cazul a fost înregistrat la Secția Civilă a Tribunalului Constanța sub indicativul 5533/118/2018, obiectul acestuia fiind „anulare act“.

 
După aproape doi ani, Tribunalul Constanța a constatat, la data de 1 iulie 2020, nulitatea contractului de vânzare-cumpărare, ca urmare a faptului că Vila Regală din Mamaia este un monument istoric și nu a fost respectată procedura specială pentru vânzarea unui astfel de bun.
 

Mai exact, judecătorii, în completul prezidat de magistratul Adriana Mihaela Vasile, au constatat că nu a fost parcursă procedura dreptului de preemțiune, înaintea vânzării, al Statului Român, conform Legii 422/2001.
 
Hotărârea a fost atacată în apel de compania Mamaia SA și, astfel, cazul a ajuns în atenția Curții de Apel Constanța.
 
La această instanță, reprezentanții societății în care pachetul majoritar de acțiuni îl deține Statul Român au argumentat că „în prezent, nu mai este posibilă repunerea părților în situația anterioară datorită lipsei de întreținere corespunzătoare de către proprietarul actual al imobilului clădire Club Castel, motiv pentru care se impune menținerea contractului ca valabil încheiat“.
 
În replică, judecătorii Curții de Apel Constanța au arătat, în hotărârea prin care a fost respins apelul Mamaia SA, că „pe de o parte, nici nu s-a solicitat, iar prima instanță nici nu a dispus repunerea părților în situația anterioară“.
 

Cauza de nulitate absolută

 
Totodată, judecătorii Curții au arătat în continuare că „pe de altă parte, eventuala imposibilitate de repunere a părților în situația anterioară nu poate acoperi ori înlătura cauza de nulitate absolută, provenind din încălcarea prevederilor legale imperative mai sus enunțate, atâta vreme cât cauza de nulitate se raportează la momentul încheierii contractului, iar repunerea părților în situația anterioară se evaluează la un moment ulterior, cel al constatării cauzei de nulitate al contractului“.
 
„De altfel, constatarea nulității unui contract nu poate fi condiționată de posibilitatea repunerii părților în situația anterioară“, au mai precizat judecătorii Curții de Apel, în Hotărârea 206/2020, citată pe www.rolii.ro.
 
„Din cuprinsul contractului de vânzare-cumpărare rezultă că nu a fost parcursă procedura notificării dreptului de preempțiune, înaintea vânzării, conform dispozițiilor art. 4 din Legea 422/2001. Sancțiunea nerespectării acestei obligații este, conform dispozițiilor art. 4 alin. 4 din Legea 422/2001, nulitatea absoluta a actului de vânzare. Toate părțile au recunoscut neparcurgerea acestei proceduri, fiind invocată în apărare – în esență – împrejurarea că această procedură nu era aplicabilă în speță“, au arătat judecătorii Curții de Apel.
 
De asemenea, instanța de apel a mai arătat că „în ceea ce privește susținerea apelantei Mamaia SA că decizia vânzării bunului a aparținut Statului Român, fiind permisă de legislația privatizării, după cum a reținut și prima instanță, deși Ministerul Turismului a aprobat vânzarea bunului din Patrimoniul Mamaia SA, Statul Român, ca persoană juridică de drept public este distinct de Ministerul Turismului, fiind vorba despre persoane juridice diferite“, potrivit www.rolii.ro.
 
Împotriva acestei hotărâri, Mamaia SA a declarat recurs, la data de 8 martie 2021, iar în urmă cu doar câteva zile, cazul a fost înregistrat pe rolul Curții Supreme.
 
Rămâne de văzut cât va dura procedura de filtru și când va fi fixată prima înfățișare în proces.
 
Citește și:

Avem motivarea judecătorilor! Este vizat contractul de vânzare privind Vila Regală din Mamaia către Light System SRL. Documentul a fost anulat
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

ZIUA LIVE. Dincolo de verdictele instanțelor de judecată, recuperarea Palatului Regal din Mamaia se poate realiza doar prin voința politică a USR PLUS și PNL

02 Apr 2021 2170

Monument istoric! Castelul Reginei Maria din Mamaia, la mâna judecătorilor de la Curtea Supremă

10 Mar 2021 1572

Avem motivarea judecătorilor! Este vizat contractul de vânzare privind Vila Regală din Mamaia către Light System SRL. Documentul a fost anulat

10 Feb 2021 2232

Acționarii Mamaia SA, convocați în două ședințe, în ianuarie. Pe ordinea de zi, situația privind Vila Regală

22 Dec 2020 921

Încă un pas pentru Vila Regală din Mamaia! S-a respins apelul Mamaia SA. Ce se întâmplă cu monumentul istoric

27 Nov 2020 1215

Vila Regală din Mamaia, în atenția Curții de Apel Constanța

22 Oct 2020 755

Pastilă amară pentru Mamaia SA, în procesul pentru Palatul din Mamaia al Reginei Maria

25 Sep 2020 1394

Lupta pentru Castelul Reginei Maria din Mamaia. Un judecător s-a abținut să intre în proces

14 Sep 2020 1479

Proces pe istoria Constanței Mamaia SA se opune anulării contractului de vânzare a Vilei Regale din Mamaia. „Hotărârea de vânzare aparține Statului Român“. Ce a declarat ministrul Culturii

10 Sep 2020 1283

Procesul pentru Vila Regală din Mamaia, departe de a se fi încheiat. Cine a atacat hotărârea ce anula vânzarea monumentului

20 Aug 2020 1121

Știați că... Astăzi se împlinesc 82 de ani de la moartea Reginei Maria a României

17 Jul 2020 589

S-a motivat decizia anulării contractului de vânzare a Vilei Regale „Calitatea Castelului Regal din Mamaia de monument istoric era, fără dubiu, de notorietate“

07 Jul 2020 1564

Veste bună pentru toți iubitorii Constanței vechi A fost constatată nulitatea absolută a contractului prin care a fost vândută Vila Regală din Mamaia. Minuta instanței

02 Jul 2020 1349

Decizie de ultim moment Ministerul Culturii a câștigat în instanță Vila Regală din Mamaia!

01 Jul 2020 2826

Accident în Mamaia, lângă Vila Regală

20 Jun 2020 1538