Ce posturi de conducere sunt vacante la instanțele arondate Curții de Apel Constanța



Consiliul Superior al Magistraturii a făcut publică lista posturilor de conducere vacante sau care urmează să se vacanteze la instanțele din țară, la nivelul instanțelor arondate Curții de Apel Constanța fiind în total peste zece funcții de conducere libere.
 
Potrivit datelor oficiale, la Curtea de Apel din Constanța este vacantă funcția de președinte al Secției penale și pentru cauze penale cu minori și de familie, iar la Tribunalul Constanța sunt vacante funcțiile de președinte al instanței și, respectiv, președinte al Secției penale.
 
În continuare, la instanțele din județul Constanța mai sunt libere posturile de președinte al Secției pentru cauze penale, respectiv, președinte al Secției pentru cauze civile, ambele din cadrul Judecătoriei Constanța.
 
Tot în Constanța mai este vacant și scaunul de președinte al Judecătoriei Mangalia.
 
În ce privește instanțele din județul Tulcea, arondate, de asemenea, Curții de Apel Constanța, sunt vacante funcțiile de președinte și vicepreședinte al Tribunalului Tulcea, alături de cele de președinte al Secției Penale și, respectiv, al Secției Civile, de contencios administrativ și fiscal, din cadrul aceleiași instanțe.
 
De asemenea, mai sunt libere posturile de președinte al Judecătoriei Măcin și, respectiv, vicepreședinte al Judecătoriei Tulcea.
 
PRECIZĂRI:
 

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Curtea de Apel Constanța anulează sentinţa privind intrarea în insolvență a SC LTA Mondial SRL, din Constanța! (MINUTĂ)

27 Apr 2024 308

Proces între două firme de securitate și Drumuri Județene Constanța SA. Dosarul, pe rolul Curții de Apel

27 Apr 2024 392

Primarul din Constanța, dat în judecată de o companie privată! Afaceriștii cer refacerea certificatelor de urbanism pentru mai multe terenuri din Dosarul Retrocedărilor (MOTIVARE)

26 Apr 2024 725

Curtea de Apel Constanța stabilește ce instanță va judeca procesul deschis de administrația Chițac legat de Fundația Fantasio

26 Apr 2024 408

Condamnare definitivă pentru un fost angajat al ISU Dobrogea! 12 ani şi 6 luni de închisoare

26 Apr 2024 563

Știri justiție Constanța Doi procurori de la Parchetul Judecătoriei Constanța, delegați la PJ Hârșova

26 Apr 2024 405

Curtea de Apel Constanța, motivare importantă în cazul tragediei de la 2 Mai! „Nu rezultă suspiciuni care ar putea pune sub semnul îndoielii imparțialitatea şi obiectivitatea judecătorilor de la Mangalia“

25 Apr 2024 1650

Tribunalul Constanța dispune intrarea în insolvență a LTA Mondial SRL, din Constanța! Decizia, contestată

25 Apr 2024 654

Decizie finală în dosarul Dănuț Căpățînă și Sorin Strutinsky! Proces penal încetat, ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale

24 Apr 2024 779

UPDATE. Termen nou, 21 mai 2024 Valentin Vrabie, primarul din Medgidia, termen azi la Curtea de Apel Constanța

24 Apr 2024 1176

Au început să dispară stâlpișorii din Peninsula Constanța! Procesul cu Poliția pe aviz, ajuns la Curtea de Apel (FOTO+VIDEO)

23 Apr 2024 821

Constanța. Daune morale definitive pentru un sandvici cu piept de pui și sârmă, la un peco din oraș (MINUTA)

23 Apr 2024 595

Dosar DNA Constanța Vasile Iliuță, șeful Consiliului Județean Călărași, termen azi la Curtea de Apel București! (RECHIZITORIU)

23 Apr 2024 550

Patru judecători de la Curtea de Apel Constanța ar fi fost ameninţați cu acte de violenţă! Începe judecata (RECHIZITORIU+MINUTĂ)

22 Apr 2024 546

Curtea de Apel Constanța respinge acțiunea preotului Petrică Leașcu! (MINUTĂ)

20 Apr 2024 757