„Cocaina de la Marea Neagră“ Tribunalul Tulcea, termen nou într-unul dintre cele mai mari dosare de trafic de droguri din România! (VIDEO)

 
 
  • Conform portalului instanțelor de judecată, cauza a fost amânată pentru anul viitor având în vedere lipsa de procedură cu inculpatul Nasrallah Eddine Nor Joseph, zis și „Sheik-ul”.
  • Acesta s-ar afla în Penitenciarul Dr. Paulo Luciano Campos- Brazilia, de unde participă la ședințele de judecată cu Tribunalul Tulcea prin videoconferință.
  • Oricare va fi decizia Tribunalului Tulcea, aceasta va putea fi contestată la Curtea de Apel Constanța.
  • După decizia definitivă a Curții de Apel Constanța, Tribunalul Tulcea va putea stabilit primul termen de judecată în dosar. 
  • Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
 
19 ianuarie 2024 – acesta este noul termen în faza camerei preliminare stabilit de judecătorii de la Tribunalul Tulcea într-unul dintre cele mai mari dosare de trafic de droguri din România, denumit generic „Cocaina de la Marea Neagră“!
 
Conform portalului instanțelor de judecată, cauza a fost amânată pentru anul viitor având în vedere lipsa de procedură cu inculpatul Nasrallah Eddine Nor Joseph, zis și „Sheik-ul”.
 
Acesta s-ar afla în Penitenciarul Dr. Paulo Luciano Campos- Brazilia, de unde participă la ședințele de judecată cu Tribunalul Tulcea prin videoconferință.
 
Oricare va fi decizia Tribunalului Tulcea, aceasta va putea fi contestată la Curtea de Apel Constanța.
 
După decizia definitivă a Curții de Apel Constanța, Tribunalul Tulcea va putea stabilit primul termen de judecată în dosar. 
 
Amintim că în prezentul dosar au fost trimise în judecată mai multe persoane, pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, aderare și sprijinire a unui grup infracțional organizat în scopul săvârșirii de infracțiuni grave, trafic internațional de droguri de mare risc, trafic ilicit de droguri de mare risc, dare de mită, luare de mită și fals în declarații în formă continuată.
 
În prezenta cauză (dosar 16965/3/2020), inculpații sunt, conform datelor puse la dispoziție de portalul instanțelor de judecată: Nasrallah Eddine Nor Joseph, Popaene Constantin Cătălin, Duran Domenech Antonio, Bobîrnea Costinel Tudorel, Leon Palacios Edgar Juan, Şugar Bogdan Alin, Leon Palacios Ruben Pedro, Matei Iuliana, Calero Henares Alvaro Jesus, Şugar Iosif Augustin, Kirnos Rostyslav, Postolea Alexandru, Stojic Predrag, Manole Gabriel, Alexandru Claudiu, Sabater Nieto Juan Antonio, Pălăcean Silvius Augustin.
 

Având în vedere puritatea (gradul de concentrație deosebit de ridicat, în jur de aproximativ 90%) cocainei depistate (1.797,399 kilograme în total), valoarea de piață a acesteia este de aproximativ 200.000.000 euro en gros, respectiv aproximativ 600.000.000 euro en detail.
 
Prin actul de sesizare s-a reținut faptul că în cadrul operațiunii cu nume de cod atribuit „Grimm Brothers” (Frații Grimm – Jacob şi Wilhelm Grimm, cunoscuți pentru renumitele basme şi povestiri pentru copii) a fost investigată o grupare infracțională organizată implicată în transportul de droguri de mare risc pe cale maritimă, până în apele teritoriale românești, respectiv Marea Neagră – Delta Dunării cu destinație finală țări din Balcanii de Vest, dar și țări din Europa de Vest, Olanda, Belgia și Spania.

 
Potrivit DIICOT, gruparea infracțională organizată investigată integrează un cetățean de origine libaneză cu rezidența în Brazilia, cetățeni brazilieni, dar și de alte naționalități (cum ar fi membrii echipajelor celor două nave folosite la transportul drogurilor din Brazilia), precum și cetățeni români, spanioli, sârbi și ucrainieni.
 
Astfel, în perioada ianuarie 2019-martie 2019, inculpaţii s-au constituit într-un grup infracțional organizat cu scopul de a transporta o cantitate semnificativă de cocaină din America de Sud – Brazilia, Portul Belem, furnizată de inculpatul N.E.N.J. zis „Sheik-ul” (cetățean libanez cu reședința în Brazilia), iar ulterior de a extrage această cantitate de cocaină din apele teritoriale românești ale Mării Negre și de a o preda persoanelor din cadrul grupării infracționale responsabile cu transportul acesteia spre țări din Europa de Vest şi Balcanii de Vest, în vederea plasării pe pieţele din Europa.
 
Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
 
Judecătorii motivează tragedia din cartierul CET, Constanța!
 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Droguri de 600 de milioane de euro Tribunalul Tulcea, un nou termen în dosarul „Cocaina de la Marea Neagră“ (VIDEO)

11 Apr 2022 8504

„Vedetă“ de talie internațională, la un pas de arestare la Tulcea. Cine este personajul și când se va lua prima decizie

06 Sep 2021 2791

Tulcea. Veste bună pentru cei doi polițiști rutieri trimiși în judecată în dosarul „Cocaina de la Marea Neagră“

05 May 2021 2657

Tulcea. Încă două noi arestări în dosarul „Cocaina de la Marea Neagră“!

20 Apr 2021 3177

Polițiștii din dosarul „Cocaina de la Marea Neagră“ rămân sub control judiciar

29 Jul 2020 1872

„Cocaina de la Marea Neagră“ Unul dintre cele mai mari dosare de trafic de droguri din România a ajuns în instanță. Operațiunea a primit numele de cod „Frații Grimm“. Iată motivul

16 Jul 2020 1898

Chestorul Ioan Buda va sesiza Parchetul cu privire la șeful de la crimă organizată și antidrog Tulcea, pentru drogurile din Marea Neagra

15 Jul 2019 3510

Cazul „Cocaină pe litoralul românesc“ Drogurile din Marea Neagră, pe ordinea de zi a şedinţei Guvernului Bulgariei (galerie foto)

11 Apr 2019 4008

Milioane de euro prin nisip. Pachet cu droguri găsit, azi noapte, pe plaja Mării Negre. Cocaină puritate 90%

07 Apr 2019 8538