Justitie

Condamnarea momentului la Constanţa! Vizat, un notar public

Curtea de Apel Constanţa a decis azi condamnarea lui Botezatu Horia, notar public, la şapte luni de închisoare cu suspendare, pentru fals intelectual în formă continuată.

Decizia a fost luată de magistratul Ciprian Coadă, din Curtea de Apel Constanţa, şi poate fi contestată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României.
 
Horia Botezatu a fost trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanţa.
 
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt: în perioada iulie 2012 - octombrie 2012, în contextul pronunţării unei hotărâri judecătoreşti prin care o societate comercială a fost obligată la plata către salariaţi a unor sporuri salariale, directorul general Linteş Daniel a constrâns mai mulţi angajaţi să renunţe la drepturile câştigate, în valoare totală estimată de cel puţin 1.411.200 de lei, prin semnarea unor declaraţii autentice în acest sens.
 
Astfel, în perioada august 2012 - octombrie 2012, inculpatul Botezatu Horia, în calitate de notar public, a atestat în fals, în cuprinsul a 81 de încheieri de autentificare, că angajaţii respectivi au declarat în faţa sa, la sediul biroului notarial, după prealabila lor identificare, că au citit declaraţiile de renunţare la drept şi au consimţit la autentificarea lor, deşi, în realitate, aceste persoane au semnat declaraţiile de renunţare la drept în faţa unor salariaţi ai compartimentului resurse umane şi ai oficiului juridic din cadrul societăţii respective.
 
În 2016, inculpatul Daniel Linteş a fost trimis în judecată de procurorii Anticorupţie pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj în formă continuată.

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Notarul public Horia Botezatu, trimis în judecată de DNA Constanţa. Judecătorii se vor pronunţa mâine în dosar

31 Jan 2019 783

Notar public, trimis în judecată de DNA Constanţa

16 Nov 2018 1018

Dosarul notarului public Horia Botezatu, trimis în judecată de DNA, amânat pentru 12 septembrie

06 Jul 2018 464

Horia Botezatu trimis în judecată de DNA Constanţa. Azi, un nou termen

27 Jun 2018 565

DNA Constanţa a trimis în judecată un notar. Azi, un nou termen în instanţă

06 Jun 2018 860

Notarul Horia Botezatu, trimis în judecată de către DNA Constanţa. S-a dat un nou termen

15 Mar 2018 1472

Notarul public Horia Botezatu, trimis în judecată de către DNA. Cauza, amânată

26 Feb 2018 1184

Începe judecata notarului public Horia Botezatu, din Constanţa. Decizia nu este definitivă (rechizitoriu)

19 Oct 2017 1866

Aproape 200 de angajaţi ai SOCEP ar fi fost şantajaţi DNA Constanţa explică de ce l-a trimis în judecată pe notarul public Horia Botezatu (document)

20 Sep 2017 2639

Notatul public Horia Botezatu, deferit Justiţiei de DNA Constanta

05 Sep 2017 1957

O profesoară, un student din Suedia şi un militar „administrează” dragostea fanilor Un textier al lui Horia Brenciu i-a compus o poezie Simonei Halep

21 Feb 2014 2668

Cabinet Notarial Botezatu Joita, Botezatu Horia

01 Jul 2013 1722