Constanța. Fost inspector vamal, reabilitat



Tribunalul Constanța a dispus azi, 13 decembrie 2022, reabilitarea judecătorească a unui fost inspector vamal în cadrul Biroului Vamal Constanța Sud condamnat în 2014, la o pedeapsă de patru ani de închisoare, pentru săvârşirea în concurs a două infracţiuni de luare de mită.
 
Oficial!
 

În baza art. 527 si urm. C.p.p. in referire la art. 165 si urm. N.c.pen. cu aplicarea art. 5 C.pen. dispune reabilitarea judecatoreasca a condamnatului Sandu Nelu Valentin (...), cu privire la pedeapsa de 4 ani inchisoare, aplicata prin sentinta penala nr. 198/26.04.2013 a Tribunalului Constanta ramasa definitivă prin decizia penala nr.2927/4.11.2014 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie. In baza art. 537 C.p.p se va face mentiunea pe hotararea prin care s-a dispus condamnarea, la data ramanerii definitive a prezentei. Cheltuielile judiciare raman in sarcina statului. Cu drept de contestatie in termen de 10 zile. Pronuntata in sedinta publica, astazi, 13.12.2022.

 
Amintim că, potrivit DNA, prin decizia penală 2927 din 4.11.2014, Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât condamnarea fostului inspector vamal în cadrul Biroului Vamal Constanța, la o pedeapsă de 4 ani închisoare și interzicerea, atât pe perioada executării pedepsei, cât și pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei principale, a drepturilor: de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat și de a ocupa o funcție, de a exercita o profesie, ori de a desfășura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit, pentru săvârşirea în concurs a două infracţiuni de luare de mită.
 
Tot în acest dosar, Roberto Lucian Bojin a fost condamnat la o pedeapsă de 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracțiunii de complicitate la dare de mită, iar Rotariu Daniela s-a ales cu un an de închisoare, cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 3 ani, pentru săvârşirea infracțiunii de complicitate la dare de mită.
 
În cazul ultimilor 2 inculpați, instanța a ținut cont la stabilirea pedepsei, de prevederile art. privind acordul de recunoaştere a vinovăţiei, potrivit căruia, în caz de condamnare sau amânare a aplicării pedepsei, limitele de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei închisorii se reduc cu o treime, iar în cazul pedepsei amenzii, cu o pătrime”.
 
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
 
 

În perioada 21 – 23 martie 2012, inculpatul Sandu Nelu Valentin a pretins și primit de la reprezentantul legal al unei societăți comerciale cu activitate de import – export (denunțător) suma de 700 de USD pentru ca, în calitatea sa de lucrător vamal și șef de tură în cadrul Biroului Vamal Constanța Sud – Agigea, să deruleze cu celeritate formalitățile vamale de import necesare activității firmei denunțătorului. Banii au fost pretinși și primiți prin intermediul inculpaților Rotariu Daniela și Bojin Roberto Lucian, persoane care, în mod neoficial, prestau servicii de intermediere între societăți comerciale și comisionari vamali.
 


De asemenea, în perioada 27 martie – 2 aprilie 2012, inculpatul Sandu Nelu Valentin a mai pretins de la același denunțător, prin intermediul inculpaților Rotariu Daniela și Bojin Roberto Lucian, suma de 700 USD în același scop. Banii au fost primiți în data de 2 aprilie 2012, ocazie cu care procurorii au procedat la constatarea infracțiunii flagrante.
 
În vederea confiscării, procurorii au instituit sechestru asigurător asupra sumelor de 6.600 lei și 5.000 dolari SUA identificate în autovehiculul utilizat de inculpatul Sandu Nelu Valentin în exercitarea atribuțiilor de serviciu, cu ocazia efectuării percheziției, având în vedere că acestuia, în calitate sa de lucrător vamal, îi era interzis să aibă asupra sa aceste sume de bani în conformitate cu reglementările Autorității Naționale a Vămilor.

 
Inculpatul Bojin Roberto Lucian a mai fost trimis în judecată de procurorii Serviciului Teritorial Constanța al DNA în cursul anului 2004. La data de 2 octombrie 2009, Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus definitiv condamnarea inculpatului Bojin Roberto Lucian la pedeapsa de un an închisoare cu suspendare sub supraveghere pentru complicitate la infracțiunea de luare de mită.
 
La instrumentare acestui dosar, procurorii au colaborat cu ofițeri din cadrul M.A.I. - Serviciul Județean Anticorupție Constanța și Serviciul de Informații și Protecției Internă Constanța.

 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Președintele a semnat dispoziția Un inspector superior și-a cerut transferul de la Consiliul Județean la Biroul Vamal Constanța Sud

24 Jan 2024 1525

Știri Constanța Inspectorii vamali din Constanța opresc o încercare de fraudă!

30 Oct 2023 871

Percheziții într-o locuință Canabis descoperit de echipa canină formată dintr-un inspector vamal și câinele Athos

23 Oct 2023 750

Averea din congelator! Doi vameși din Constanța, trimiși în judecată de DNA în cazul unor măști de protecție, neconforme, importate din China! (RECHIZITORIU)

21 Dec 2022 2681

Oficial! Inspectori vamali din Constanța, trimiși în judecată de DNA!

24 Nov 2022 1826

Un fost inspector vamal din Constanța solicită reabilitarea!

16 Nov 2022 1784

Inspector din Vama Agigea, „săltat“ de DNA! Când analizează Curtea de Apel București contestațiile

15 Dec 2021 2539

Flagrant delict, de la DNA Vameș de la Agigea, încătușat sub acuzații de mită! Pe cine au mai luat procurorii

08 Dec 2021 2223

Vameș nemulțumit de pedeapsa primită. Procesul merge mai departe

01 Jan 2020 1937

Bunuri nedeclarate și susceptibile a fi contrafăcute, descoperite de inspectorii vamali constănțeni (galerie foto)

12 Nov 2019 1834

Posturi vacante la Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi. Ce funcții sunt scoase la concurs în județul Constanța

26 Oct 2018 2473

Pantofi sport, confiscați de inspectorii vamali din Constanța

19 Jan 2017 1794

Tigări de contrabandă în Portul Constanţa Sud

13 Dec 2016 2101

Iată ce proiecte s-au aflat pe ordinea pe zi din cadrul ședinței Colegiului Prefectural

01 Sep 2016 2381

Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi are 45 de posturi libere. 13 pentru Constanța

11 Jul 2016 7061